Modificări și completări în Programul Național Apicol pentru perioada 2017-2019

Distribuie pe:

În Ședință de Guvern s-a aprobat, recent, modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 443/2017 privind Programul Național Apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, a valorii sprijinului financiar, precum și pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia.

În conformitate cu prevederile Regulamentelor Europene, pentru anul 2018, cursul de schimb utilizat este cel stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 decembrie 2017.

Astfel, pentru achiziționarea prin intermediul cooperativelor de maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox, se introduce un termen de transmitere a proceselor verbale încheiate între cooperativă și membrii acesteia, respectiv anual, după plata ajutorului, până la 1 martie, și se reglementează sancțiunea aplicată în cazul în care nu sunt transmise în termenul prevăzut.

În cazul achiziționării de medicamente pentru tratarea varoozei și nosemozei, atât pentru apicultura convențională, cât și pentru apicultura ecologică, se reglementează numărul maxim de medicamente care se pot deconta, respectiv trei medicamente diferite, în vederea controlului eficient al utilizării fondurilor alocate prin Program.

În vederea autorizării furnizorilor de medicamente este necesar să se specifice că aceștia trebuie să fie autorizați sanitar veterinar pentru a putea comercializa medicamente, iar ca document justificativ să se prezinte copia documentului care atestă autorizarea sanitară veterinară.

Documente suplimentare

Având în vedere că se decontează 25% din totalul stupilor cu familii de albine deplasați în pastoral, în documentul care atestă aceasta trebuie să fie meționat numărul de stupi deplasați în pastoral.

În scopul stabilirii eligibilității furnizorilor de cutii este necesară introducerea documentului de autorizare pentru comercializare a cutiilor, respective copia certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului a furnizorilor de cutii.

Pentru exactitatea reglementării, în cazul achiziționării de mătci și/sau familii de albine pentru apicultura convențională sau ecologică se redefinesc dimensiunile minime/maxime ale efectivului deținut în vederea achiziționării de mătci și/sau familii de albine.

De asemenea, se reglementează decontarea cheltuielilor în funcție de efectivul deținut, conform adeverinței ANZ, pentru toate măsurile.

Pentru evitarea creării condițiilor artificiale este necesară reglementarea condiției ca furnizorii de medicamente, mătci, familii de albine sau stupi să nu poată fi și beneficiari ai produsului pentru care sunt furnizori în Programul național apicol pentru perioada 2017-2019. Totodată, tot pentru evitarea creării condițiilor artificiale, în cadrul Programului, solicitantul care este și furnizor constituit sub o altă formă de organizare decât cea prin care solicită sprijin nu este eligibil.

Termenul limită de depunere până la data de 15 august se înlocuiește cu 1 august, din cauza timpului redus pentru efectuarea până la data de 15 octombrie atât a controalelor administrative și la fața locului, cât și a plății sprijinului, având în vedere numărul mare de apicultori solicitanți ai sprijinului.

Lasă un comentariu