„Cuvântul liber" vă aparține! Donație - fără chitanță, fără explicație

Distribuie pe:

Am să vă relatez un caz care subsemnatului nu mi se pare normal sau firesc.

La data de 24 aprilie anul curent m-am prezentat cu sora mea, Sămărghițan Maria (77 ani), eu fiind curatorul, la un control medical, la Clinica Medicală III din str. 22 Decembrie 1989 - clinica aparținând de Spitalul Clinic de Urgență Târgu-Mureș, bolnava fiind internată în această clinică în februarie 2018, cu diagnosticul - tromboză.

Sora aparține ca internată Complexului de servire pentru persoanele adulte cu handicap din localitatea Căpușu de Câmpie, com. Iclănzel, jud. Mureș.

Conform uzanțelor, la ora 7 dimineața, ne-am prezentat pentru efectuarea analizelor după tratamentul indicat post internare, la secretariatul clinicii sus amintite pentru înregistrare și întocmirea documentelor standard cerute, dar nu mică mi-a fost nedumerirea la pretenția unei funcționare (la secretariatul respectiv sunt două persoane) care mi-a solicitat achitarea unei donații de 15 lei, fără chitanță și fără o explicație - (noi, ăștia, de vârsta a III-a nu avem curajul de a pune multe întrebări), știind că Clinica Medicală III nu este o clinică privată la care plătești o taxă stabilită.

Nu consider acești 15 lei o sumă mare, dar raportându-se la pensia mea de 1.300 lei/lună, după 42 de ani de serviciu (1957-1999), această sumă reprezintă ceva. Eu înțeleg prin cuvântul (expresia) donație ceva benevol sau opțional - și nu: „trebuie" să achitați o donație de atâția sau atâția lei, sau, mă rog, sub altă formă.

Îmi asum responsabilitatea pentru cele menționate prin semnătura de mai jos.

Târgu-Mureș, la 14.05.2018

Lasă un comentariu