Excelentul documentar „În premieră" al ziaristei Carmen Avram, de la Antena 3, difuzat în seara zilei de 6 mai a.c., despre viața din secuime, a scos în evidență o serie de probleme majore, atitudinale și comportamentale ale acestora, raportat la români și România. Cel mai grav lucru care s-a desprins din această emisiune este atitudinea ostilă indusă în rândul acestora în mod deliberat față de vecinul, „omul de lângă tine", care, evident este românul, dar și față de România, patria comună, care este de fapt adevărata lor patrie. Și, zău, nu-i înțelegem deloc de ce vor să dea cu piciorul bunei conviețuiri statornicite în ultimele decenii, nu numai între românii și maghiarii locului, ci și la nivel național. Drept dovadă a acestei cimentări este dispariția din mediul de comunicare de joasă speță a umilitoarelor expresii de „budos olah" pentru români, și a celei de „bozgor"(fără patrie), care aparțin istoriei. Ei, uite, îi informăm pe toți maghiarii din România că ei au țară. Țara lor este România și de aceea nu le înțelegem atitudinea sfidătoare, încăpățânarea cu care dau crezare celor de genul: Tökes László, Markó Béla, Kelemen Hunor, Borbely László, Izsak Balzs etc., care promit o lume virtuală a fericirii și care nu poate fi înfăptuită decât pe alte meleaguri, și de către alții, cu condiția de a întoarce spatele celor de lângă ei, și care trăiesc împreună cu ei, de a macula și a distruge, tot ceea ce-i înconjoară, și, în primul rând, climatul de bună conviețuire cu cei de lângă tine. Este adevărat, românii au pășit în noua eră, a așa-zisei democrații, cu stângul. Dar de eșecul pe care-l invocăm se fac în mare parte vinovați și liderii maghiari, care dinadins și cu un scop anume au urmărit degradarea societății românești, tocmai pentru a produce acel efect scontat, o nemulțumire general în toate straturile și păturile societății, inclusiv la nivelul maghiarilor, pentru a-i determina și a-i convinge să dea pasărea din mână pe cea de pe gard, că fericirea lor este în altă parte sau că poate fi construită doar împreună cu alții. Relevantă în acest sens este o carte a unui istoric ungur intitulată foarte sugestiv „Extra hungarien non est vita", adică în afara Ungariei nu este viață.
Ceea ce a pus în evidență respectiva jurnalistă în documentarul realizat pe parcursul a cinci luni, printre multe altele la care ne vom mai referi și din care nu vom uita finanțarea copioasă de către guvernul Ungariei a economiei locale, sunt aceste tertipuri hungariste, de-a pune bețe în roate mersului dezvoltării pe filiera statului român a zonei, în principal prin refuzul unor oferte investiționale ca apoi, tot ei, să se plângă de subfinanțarea și lipsa de interes a Bucureștiului pentru maghiarime. Motiv evident de a se plânge de oprimare pe la înaltele porți ale Europei și nu numai.
Obstrucționarea mersului și dezvoltării societății românești este, de fapt, cuvântul de ordine dat de Budapesta prin intermediul acestor lideri. Fie ei de nivel central sau local, ceea ce, pe fondul unei democrații interpretate după ureche, a dus la confuzii majore în privința rolului și locului unei minorități în societate, la alterarea relației corecte dintre minoritate și majoritate, care, pentru un bun echilibru, trebuie să respecte anumite principii. Ca urmare, destabilizarea societății românești a fost și este capul de afiș al tuturor acțiunilor organizate de către liderii maghiari în acești 28 de ani. Iar ocuparea de funcții înalte: executive și legislative în Parlament și Guvern: miniștri, secretari de stat, prefecți, primari, consilieri locali, președinți de consilii județene, a constituit pâinea și cuțitul necesare pentru a-și îndeplini misiunea. Și pentru ca răul făcut societății românești să fie cât mai mare, pe lângă multe privilegii câștigate prin șantaj și forțarea mâinii, acești indivizi care ar merita soarta liderului catalan, Puigdemont, din Spania, n-au ezitat să-și exteriorizeze acțiunile destabilizatoare, mobilizând propriul electorat la marșuri și mitinguri ofensatoare împotriva statului român și a românilor, evident, vinovați, în opinia acestora, de toate necazurile lor, încercând ca prin sloganuri de genul „Plecați acasă opincarilor !" „Voi dormiți în patul nostru!", „Ținutul secuiesc nu e România!" și multe altele, să provoace, acea breșă între maghiari și români pentru alterarea, intenționată, a climatului de bună conviețuire de care vorbeam. Iar dacă România în anii '90 n-a avut soarta Iugoslaviei, faptul se datorează capacității de toleranță a românilor, care n-au răspuns intenționatelor și gravelor provocări, tocmai datorită solidității climatului anterior de care vorbeam și cunoașterii adevăratelor surse ale acestor agresiuni.
Multe din cele ce s-au întâmplat și se întâmplă în secuime se întâlnesc și pe la noi, pentru că politica budapestană de destabilizare este aceeași peste tot. Bunăoară, noi, târgumureșenii, români sau maghiari, ne plângem de infernalul trafic ce există în municipiu, mai ales în orele dimineții și la ieșirea de la serviciu. Lumea, în general, arată cu degetul spre primarul Dorin Florea și echipa sa, pentru că în cele două decenii n-au reușit să pună în aplicare niciunul din proiectele majore preconizate, dintre care amintim doar două: traversarea din cartierul Tudor prin Platoul Cornești și mutarea căii ferate ce traversează orașul, lucrări de mare anvergură care ne-ar fi fost acum de mare folos. Pe aceste proiecte am vorbit recent cu unul din consilierii municipali, perioada (2000-2008), care ne-a relatat următoarele: „Dacă doriți să știți, principalul vinovat de neimplementarea acestor două importante proiecte, care au aparținut primarului Dorin Florea, este deputatul UDMR, Borbely László, ocupant al mai multor fotolii ministeriale, printre care al Mediului și al Lucrărilor Publice. Atunci, când s-a pus problema legării cartierului Tudor de Spitalul mare prin realizarea unei șosele în apropierea Platoului Cornești, s-a opus categoric, dând instrucțiuni în acest sens atât consilierilor UDMR, cât și Agenției pentru protecția mediului. Motivul invocat a fost mereu același: doborârea unor arbori (se pare 35 la număr) și tulburarea habitatului din zonă, știindu-se că aici este Grădina Botanică. Dacă ar fi fost voință din partea acestuia și a consilierilor UDMR, proiectul s-ar fi realizat, și astăzi ne-am fi aflat într-o situație mult mai bună. Același lucru s-a întâmplat și cu proiectul de scoatere în afara orașului a căii ferate. Tot domnul Borbely și, la cererea acestuia, consilierii UDMR, s-au opus de nenumărate ori, pe motiv că proiectul ar afecta fizionomia tradițională a orașului."
Dacă acest mod de abordare a problemelor ar fi fost doar o hachiță, a domnului Borbely, ar fi putut interveni benefic ceilalți deputați și senatori mureșeni ai UDMR, pentru că au fost destui, ca domnii: Frunda, Márkó Béla, Makai etc., dar n-au făcut-o întrucât aceasta a fost directiva generală. Adică boicotarea administrației românești, pentru a crea nemulțumiri în rândul populației, uitând că, făcând rău românilor, fac același lucru și maghiarilor târgumureșeni. Iar situații de acest gen sunt cu duiumul.
Acestea sunt o parte din marile provocări cu care statul român, societatea românească se confruntă, dar care, din păcate nu sunt luate în seamă și, mai ales, nici nu se acționează pentru contracararea lor. Până unde se va merge cu ignorarea lor e greu de apreciat. Pentru că este vremea protocoalelor secrete, ne întrebăm ce înțelegeri ținute sub cheie o mai fi pus la cale PSD cu UDMR, sau domnul Dragnea cu idolul său, Viktor Orbán, pentru că nu înțelegem, pur și simplu, această absurdă tăcere a oficialităților române, inclusiv a domnului Meleșcanu, în condițiile în care ofensiva hungaristă, cu atac direct la integritatea țării noastre, a ajuns la cote îngrijorătoare care ne aduce aminte de trista perioadă de dinaintea Diktatului de la Viena din 1940. Oare nimeni nu are urechi de auzit?
