„La moartea unui Lord…

E Om. Dincolo de vocea care seduce un Om". Așa își începe exprimarea, în scris, a regretelor și gândurilor sale, distinsul părinte-profesor Constantin Necula, de la Facultate de Teologie „Andrei Șaguna", a Universității „Lucian Blaga" din Sibiu, la auzul plecării dintre noi a inegalabilului Cristian Țopescu, unul dintre bunii mei prieteni și colegi în ale gazetăriei românești vorbite, televizate și scrise, după care duhovnicul sibian continuă: „Auzind că era bătrân, m-am temut că mi-a îmbătrânit copilăria"; „Cred că Sir Cristian Țopescu e lecția identității unei profesii"; „Nu părea să fie altceva decât mesagerul bucuriei sportive. Te durea, îl durea și pe el. Doar menținea o voce-zâmbet pe care, iertată-mi fie aluzia, nu o mai aflu nicăieri. Îl va fi învățat din tremurul cailor antrenați de tatăl său, Felix Țopescu. Din efortul Nadiei de a da cel mai lung „zeceeee" din istoria rostirii umane, care și astăzi, cu năduf, ne pune nodul în gât cât mărul. Plânsul dinaintea ecranului, cu vocea lui Țopescu încercai să învii, să o iei de la capăt. Sir Cristian Țopescu a plecat spre Cer. Ca un Înger se întoarce Acasă. Echipa Națională ce s-a adunat de ceva vreme acolo avea nevoie de un Comentator. Fie-i Dumnezeu primitor. Mulțumim minunate dascăl, mulțumim că ne-ai crescut frumos. Pe noi, golanii dintre blocurile comuniste, luminați de raza unei nădejdi auzindu-te…"

 

Lasă un comentariu