„Călăuză în viață mi-a fost credință în Dumnezeu și în glia străbună". Aceste cuvinte, de o sobră mândrie, se pot citi în cimitirul din Reghin pe crucea sub care odihnește Florian Bogdan.
Născut la 19 martie 1876, în satul Fărăgău, își începe studiile la Liceul Maghiar din Tg.-Mureș de unde este exmatriculat cu toate că obținuse rezultate de excepție pentru că tatăl său nu a acceptat să-și schimbe numele din Vasile în Laszlo. Urmează liceul la Năsăud și Universitatea Politehnică regală din Budapesta cu diploma de „Inginer Universal", diplomat în matematică, mecanică, geodezie, construcții, arhitectură și topografie.
Lucrează în Debrețin, dar la fel ca tatăl său refuză să-și schimbe numele. El consideră că „Pentru fiecare om numele e ca blazonul lui, ori e prinț ori prăpădit, fericit sau nenorocit până la moarte, așa cum i-a zis popa la botez: te botez Ion, sau Vasile. Tot ce a făcut, a făcut sub acest nume. Românesc dacă e român , german dacă e german, maghiar dacă e maghiar.
În 1902 este trimis la Școala Militară din Praga. În urma atentatului din 28 iunie de la Sarajevo, Austro-Ungaria declară război Serbiei. Primii concentrați în linia I, erau românii. În sufletul fiecărui soldat român se punea aceeași întrebare: „Ce trebuie să facă în acest război? Limba germană, uniforma ungurească, suflet românesc și războiul cui? Era limpede ca românii vor muri pentru o cauză străină. Ei aveau trei variante: Mor din disciplină dar fără crez; Să treacă munții în România; Să participe la război pentru a dovedi că reprezintă o forță de care Viena și Budapesta vor fi obligate să țină seama de ea pe viitor (Ștefan J. Fay - Caietele Locotenentului Florian pag.33).
Românii mergeau la război purtând cocarde românești, cântând „Deșteaptă-te române" și „Pe-al nostru steag e scris Unire". În fruntea batalioanelor românești flutura steagul tricolor.
Comandanții străini îi lăsau să meargă veseli la moarte pentru împărat. Au plecat în Galiția. De aici Florian Bogdan s-a întors rănit cu gradul de locotenent și cu gândul de a trece munții în România pentru a lupta pentru înfăptuirea visului multisecular al unirii și crezul lui Ion Rațiu: „Acuzăm în fața lumii civilizate sistemul asupritor care tinde să ne răpească ceea ce un popor are mai scump: legea și limba…" (Vulcănescu M. - Războiul pentru întregirea neamului - Enciclopedia României vol.1, București 1938).
După ce s-a refăcut a trecut munții pe la Râșnov. Ajuns în București solicită primului ministru Brătianu să fie înregimentat în armata română. Cererea a fost acceptată și după intrarea României în război a primit ordinul de a organiza în Regiunea Borsec un centru de informații și contraspionaj împreună cu detașamentul pe care îl conducea.
Pentru soldatul român plecat pe front exista o vorbă pe care unii o scriau sub fotografia celui pierdut: „ȘI A FOST ADĂUGAT LA POPORUL SĂU".
Și-a făcut cu succes datoria. Pentru a câștiga bătălia pentru Reghin a pus tunul să tragă în propria casă. „Nu contează casele. Ce contează este pământul. Pământul să rămână al tău, neștirbit, cu oamenii lui, cu munții lui, cu frumusețile lui. Să nu ți-l ea nimeni" … (Vulcănescu M.- Războiul pentru întregirea neamului - Enciclopedia României vol.1, București 1938).
Puterile centrale au ridicat împotriva României 58 de divizii. 5 armate inamice și-au dat întâlnire pe pământul românesc: germană, austriacă, ungară, bulgară și turcă, încercând să se înnoade în inima României.
„Se poate spune că intervenția și jertfa României au fost într-un fel hotărâtoare asupra soartei războiului mondial" … (Vulcănescu M. - Războiul pentru întregirea neamului - Enciclopedia României vol.1, București 1938).
„E destul să trăiești o singură dată sentimentul că pasul tău calcă cei dintâi metri ai pământului eliberat, ca să înțelegi pentru totdeauna, ce înseamnă să participi tu însuți la istorie" (Florian Bogdan - Simțul de datorie al românilor, Revista Neamului, Anul I, Nr. 17, București).
