Casele de marcat electronice, la a cincea amânare

Casele de marcat electronice devin obligatorii de la 1 septembrie și respectiv 1 octombrie pentru toate companiile din România care vând bunuri, după a cincea amânare a proiectului. Din acel moment, toate informațiile tranzacțiilor vor fi monitorizate în timp real de ANAF. Dacă instituția e pregătită și are softul necesar pentru gestionarea acestor date, rămâne însă un mister.

Luna trecută, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a aprobat ordonanța de urgență a Guvernului, de anul trecut, prin care introducerea caselor de marcat electronice intră în vigoare de la 1 iunie, pentru companiile mari și mijlocii, și 1 august pentru firmele mici. La câteva săptămâni distanță, Ministerul Finanțelor a amânat aplicarea, printr-un proiect de lege aprobat ulterior de Executiv. Deputații au eliminat din textul inițial obligativitatea potrivit căreia era nevoie de un reprezentant al ANAF la operațiunile efectuate în legătură cu aparatele de marcat electronice fiscale, din lipsă de resursă umană. Autorizarea acestor case de marcat de către o Comisie din ANAF a început de la 1 aprilie, potrivit datelor din documentul aprobat. „Mă așteptam și mă întristează să văd că termenul de implementare al AMEF a fost din nou amânat. Acesta este un instrument modern de administrare fiscală, dar va ajuta și contribuabilii corecți pentru că va face mult mai dificilă neconformarea și, deci, apare concurență neloială. Sper ca ANAF să își poată pune la punct sistemele informatice, fără de care noile case de marcat sunt inutile", a declarat, pentru Capital, Gabriel Biriș, avocat specializat pe Fiscalitate. Dragoș Doroș, fost șef al Fiscului în guvernarea condusă de Dacian Cioloș, a declarat, pentru Capital, că, în 2016, instituția pregătea caietul de sarcini pentru achiziția softului necesar prin care Fiscul să poată monitoriza, stoca și folosi toate tranzacțiile agenților economici. „E vorba de peste 10 milioane de tranzacții pe zi", a spus acesta.

La cine trebuie și la cine nu

Obligația introducerii caselor de marcat cu jurnal electronic va reveni, astfel, tuturor operatorilor economici care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum și a prestărilor de servicii efectuate direct către populație.

Sunt și câteva excepții, respectiv nu vor fi obligați să își achiziționeze o casă de marcat electronică micii fermieri care vând, ocazional, din producția proprie, distribuitorii specializați de vânzare de ziare și reviste, regiile autonome și companiile de transport public pe bază de bilete (inclusiv metroul și calea ferată), teatrele și sălile de spectacol, intermedierile financiare (cu excepția activităților de schimb valutar ale instituțiilor bancare), activitățile economice ale bisericilor, agențiile de turism, operatorii de electricitate și gaze, apă canal, telefonie, cablu, internet, chiar și firmele de jocuri de noroc.

Cum va funcționa

Principalele elemente de noutate sunt acelea că fiecare aparat de marcat să conțină un modul fiscal propriu, prin intermediul căruia controlează operațiunile specifice activității fiscalizate, precum și un modul de comunicație, care poate asigura conectarea la un sistem informatic de monitorizare și supraveghere al ANAF, în timp ce, prin implementarea Registrului Național de Evidență a Aparatelor de Marcat electronice fiscale se creează premisele debirocratizării procedurilor efectuate în legătură cu aparatele de marcat (fiscalizare, sigilare, schimbarea memoriei fiscale sau a jurnalului electronic, reparații, etc.) înregistrarea acestora urmând să se realizeze electronic. Totodată, va fi posibilă, la opțiunea contribuabilului, achiziționarea și utilizarea unui alt dispozitiv, de tip PC, telefon inteligent, tabletă, POS, conectat la o imprimantă fiscală, fiind eliminată obligația contribuabilului de a solicita și obține de la organul fiscal certificatul de atestare fiscală, în vederea obținerii autorizației de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale. Rezumatul bonului fiscal care se transmite la ANAF va cuprinde: valoarea totală a bonului fiscal; numărul de ordine al bonului; data, ora și minutul emiterii bonului; seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal; valoarea totală a TVA pe cote ale acesteia.

Termenul de valabilitate a autorizației de distribuție a aparatelor de marcat electronice fiscale a fost majorat de la 3 ani la 5 ani. Totodată, a fost introdusă noțiunea de reautorizare, aceasta putând fi solicitată cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizației. Principalele avantaje ale sistemului de monitorizare sunt obținerea mai rapidă de către ANAF a datelor din bonurile fiscale, cu costuri mai mici atât pentru autoritatea fiscală, cât și pentru contribuabili, premisele reducerii semnificative a evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și serviciilor, cu efecte imediate în creșterea veniturilor bugetare, dar și un grad înalt de securizare și, implicit, riscuri mai mici de nefiscalizare a tranzacțiilor.

 

Lasă un comentariu