Confuzia aproape totală despre ce anume s-a întâmplat la Trianon, provocată deliberat de propaganda de la Budapesta, îl face pe omul de rând să creadă că atunci, la Trianon, s-a semnat un document „controversat" între România și Ungaria! În realitate, însă, nu avem de-a face nici cu un document dubios, nici cu o simplă convenție româno-ungară pe baza căreia oricine poate să spună, oricum și oricând, ce vrea! De aceea, ar fi necesar ca, înainte de a vorbi cineva și a mai spera în forța și triumful rațiunii, să înțelegem că tratatul de la Trianon, intrat în vigoare la 4 iunie 1920, nu a fost semnat între Ungaria și țările vecine ei, cum cred unii neavizați, ci a fost un acord internațional semnat între Ungaria și restul lumii. Deci, Ungaria nu ar avea (teoretic) o problemă neapărat deschisă cu România, ci cu 22 de state (10 europene și 12 extraeuropene) în numele cărora au semnat documentul (format dintr-un preambul, 14 părți, 364 articole și 164 pagini de tipar) nu mai puțin de 36 de plenipotențiari reprezentând superputeri precum S.U.A., Japonia, China, Franța, Anglia, Italia etc. Toți aceștia și-au pus semnătura nu doar pe un act („diktat", cum zic ungurii) plăsmuit peste noapte, cum s-a făcut la Viena în 1940, ci au convenit să semneze abia după aproape doi ani de consfătuiri, tratative, analize de date oficiale (ale comisiilor speciale de experți în litigii și drept internațional), sintetizate într-un tratat complex (conținând probleme economice, juridice, financiare, comerciale, militare, naționale și teritoriale) prin care se recunoștea oficial unirea Transilvaniei cu România și la care guvernul Ungariei s-a angajat (prin semnături) să fie parte! Mai mult, oricâtă zarvă ar face Budapesta asupra consecințelor tratatului de la Trianon, validitatea și soliditatea acestuia rezidă din faptul că acest acord internațional nu a fost niciodată denunțat (formal și oficial), potrivit practicilor internaționale: sigur, chiar dacă tratatul a fost încălcat ulterior, aceasta nu înseamnă că este nul de drept (cu atât mai mult cu cât Tratatul de la Paris de la 10 feb. 1947 reconfirmă frontiera Transilvaniei cum era stabilită prin consens internațional la Trianon, situație supra-certificată de tratatul bilateral româno-ungar din 1996 și de procesele euro-atlantice)! Cu alte cuvinte, cele 3 mari tratate enunțate, la care Ungaria este parte, respectă legitimitatea apartenenței Transilvaniei la România, chiar dacă guvernul Ungariei s-a angajat, în cele din urmă, în acțiuni militare care au adus atingere semnificației a ceea ce și-a asumat internațional, mă refer la invadarea Ucrainei subcarpatice (martie 1939), anexările unor părți din Cehoslovacia și România în baza celor două diktate de la Viena (din 2 nov. 1938 și 30 aug. 1940), invadarea și anexarea Voivodinei (aprilie 1941).
Consecințe. Mult-hulitul Trianon, de către Budapesta, i-a făcut Ungariei mai mult decât dreptate. Nu a desființat niciun stat, ci a dat Ungariei posibilitatea să devină un stat național suveran și independent, desprins de Austria, cu capitala la Budapesta. Acest nou stat, Ungaria, nu exista înainte de 1914 și, dacă se plânge că la Trianon i s-au luat 2/3 din teritoriu, să afle că i s-a luat exact ceea ce nu era al lui și, astfel, au fost eliberate numai acele popoare pe care Ungaria le-a călcat în istorie.
Prin această reducere a Ungariei la granițele ei firești, degrevată fiind de amăgirea continuării anacronice a acelui regat medieval ștefanian format prin furt de teritorii străine (printre care și Transilvania românească), s-a consfințit de drept adevărul istoric și s-a respectat pe fond dreptul unor comunități etnice nemaghiare din Ungaria de a trăi alături de țările-mamă.
(Va urma)
