La 9 iulie 1918, Congresul american votează, într-adevăr, o „Legiune slavă", însă până la urmă guvernul și statul major al armatei nu o vor aproba.
Odată cu punerea pe rol a Legiunii slave, V. Stoica intră în alertă și-i scrie lui Victor Braniște, la 3 iulie 1918, chemându-l urgent în America, cu încă un ofițer. Motivul pentru care îl chema era acela că biroul de sub conducerea sa va acționa în două direcții: a) va oferi informații politice americanilor și b) va organiza militar o legiune de români americani, care va fi transportată în Europa pentru a lupta alături de cele cinci regimente de români din Italia și Franța. Singur nu era în stare să acopere cele două activități, așa că avea nevoie urgentă de un bun ofițer care să facă instrucție cu noii militari. „Grăbiți, deci - scria V. Stoica - să putem face cât mai mult, căci alții prea ne-au luat înainte". Până la sosirea celor doi ofițeri, Stoica spera să dispună de vreo câteva companii deja recrutate, așa încât urma să-i pună direct în tabără pentru a face instrucția noilor ostași.
Problema Legiunii românești revine și în preocupările ziarului America, noul redactor-șef, Iulius. E. V. Ioanovici, arătând că nu se mai putea imagina că vor fi recunoscute drepturile românilor, fără ca aceștia să nu aducă sacrificii pentru ele. Ziarul America, mai precizează noul redactor-șef, a stăruit și va stărui, cu vorba și fapta, din curată dragoste de neam, pentru „popularizarea ideii Legiunii românești". Ceea ce l-a determinat să facă propagandă în favoarea ei, mărturisește în final Iulius E. V. Ioanovici, a fost „marele și nobilul impuls de a ne vedea întreagă națiunea închegată într-o țară fericită".
V. Stoica și dr. N. Lupu stăruie tot mai mult, în perioada iulie-octombrie 1918, pentru o Legiune românească, neînvoindu-se, cum li se propuse, ca românii să se înroleze în Legiunea slavă. Primul are tot mai multe și mai dese întrevederi în problema Legiunii la Ministerul de Război, la Marele Stat Major și la Departamentul de Stat. Se simte încurajat, căci a devenit președintele Ligii Naționale Române din America, unicul organism care a reușit să-i facă pe români să renunțe la dezbinare și să-i unească pe toți în jurul idealului național. Liga urma dispozițiile și direcțiile Consiliului Național de la Paris. V. Stoica activa și în cadrul organizațiilor locale, cum era cea din Erie, care, în cadrul unui miting ținut în 27 iulie 1918, se afiliază la Liga Națională, în scopul de a ridica la arme pe voluntarii români ce vor urma a fi trimiși pe frontul de vest. În discursul său din Erie, V Stoica releva că „noi suntem singurii români liberi astăzi. Libertatea acestui binecuvântat pământ american este libertatea noastră: trebuie să o apărăm și s-o dăm și fraților noștri lipsiți de noroc din Transilvania, din Regatul român și Basarabia". Tot el a subliniat, în amplul său discurs, necesitatea cooperării mai strânse cu cehii, slovacii, sârbii, italienii și polonezii, care, cu toții, aveau același dușman ca și românii: Austro-Ungaria. Apoi a spus că, pe lângă informarea opiniei publice americane asupra problemelor românești, Liga Națională Română mai avea și alte sarcini, printre care formarea, cât mai curând posibil, cu ajutorul guvernului Statelor Unite, a unei unități recrutate din rândurile românilor fără cetățenie americană, unitate care va fi pusă la dispoziția aliaților pentru a contribui la eliberarea Transilvaniei. Numărul românilor din America fiind de peste 180.000, Stoica se așteaptă la înrolarea a cel puțin 10.000 de voluntari, dintre care cei mai mulți făcuseră deja serviciul militar de trei ani în armata austro-ungară.
Cotidianul The Times, din Londra, era și mai optimist decât V. Stoica. El dădea ca posibilă cifra de 20.000, avansată, afirma ziarul londonez, de planurile Ligii Naționale Române într-o recentă sesiune ținută la Youngstown, Ohio, la 5 iulie 1918.
Este, credem, clar că problema înființării Legiunii a devenit din nou una foarte importantă, de stringentă urgență, presantă chiar. La începutul lui august, se vorbește de un nou memoriu în chestiunea Legiunii românești, care, de data aceasta, va fi adresat Ministerului de Interne.
Agitarea problemei Legiunii era binevenită și pentru faptul că astfel se putea demonstra și mai convingător americanilor și Aliaților, în general, că pacea smulsă României nu era recunoscută de niciun român liber și că ea va fi în curând denunțată. Insistența cu care se discuta în această perioadă despre Legiune îi face pe mulți tineri români să se simtă oarecum chiar sub o presiune morală, având ca rezultat circulația unor zvonuri, eronate evident, că înrolarea în Legiune ar fi obligatorie.
V. Stoica mai ridică această problemă și într-o mare adunare americană de la Chicago, la 7 august 1918, în fața unui număr imens de doctori (care aveau un congres - 50.000), alături de Theodore Rooesvelt, cu care avea, de altfel, relații personale excelente.
Unul din inițiatorii Legiunii, I. Podea, colabora și el intens cu V. Stoica pentru a o transpune în faptă. La 2 septembrie 1918, acesta îi scria din Youngstown despre îmbunătățirea organizării românilor din America. „Unele societăți locale s-au lăsat pe tânjală, nu mai lucră în sens național", el însă face tot ce poate, așa încât „pe aici e nădejde de voluntari acum. Încep a se însufleți bătrânii. Știi că tineri nu mai prea avem".
Opinia publică americană era pusă la curent cu eforturile lui V. Stoica și de New York Evening Sun, care scria că ofițerul român făcea tot ce putea spre a câștiga consimțământul Congresului pentru organizarea Legiunii române, care să lupte sub Înaltul Comandament american.
(va urma)
