Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) prin care Germania se angaja să sprijine unirea TRANSILVANIEI cu… UNGARIA!

În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înțelegerile cu Uniunea Sovietică și cu S.U.A., privitoare la unificarea țării. Franța și Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect. În cadrul întâlnirii dintre președintele Franței, Francois Mitterand și cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicității, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei și a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei. El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promițând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare. Franța și Marea Britanie invocau și necesitatea menținerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în fața acuzațiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare și de informații conservatoare de la Moscova, nemulțumite de faptul că președintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale. Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie și Franța au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul și estul Europei, cum a fost și cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la București.

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat ușor cu ideea dispariției Germaniei comuniste, mai ales șefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) și unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu). Era necesară o acțiune populară de anvergură, care să îi convingă pe comuniștii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea pașnică a țării. Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetățeni din Germania de Est în cea de Vest. Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989, și a încheiat Acordul Bonn-Budapesta, privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei și al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior se purtaseră discuții intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989. Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă granița cu Austria, permițând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turiști în Ungaria, să treacă în vest. În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania. Încurajarea germană și siguranța guvernului maghiar, legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acțiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.

 De altfel Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceaușist de la București, așteptând doar condiții prielnice și motivații solide. Printr-un document al serviciului vest-german de informații, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareșalul Andrei Greciko, a afirmat, într-o convorbire cu Erich Honeker, că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România". Serviciile sovietice de securitate și informații creaseră o unitate specială, care sprijinea din umbră organizațiile revizioniste maghiare din emigrație, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor față de sudul Dobrogei. În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceaușescu a fost informat de președintele Mao și de premierul Ciu En Lai că Moscova acționează împotriva României, mai ales prin agentura compusă din personalitățile politice, informative și militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. și slujeau în continuare internaționalismul comunist - în general, și Uniunea Sovietică - în special.

 În cursul revoltei populare și al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acțiunile diversioniste s-au desfășurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timișoara, Arad, Cugir, Sibiu, Brașov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc și altele).

Nota noastră: Din fericire, planul de destabilizare nu a reușit. Totuși a existat un preț uriaș: acceptarea devalizării țării în favoarea corporațiilor străine, distrugerea economiei și transformarea României într-o piață de desfacere. Dincolo de asta, planul dezmembrării țării noastre continuă și acum. Oare vom fi în stare să gestionăm noile provocări?

 

Lasă un comentariu