În urmă cu mulți ani (la 4 martie 1834), în casa protopopului ortodox român din Sighișoara Zaharia Boiu s-a născut un prunc care a primit numele tatălui și care va ajunge o personalitate proeminentă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. După ce a primit o aleasă educație în familie și la școala confesională ortodoxă, tânărul Zaharia Boiu urmează Gimnaziul evanghelic din Sighișoara, unde susține examenul de maturitate în 1854, fiind cel dintâi român care a obținut bacalaureatul la acest gimnaziu. Timp de un an școlar (1854-1855) a funcționat ca învățător în Săcele-Brașov. Se înscrie apoi la Institutul teologic ortodox din Sibiu, unde a urmat doi ani cursurile de aici (1855-1857). Marele mitropolit Andrei Șaguna, descoperind că tânărul Zaharia Boiu este înzestrat cu alese calități intelectuale și morale precum și cu un mare zel, îl numește profesor la Institutul din Sibiu, secția pedagogică. Aici funcționează doi ani, căci în 1859, același mare mitropolit îl trimite la Universitatea din Lipsca „pentru perfecționarea la profesură". În 1861 se întoarce în țară și, îmbogățit cu o vastă cultură, a fost numit profesor definitiv la Institutul teologic din Sibiu, unde funcționează până în 1870. Această perioadă, 1861-1870, se poate caracteriza pentru profesorul Zaharia Boiu printr-o prodigioasă activitate pe plan școlar. El publică mai multe manuale școlare: Abecedar pentru școalele poporale române, Sibiu 1862 (ajuns până la a cincisprezecea ediție), acesta contribuind foarte mult la luminarea sufletului a zeci de mii de români; Manuducere la întrebuințarea Abecedarului, Sibiu 1862, aici oferea învățătorilor - pentru prima dată - un Îndreptar de predare bazat pe o concepție pedagogică progresistă. Acestea două au fost mult apreciate, fiind folosite și de frații de dincolo de Carpați, Manuducerea a fost folosită și de Ion Creangă. A mai publicat în mai multe ediții: Carte de citire, partea I, 1835; Carte de citire, partea a II-a, 1867; Elemente de istorie (1868); Elemente de geografie (1868); Elemente de istoria naturei și fizică (1868); Catehismul mic al Bisericii Ortodoxe Orientale pentru uzul școalelor elementare române.
Datorită calităților sale, conducerea Bisericii transilvane a încredințat profesorului Zaharia Boiu și alte răspunderi: redactor al Telegrafului Român (1862-1865), căruia i-a dat noi impulsuri pentru a contribui „la gigantul edificiu al luminării și prosperării materiale și spirituale a poporului român". Între 1863 și 1885 a funcționat și ca preot paroh al parohiei ortodoxe române Sibiu-Cetate; asesor ordinar al Sinodului bisericesc al Consistoriului arhidiecezan (1870-1902). A fost și prim-secretar și redactor al revistei „Transilvania" - Foaia Asociației transilvane pentru literatura și cultura poporului român (1891-1895). Zaharia Boiu a fost și „poet de la fire, în toată înfățișarea sa prezenta pe om elegant, cu maniere și ființă aleasă, cu vorbe dulci și de lacrimi producătoare". A început să scrie poezie de când era la Gimnaziu, unele poezii le-a publicat în Telegraful Român, altele în Aurora Română, Transilvania sau alte publicații, unele sub pseudonimul Eugen Sylvan. În 1862, Zaharia Boiu publică volumul de poezii „Sunete și răsunete. Cercări poetice" (Sibiu). La moartea mitropolitului Andrei Șaguna, a compus imnul „Românime mult cercată", care se cântă și la parastasul marelui Mitropolit, în fiecare an. Tot în domeniul literar, Zaharia Boiu s-a dovedit un bun traducător. Din limba germană traduce în românește opera lui Lessing, Nathan der Weise (Nathan înțeleptul), iar din limba română traduce în germană două din operele lui Andrei Șaguna: Istoria bisericească (Tomul II, 1862) și Compendiu de drept canonic (1868); traduce, de asemenea, Memorandul conferinței generale române din 1881. Din limba latină traduce Confesiunile Fericitului Augustin.
Academia Română, ca recunoștință și apreciere a vastei activități pe tărâm literar, a ales pe Zaharia Boiu, la 13 septembrie 1877, ca membru corespondent al ei pe lângă Secția literară. Toate aceste calități și realizări au fost încununate în chip strălucit prin activitatea predicatorială de excepție a preotului profesor Zaharia Boiu. Pentru aceasta a fost numit: „bărbat probat și cu autoritate, mai ales în oratoria bisericească", „predicator de elocință rară", „cel dintâi predicator al Bisericii române de peste Carpați", „modelul preotului adevărat și neîntrecut orator bisericesc", pe tărâmul oratoriei bisericești reprezentând o mare forță „fala amvonului de peste Carpați", „distins orator bisericesc", „unul dintre cei mai distinși oratori bisericești", „Orator de remarcabile posibilități", „un mare orator al Bisericii Ortodoxe". Zaharia Boiu, „cel care a obosit întreaga lui viață pentru ridicarea neamului și Bisericii sale", s-a stins din viață la Sibiu, în 6 noiembrie 1903. Zaharia Boiu s-a impus ca o personalitate marcantă în domeniul propovăduirii bisericești, fiind așezat între cei mai mari predicatori ai Bisericii Ortodoxe Române. Activitatea preotului profesor Zaharia Boiu - de zelos propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu și stăruința pentru a face cuvântul revelat viu și lucrător în viața credincioșilor - constituie un important exemplu și îndemn pentru preoții de azi.
