TENSIUNILE APĂRUTE RECENT ÎN PSD SUNT FUMIGENE

Distribuie pe:

Viața politico-socială, de o săptămână încoace, este dominată de evenimentele petrecute în Piața Victoriei din București, la 10 august a.c., cu prilejul mitingului de protest organizat de diaspora română. La conferința de presă ținută la sediul PNL Mureș, din 16 august, senatorul Cristian Chirteș, președintele PNL Mureș, s-a referit cu prioritate la aceste evenimente, cât și la urmările lor. Fiind și domnia sa prezent, împreună cu familia, în Piața Victoriei, în zona Muzeului „Grigore Antipa", alături de mulți copii, persoane de vârsta a treia și cu diferite forme de handicap fizic, afirmă cu certitudine că în acel perimetru nu au fost provocări de nicio natură din partea manifestanților. Participanții la miting purtau discuții între ei, apoi, din senin, la ora 23.00, jandarmii au atacat cu gaze, fără a avea niciun motiv, nicio justificare. Drept urmare, încă după trecerea a șase zile, simte dureri și jenă în gât. PNL va propune constituirea unei comisii de anchetă despre cele petrecute la 10 august, la București, iar Carmen Dan va fi invitată la audieri pentru a clarifica situația. Senatorul Cristian Chirteș este de părere că totul a fost la comanda lui Dragnea, iar jandarmeria a acționat în afara legii. Din respect pentru haina militară pe care o poartă, jandarmii ar trebui să nu se umilească prin slugărnicii față de Dragnea și partidul pe care-l conduce. Altfel spus, Jandarmeria nu este la cheremul PSD, ci al populației române.

De fapt, în preziua mitingului, Dragnea „i-a făcut un cadou lui Viktor Orban", prin faptul că Ministerul Învățământului a dat ordin pentru înființarea liceului romano-catolic, sfidând legea, peste decizia Tribunalului Mureș, peste Constituția României, fapt ce va genera alte tensiuni la nivel local.

Senatorul Cristian Chirteș s-a referit în cele din urmă și la Conferința Națională a PNL care a avut loc la 4 august, ședință la care a participat și președintele Klaus Johannis. În cadrul conferinței s-a trasat o linie de acțiune pentru alegerile europarlamentare. Pe data de 15 noiembrie va fi stabilită lista finală a candidaților PNL la europarlamentare. Ca noutate la alegeri este că fiecare euroregiune va fi reprezentată de un europarlamentar, pe locurile eligibile. Întrebat fiind de jurnaliști ce părere are despre tensiunile care apar mai nou în PSD, senatorul Cristian Chirteș este de părere că „sunt fumigene pasate de PSD". De asemenea, senatorul de Mureș a afirmat că problema evenimentelor din 10 august de la București va fi tratată cu toată seriozitatea de conducerea PNL, având în vedere că, pentru prima dată, după 18 ani, s-a folosit armament și muniție de război. La întrebarea dacă PNL este apt în acest moment de a prelua guvernarea în caz că e necesar, răspunsul senatorului liberal de Mureș a fost că PNL militează pentru preluarea puterii politice în spirit democratic, prin alegeri și, având un program foarte bine întocmit, prin actualizarea unor date este oricând funcțional.

Lasă un comentariu