Evenimentele tragice din timpul manifestației diasporei, din 10 august 2018, cu întreg modul de desfășurare ne duce cu gândul, și fără prea multe ezitări, la Mineriada din vara anului 1990. Petrecute la un interval de 28 de ani, tristele momente seamănă ca două picături de apă. Adică, alți actori, aceeași piesă. Scenariul a rămas același, doar actorii s-au schimbat. Rolul FSN i-a revenit actualului PSD aliat cu ALDE. În realitate același aluat, pus la dospit cu grijă timp de aproape 30 de ani, din care nu putea să iasă decât același produs, chiar dacă pe parcurs, din motive de reînnoire, i-a fost schimbat numele. Pentru că, un lucru este bine de știut: „Ce naște din pisică, șoareci mănâncă".
Ceilalți protagoniști sunt de această dată jandarmii, în locul minerilor, ca braț înarmat al puterii, și diasporenii, o categorie de oameni pe care în anii '90 nu prea o aveam, dar tratată în același mod ca și populația civilă din acea vreme. Cine sunt ei? Români de-ai noștri, unii participanți la evenimentele de atunci, alții abia născuți pe pământ românesc, „sânge din sângele neamului nostru", dar care, ulterior, și-au luat lumea în cap, fie pentru o viață mai bună, care la noi nu se prea întrezărea, fie pentru a scăpa de foame, sărăcie și chiar pentru a-și salva viața proprie și a familiilor lor de spectrul morții prin inaniție, fenomene care la noi luase amploare. Toate aceste lucruri îngrozitoare s-au petrecut și se petrec pe timp de pace și sub guvernare proprie.
Conform Dicționarului limbii române, diaspora este un cuvânt de origine grecească care înseamnă „împrăștiere" și a fost folosit din vechime în cazul poporului evreu, și care însemna totalitatea comunităților evreiești dispersate în afara Palestinei în urma captivității babiloniene (sec. VI, î.e.n.), iar mai târziu, în urma căderii Ierusalimului (anii 70 e.n).
Așadar, iată că avem și noi diaspora noastră, cu deosebirea că nu un cataclism natural sau vreo ocupație străină au fost și sunt cauzele acestei groaznice împrăștieri, ci propria noastră guvernare care, prin politicile ei, a făcut imposibilă, pentru foarte mulți, viața pe pământul natal. Românii noștri au plecat și în alte dăți în afară, dar nu mai mult ca alții, procentual vorbind, fenomenul accentuându-se după 2000-2007, când a luat proporții îngrijorătoare.
Deși unii dintre români, îndeosebi cei cu spirit de aventură, și-au căutat rostul prin alte părți, încă din primele zile ale lui 1990, odată cu deschiderea granițelor, partea așezată a populației, grosul acesteia, s-a lăsat greu dislocată din pământul natal. Au făcut acest lucru doar atunci când s-au văzut dați afară din serviciu, prin închiderea fabricilor și uzinelor în care au lucrat, sau au fost disponibilizați, când n-au mai avut resurse pentru plata întreținerii și a impozitelor, pentru asigurarea condițiilor de subzistență a întregii familii. Abia atunci când s-au văzut cu gheara în gât, sub spectrul deznădejdii, și-au luat lumea-n cap căutând salvarea de la alții, care nu i-au primit nici cu flori și nici cu brațele deschise, plângându-le pe umăr.
Și uite așa a început exodul, mergând pe urmele evreilor de acum câteva mii de ani, golindu-ni-se țara de cea mai importantă categorie de fii ai patriei, partea calificată și productivă, singura capabilă să transforme în bine România.
O statistică arată că în acești 29 de ani au plecat din țară peste 5 milioane de români, care s-au răspândit în peste 80 de țări. Cei mai mulți sunt în țările de origine latină (Italia - 1.290.000, Spania - 1.017.000), dar și în cele mai dezvoltate (Germania - 657.000, Israel - 500.000, SUA - 476.000, Anglia - 411.000, Canada - 238.000 etc.). Există români plecați în toate țările Europei, dar și pe celelalte continente, semnalându-se câte unul-doi și prin sudul Africii, prin insulele Oceanului Pacific, dar și în Mongolia. Pe toți aceștia fostul mare tenisman Ion Țiriac îi consideră refugiați, cu dreptul deplin de a le cere socoteală celor care i-au adus în această cu totul nedorită situație.
De altfel, însuși Organizația Națiunilor Unite semnalează faptul că România se situează pe locul doi în lume după Siria (unde are loc un devastator război civil), după numărul de cetățeni care-și părăsesc propria țară. Devastator și rușinos, în același timp, pentru orice fiu al acestei națiuni și îndeosebi pentru guvernanții ei.
De reținut este faptul că majoritatea covârșitoare a celor care au plecat afară în acești ani n-au făcut acest pas de bunăvoie, dar cu gândul negreșit de a se reîntoarce acasă, în speranța că într-un deceniu, poate două, lucrurile vor reveni la normal în România.
Din păcate nu este așa. În ciuda unei propagande mincinoase, că pe la noi, sub înțeleapta conducere PSD-ALDE, în frunte cu domniile lor: Dragnea și Tăriceanu, curge lapte și miere, minciuna, nedreptățile și corupția s-au extins, viciind grav și pentru o lungă perioadă de timp climatul socio-uman al țării. Într-adevăr, au fost mărite substanțial salariile unor categorii socio-profesionale, dar marii beneficiari ai acestora sunt în ultima instanță votanții PSD-ALDE, din structurile bugetare ale statului. De asemenea, au crescut pensiile pentru a mulțumi votanții de serviciu, care, în majoritate fac parte din această categorie, în vreme ce adevărații producători de servicii și de bunuri materiale se descurcă cu salarii de mizerie. Această inechitate nu pare a fi cea mai gravă, dacă măririle respective ar fi acoperite din resursele interne. Din păcate, trebuie să constatăm că toate aceste pomeni sunt acoperite din împrumuturi externe, ceea ce constituie un indiciu foarte grav pentru sănătatea economiei. Recentele date ale Băncii Naționale a României arată că numai în primele șase luni ale anului 2018, datoria externă a țării a crescut cu aproape două miliarde de euro. În același timp, la sporirea PIB-ului cu care ne mândrim, o contribuție deosebită au avut-o și o au tocmai membrii acestei diaspore, care în ultimii 10 ani au trimis în țară uriașa sumă de peste 30 de miliarde de euro.
Așadar, suficiente motive nu numai de îngrijorare pentru această categorie de români, dar și dreptul de a le cere socoteală guvernanților pentru slaba lor prestație în procesul de conducere a țării, motiv pentru care foarte mulți dintre ei sunt obligați să-și amâne revenirea, iar alții să se mai gândească dacă mai are rost să se întoarcă. Suntem de părere că diasporenii, care au manifestat în ziua de 10 august, n-au fost nici pe departe atât de vehemenți în demersul lor comportamental, la nivelul dificultăților prin care a trecut fiecare la rândul său, pe pământ străin, dacă avem în vedere doar dramele personale ale celor care au eșuat, și din aceștia sunt foarte mulți. Pentru că nimeni n-a învățat o facultate sau o meserie în țară ca să ajungă să măture străzile, să care gunoaiele străinilor, să spele WC-urile hotelurilor și pensiunilor, sau să șteargă la fund bătrânii Europei. Sacrificii enorme, în vreme ce guvernanții, în chip de găști de partid hăcuiesc totul, abuzează de pozițiile dobândite prin bunăvoința cetățenească de la urne, subordonând Justiția, promovând politici economice și social-politice contra acestora și în interes personal, pentru propria îmbogățire, pe orice căi, folosind corupția ca principală cale de spoliere a României.
Pentru că cei care au gestionat aceste manifestații au făcut-o prea de oaie, apelând la scenarii de joasă speță, transformând mitingul într-o răfuială cu acești oameni (care se vede de la o poștă că a fost intenționat provocată), sperăm ca cei în drept de a judeca cu principialitate lucrurile să scoată la iveală toată această mașinațiune, și autorii ei faptici și morali. Iar toți aceștia să plătească cu vârf și îndesat pentru faptele lor abominabile, de genocid adevărat împotriva propriului popor. Pentru că atât noi, cei obidiți din țară, cât și românii care-și duc, de nevoie, traiul pe meleaguri străine, suntem degetele însângerate ale aceleiași mâini.
