Jertfă pentru credință și neam

La ora actuală Biserica Ortodoxă este atacată de răuvoitori, care pretind că o fac în numele adevărului, cinstei și transparenței. Vezi doamne, dacă un slujitor al sfintelor altare a călcat strâmb, toată biserica este vinovată. Se spune, că, dacă într-o ladă cu mere găsești un măr stricat, arunci acel măr, nu toată lada. Dincolo de virtuțile creștine: credința, nădejdea, dragostea, se uită prea ușor că Biserica Ortodoxă Română a ținut și ține aprinsă candela strămoșilor, fiind apărătoare a ființei naționale. Făuritorii culturii și a națiunii române sunt la loc de frunte în pomelnicele din biserici, mărturie stau și inscripțiile cutremurătoare pe lespezile de piatră. Mircea cel Bătrân se odihnește sub pridvorul Mănăstirii Cozia, tot aici își duce somnul de veci mama lui Mihai Viteazul, monahia Teofana, care a văzut moartea fiului ei prin tăierea capului. Înainte de moarte, domnul a exclamat: „Îmi dau sufletul pentru credința străbună, ca ultima jertfă a neamului meu românesc; închid ochii cu gândul senin că mi-am iubit frații de credință și de neam. În credința nemuririi s-au jertfit și căpitanul Farcaș, Baba Novac jupuit de viu. Luminătorul neamului românesc, Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care primea sfaturi de la monahul Daniil Sihastru, a fost canonizat. Se spune că dreptul domn avea genunchii tociți de rugă și mătănii. Jertfa sa pentru credință și neam este privită după secole ca o minune a străbunilor. Jertfă pentru credință și neam se cheamă și martiriul sfinților români ardeleni: Sofronie de la Cioara, Visarion Sarai și Oprea Miclăuș. Mai aproape de noi, în perioada stalinistă, pentru dreptate, credință și neam s-au jertfit prin închisori grele și muncă silnică, mii de ierarhi, preoți, mireni ortodocși și greco-catolici.

Una din cele mai mari jertfe pentru credință s-a săvârșit în ziua de 15 august 1714, când Europa și Asia creștină și necreștină au fost învăluite în doliu când un Domn român, Constantin Brâncoveanu, cu cei patru fii ai săi au fost uciși de musulmani pentru credința ortodoxă și neamul românesc, trădat de boierii români.

Patru luni a fost chinuit Brâncoveanu să se lepede de credința ortodoxă și să treacă la mahomedanism, dar în zadar. Sultanul Ahmed porunci să se taie întâi capetele la băieți ca să fie chinuit tatăl lor. Pe rând, Constantin, fiul cel mare, Ștefan, Radu și-au plecat capetele sub iataganul blestemat al turcilor. Când veni rândul lui Mateiaș, cel mai mic copil, acesta începu să plângă, cerând îndurare și iertare. Domul îi porunci să-și urmeze frații și să nu se lepede de credință. Păgânii tăiară capul lui Enache Văcărescu, boierul de încredere și vistierul domnului. La urmă veni rândul lui Brâncoveanu în ziua Sfintei Mării, ziua în care împlinise 60 de ani. La fel ca și mucenicii din persecuțiile sângeroase ale primelor veacuri ale creștinismului s-au săvârșit Brâncoveanu și copiii săi. Păgânii au înfipt capetele lor în vârful sulițelor și le purtară prin oraș, iar trupurile lor au fost aruncate în mare, niște creștini pescari le-au luat la ei, pe ascuns. După șase ani, în 1720, osemintele voievodului au fost aduse și depuse în Biserica Sf. Gheorghe cel Nou din București. Mormântul s-a descoperit printr-o candelă așezată deasupra acestuia, pe care era o inscripție amintind evenimentul. De reținut și următoarele aspecte: Constantin Brâncoveanu a urcat pe tronul Țării Românești, în anul 1688, la vârsta de 34 de ani. A domnit 26 de ani, fiind printre cei mai importanți domnitori ai Țării Românești, situându-se după Mircea cel Bătrân, care a domnit 32 de ani. Din căsătoria cu Maria, nepoată de domn, a avut 11 copii: 4 băieți (Constantin, Ștefan, Radu și Matei ) și 7 fete ( Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălașa și Smaranda). Datorită calităților diplomatice a reușit ca în lunga domnie de 26 de ani să mențină țara în stare de pace, purtând o singură bătălie, în august 1690, la Zărnești/Tohan, când alături de turci i-au înfrânt pe austrieci. Relațiile diplomatice ale domnitorului cu Franța, Rusia, Anglia, Rusia, Austria, Turcia, Suedia etc, au fost valoroase. A fost preocupat și a sprijinit Bisericile Ortodoxe din Ardeal, fiind considerat patronul Mitropoliei Ardealului. Brâncoveanu s-a implicat prin întreaga sa activitate stimulând și ocrotind învățământul, cultura, artele, în mod special în apărarea credinței străbune ortodoxe. În perioada 1694-1695, a înființat Academia de la Sf. Sava, care a devenit una dintre cele mai importante instituții de învățământ din această parte a Europei. Cunoscând starea precară în care se afla biserica neamului românesc din Transilvania, a hotărât ca, pe lângă sprijinul financiar și material acordat, să trimită un meșter tipograf care să revigoreze tiparnițele Mitropoliei Bălgradului.

În ziua de duminică, 15 august 1714, creștinul domn al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și ginerele Enache Văcărescu au fost uciși de musulmani. În anul 1992, Biserica Ortodoxă Română i-a sanctificat pe domnul Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii și ginerele său, cu cinstire în ziua de 16 august.

Nu știu dacă alt neam și-a mai trădat conducătorii și să-i trimită la moarte chiar de praznice religioase mari…! Oare să fie acest nărav un blestem peste noi...?

Lasă un comentariu