Până în 31 august - Sesiune de depunere a proiectelor de auxiliare didactice

Distribuie pe:

O nouă sesiune de depunere a proiectelor de auxiliare didactice în vederea aprobării/avizării de Ministerul Educației Naționale (MEN)/Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) se derulează în perioada 22-31 august.

Auxiliarele didactice sunt, potrivit cadrului normativ aprobat de MEN în 2017, materiale-suport elaborate în sprijinul profesorilor și al elevilor, pentru implementarea adecvată și eficientă a curriculumului național. În această categorie de auxiliare se pot include: culegeri de texte/cântece, culegeri de exerciții/probleme, culegeri de teste/itemi de evaluare, pachete de fișe de activitate independentă, caiete de muncă/activitate independentă etc., ce pot fi prezentate în format tipărit și/sau în format electronic/digital.

Conform reglementărilor în vigoare, MEN, prin CNEE, efectuează verificarea criteriilor de conformitate și propune pentru aprobare, anual, în două sesiuni, lista auxiliarelor didactice disponibile pentru utilizarea în sistemul de învățământ preuniversitar. Durata maximă pentru derularea procesului de avizare/aprobare este de 30 de zile de la încheierea perioadei prevăzute pentru depunerea solicitărilor.

Solicitantul aprobării sau al avizului pentru auxiliare didactice poate fi autor, editor, producător, comerciant/furnizor autorizat sau altă instituție recunoscută ce are ca obiect de activitate învățământul/educația/formarea și colaborează cu cadre didactice și specialiști în domeniul căruia îi este destinat auxiliarul didactic.

Auxiliarele didactice supuse aprobării/avizării trebuie să vizeze în mod explicit formarea competențelor generale și/sau a celor specifice ale elevilor și să corespundă cerințelor curriculumului național și programelor pentru olimpiadele școlare aprobate prin ordin de ministru, aflate în vigoare.

De asemenea, auxiliarele didactice depuse trebuie să specifice nivelul (de ex.: grupa/clasa/vârsta/formațiunea de studiu căreia i se adresează etc.) și să se adreseze în mod explicit tipurilor de activități didactice (de ex.: activități remediale, activități pentru elevi cu cerințe educaționale speciale, activități pentru elevi capabili de performanță etc.), altor activități care vizează dezvoltarea competențelor-cheie, multi/pluridisciplinare, transdisciplinare etc., informează Ministerul Educației și Cercetării. 

Lasă un comentariu