Atunci, la 1 Decembrie 1918, manifestarea a început cu Sfânta Liturghie și apoi cu slujba de Te Deum. Oficierea acesteia a fost asigurată de vrednicii de pomenire episcopi Ioan Papp de la Arad (viitorul locțiitor de mitropolit al Transilvaniei) și de Elie Miron Cristea de la Caransebeș. La încheiere, episcopul Ioan s-a închinat icoanei Mântuitorului spunând “Cel ce a înviat din morți și a înviat astăzi și neamul românesc, Hristos, Adevăratul Dumnezeu”, iar episcopul Miron a rostit “Rugăciunea pentru dezrobirea neamului românesc”. Apoi, s-a intonat Imnul “Deșteaptă-te române!” și cei doi ierarhi au adresat poporului cuvinte de învățătură. Din nefericire, așa cum aveau să facă și când s-a oficiat Liturghia de la încoronarea regelui Ferdinand I “Întregitorul” la Catedrala Ortodoxă din Alba-Iulia, clericii greco-catolici au refuzat să participe la Dumnezeiasca Liturghie, desfășurându-se religios în locație diferită!
Într-un entuziasm de nedescris, când în toate bisericile ortodoxe din Transilvania au bătut clopotele, s-a constituit Biroul Adunării Naționale format din trei președinți (doi dintre ei erau episcopi ortodocși Ioan I. Papp de la Arad și Dimitrie Radu de la Oradea). Apoi, Principalul Raport a fost prezentat de ortodoxul Vasile Goldiș, cel care, ulterior, a citit istorica Declarație de Unire a Transilvaniei cu România. Și, astfel, lucrările Marii Adunări Naționale vor lua sfârșit cu un discurs emoționant, aparținând episcopului Ioan I. Papp de la Arad, după care, în 2 Decembrie, s-a alcătuit Marele Sfat Național (din 212 membri) condus de viitorul Patriarh Elie Miron Cristea și având în structura sa numeroși ortodocși: episcopi, protopopi, preoți, profesori de Teologie etc. S-a mai ales și un for executiv, intitulat Consiliul Dirigent (cu sediul la Sibiu), din care făcea parte și preotul patriot ortodox Vasile Lucaciu. În consecință, după ce marii noștri naționaliști s-au organizat instituțional, o delegație a Marelui Sfat Național s-a deplasat la București, în frunte cu episcopul Elie Miron Cristea, pentru a-i înmâna, regelui Ferdinand I, Actul de Unire a Transilvaniei cu România. Iar peste câteva zile, la 24 decembrie, regele a rezonat cu dorința românilor și a promulgat Decretul care viza unirea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei cu regatul României.
În ideea că a fi român înseamnă a fi ortodox (cum spunea filosoful Nae Ionescu), poporul nostru s-a rezemat mereu pe Biserică și aceasta, reprezentându-i interesele, a spus întotdeauna PREZENT la marile evenimente din Istoria noastră.
Poate că unii dintre noi cred că lucrurile s-au “limpezit”, după cei 100 de ani de Unire, dar ni se cuvine, mai mult ca oricând, să luăm aminte la “norii negri” care stau să ne amenințe, din interiorul și exteriorul țării, să își reamintească bărbații de Stat de vorbele marelui nostru revoluționar Bălcescu (“unitatea națională a fost visarea iubită a voievozilor noștri cei viteji, a tuturor bărbaților noștri cei mari”), iar poporul român, pregătindu-se (în straie populare și cu însemne tricolore la piept) să aniverseze solemn Ziua de 1 Decembrie, adică “ziua bucuriei românești” (cum o numea mitropolitul Antonie Plămădeală), să își graveze adânc în inimi, din generație în generație, sensul profund a ceea ce spunea la 4 mai 1915, într-un discurs la Ploiești, marele nostru om de Stat și patriot Nicolae Titulescu: “Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă și mare. România nu poate fi întreagă fără Ardeal. România nu poate fi mare fără jertfă. Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul. Ardealul e românismul în restriște, e întărirea care îndepărtează vrajmașul... Ne trebuie Ardealul! Nu putem trăi fără el! Vom ști să-l luăm și mai ales să-l merităm”.
În încheiere, îndoindu-ne genunchii inimilor, cu toții să Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate, în Biserica Sa Drept - Slăvitoare (ortodoxă), să Îl rugăm să ne întărească brațele pentru a putea să le lăsăm urmașilor noștri darul acesta divin al Reîntregirii, consfințit în 1918 și stropit cu sânge de Eroi și Martiri, ca fiind un simbol al Demnității noastre naționale, spre slava Preasfintei Treimi și desăvârșirea întru legătura bucuriei, a sfintei iubiri veșnice, a frățietății Românilor de pretutindeni.
(va urma)
