Scaunul mitropolitan al Ungrovlahiei a fost ocupat la 18 mai 1893 de Ghenadie Petrescu, episcopul de Argeș. Acesta era român, fiind născut în mahalaua Hagiului din București, în martie 1836, dintr-o familie de comercianți. A căpătat cunoștințe de carte de la doi dascăli - un grec și un român -, șezători la biserica Stelea din București, absolvind însă cursul elementar la școala de la Domnița Bălașa, prin anul 1853. Avea înclinări către caligrafie, desen și pictură. După marele incendiu din Bucureștii anului 1847, “s-a alipit pe lângă o rudă a sa - călugăr -, unde găsi protecție și sprijin, spre a putea studia Sfânta Scriptură, fiind înclinat spre cele bisericești”.
În anul 1854 a intrat în Mânăstirea Căldărușani, unde timp de trei ani a fost “supus la toate ascultările noviciate, pe care le făcea cu plăcere”. Trei ani mai apoi, în 1857, mitropolitul Nifon l-a luat în slujba Mitropoliei, iar la 6 martie 1858 a fost tuns în monahism, punându-i-se metania la Mânăstirea Cernica și schimbându-i-se, după rânduială, numele de Gheorghe în Ghenadie. După trei zile, la 9 martie 1858, fără voia sa, cum însuși spune, a fost hirotonit diacon pe seama Sfintei Mitropolii din București. În anul 1867 e cinstit cu rangul de arhidiacon, iar la 26 octombrie 1869 hirotonit preot. În 1870 e făcut mare eclesiarh al Mitropoliei, cu rangul de protosinghel, încredințându-i-se, în același timp, “conducerea și controlul bisericilor și preoților din Capitală, precum și supravegherea generală a toată eparhia Ungrovlahiei”.
După constituirea Sfântului Sinod, s-a ales candidat de arhiereu cu 9 voturi din 12, însă n-a fost admis. Un an mai târziu, la 26 octombrie 1873, e făcut arhimandrit. Peste un alt an - 1874 -, vacantându-se unul din posturile de arhiereu din țară, este reales, în unanimitate, fiind hirotonit în această treaptă la 23 februarie 1875, cu titlul de Piteșteanul. Două luni mai târziu, făcându-se liber scaunul episcopal de la Argeș, este numit locotenent al său. În această calitate rămâne până la 14 martie 1876, când e ales episcop titular al acestei eparhii. Ca episcop de Argeș, s-a îngrijit mai ales de restaurarea sfintelor lăcașuri, între care se numără și ctitoria lui Neagoe din Curtea de Argeș, a cărei restaurare s-a început în anul 1875 și s-a sfârșit la 12 octombrie 1886, când, cu mare fast, s-a sfințit. După propria sa mărturisire, în timpul păstoriei sale la Argeș s-ar fi reînnoit sau înălțat, cu îndemnul său, 380 de biserici. A făcut câte un sicriu de argint pentru moaștele Sfinților Dimitrie Basarabov din Sfânta Mitropolie din București și mucenița Filofteia de la Argeș. A ajutat la reparațiile bisericilor Popa Chițu și Sfântul Ștefan din București, Sf. Ioan din Pitești, mânăstirilor Văleni, Stânișoara, Turnu și Robaia și Schitului Ostrov. A sprijinit, împreună cu alții, tipărirea unei colecții de documente, privitoare la istoria modernă a României; a fost ajutător al multor societăți filantropice, culturale și de binefacere, cărora le-a făcut diferite donații. A contribuit pentru construirea seminarului din Curtea de Argeș. A întreținut studenți la învățătură și a oferit pentru Facultatea de Teologie din București 30.000 lei, atunci când ea nu era luată în bugetul Statului. A călătorit des în eparhie, dând și 12 pastorale cu conținut felurit.
În primăvara anului 1893, vlădica Iosif Gheorghian retrăgându-se din scaunul mitropolitan, Colegiul Electoral - în ziua de 18 mai 1893 -, cu o mare majoritate, îl alege pe el în loc. Trei zile mai apoi, la 21 mai, a fost învestit și înscăunat. Unul din primele acte ale noii sale păstoriri a fost sprijinirea proiectului de Lege a clerului și seminariilor, pe care l-a trecut prin Sinod și care apoi s-a votat și de parlament.
Curând însă guvernul conservator, cel ce alesese pe vlădica Ghenadie mitropolit, face loc unui guvern liberal, care, în schimb, va căuta pe orice cale să-l înlăture din scaun. La această pornire împotriva ierarhului nostru au contribuit din plin și cercurile romano-catolice din țară. Rezultatul a fost că după trei ani de păstorie, filantropului prelat i s-a înscenat un proces, care, înafară de faptul că l-a depus din scaun, a provocat și un mare scandal bisericesc în țară. Vlădica Ghenadie a fost acuzat că încearcă să submineze autoritatea sinodală a Bisericii și să așeze “voința sa proprie în locul autorității spirituale, disciplinare și judecătorești a Sinodului”; că a introdus inovații în serviciul liturgic; că primește în eparhie clerici fără carte canonică; că vizitează eparhii fără îngăduința ierarhilor respectivi; că își arogă drepturi judecătorești, care de drept sunt de competența Sinodului; că e iubitor de argint etc. Împovărat cu astfel de vini lipsite de seriozitate, vlădica Ghenadie, în ziua de 17 mai 1896, este chemat în judecata Sfântului Sinod, transformat in instanță de judecată. Trei zile mai apoi, la 20 mai 1896, înaltul for găsește că mitropolitul Ghenadie este vinovat și-l depune din treaptă, lipsindu-l totodată și de darul arhieriei și trecându-l în ceata călugărilor de rând, ca monahul Ghenadie. Răpit cu forța publică - spre marea durere a credincioșilor săi - din reședința mitropolitană, este dus și închinoviat la Mânăstirea Căldărușani, unde mai viețuise în tinerețe. O lună de zile mai apoi, la 25 iunie 1896, episcopul Partenie al Dunării de Jos, membru în Locotenența mitropolitană, poruncea starețului de aici să nu facă nici o înlesnire “monahului Ghenadie”, ci să-l pună la ascultare ca pe oricare din călugări, pentru ca astfel să fie scos “din rătăcirea în care a căzut” și să nu mai privească “ca o înjosire tocmai cinul ce și-a fost ales din tinerețele sale, ca mijloc de mântuire”.
În toamna aceluiași an - 1896 - însă, guvernul liberal cade și locul lui e luat iarăși de conservatori. Una din primele griji ale acestora a fost să repare nedreptatea ce se făcuse mitropolitului Primat, Ghenadie. La începutul lui decembrie, Sinodul e convocat în sesiune extraordinară, deschizându-se în a patra zi a acestei luni. Încă din această primă ședință, noul ministru al Cultelor, Gheorghe Mîrzescu, a făcut propunerea ca “să se ridice de d-asupra mitropolitului Ungrovlahiei, Ghenadie Petrescu, hotărârea sinodală de la 20 mai 1896”. Ținând seama de aceasta, Sfântul Sinod alege din sânul său o comisie de trei, care, reluând în cercetare actul de acuzație împotriva Primatului Ghenadie și hotărârea sinodală din 20 mai 1896, este de părere a se admite propunerea făcută de ministru. În aceeași zi - 4 decembrie 1896 -, Sfântul Sinod hotărăște anularea sentinței din 20 mai 1896, ceea ce se aprobă și de conducerea de atunci a Statului.
Astfel mitropolitul Ghenadie Petrescu, la 4 decembrie 1890, este repus în toate drepturile sale canonice, însă, în aceeași zi, el face paretisis din scaunul de mitropolit Primat al țării, lucru ce i se primește imediat de capul Statului. Așa s-a încheiat păstoria acestui vlădică al Ungrovlahiei, ale cărui fapte de milostenie au trăit multă vreme în mintea bucureștenilor. După demisie, mitropolitul Ghenadie s-a retras la Mânăstirea Căldărușani, unde în anul 1905 a fost numit stareț pe viață. În această calitate a făcut însemnate reparații ctitoriei lui Matei Basarab, el însuși devenind de acum unul din ctitorii ei. Aici a înființat un frumos și valoros muzeu. A călătorit la românii din Macedonia, cărora le-a făcut slujbă în românește, ceea ce a supărat însă pe patriarhul ecumenic, care a cerut chemarea lui în țară. S-a vorbit chiar de trimiterea sa ca mitropolit în aceste părți locuite de români. În București, între altele, a făcut un azil de bătrâne cu paraclis, așezat pe strada care și astăzi îi poartă numele.
Proinmitropolitul Ghenadie a trăit aproape tot restul vieții la Mânăstirea Căldărușani. Moartea însă l-a surprins în azilul său din București, aici amintit, dându-și obștescul sfârșit la 31 august 1918. Slujba înmormântării i s-a făcut de însuși Primatul Conon, apoi a fost dus și înmormântat în bisericuța Cocioc de lângă Mânăstirea Căldărușani, pe care o reînnoise. Mormântul său însă n-a fost la înălțimea vredniciilor ocupate de el în viață.
