Iernut - noua termocentrală va funcționa cel puțin 30 de ani

Distribuie pe:

Noua centrală termoelectrică a SNGN Romgaz de la Iernut, a cărei construcție costă 269 milioane de euro, fără TVA, va funcționa cel puțin 30 de ani pe piețele energetice din România și va fi dată în folosință la începutul anului 2020, informează Agerpres, citând surse din cadrul conducerii termocentralei. Din valoarea totală a investiției, 75% din bani provin din fondul Romgaz, iar 25% reprezintă finanțare nerambursabilă din Planul Național de Investiții.

Potrivit directorului Sucursalei de Producție Energie Electrică Iernut a SNFN Romgaz, Dorel Călian, investiția este benefică atât pentru Romgaz, oferindu-i posibilitatea de a accesa piețele de energie electrică, cât și pentru o mai bună stabilitate a sistemului energetic din zona Ardealului și nu numai, fiind vorba de un obiectiv de importanță strategică pentru sistemul energetic național.

“Proiectul de la Iernut are o putere instalată de 430 MW, este un proiect important atât pentru Romgaz, cât și pentru sistemul energetic național, venind cu un aport de putere într-o zonă deficitară a nord-vestului României. Este un proiect care, în mare măsură, înlocuiește un echipament și o centrală veche de peste 50 de ani cu o tehnologie foarte modernă (…). Beneficiile pentru Romgaz, pe lângă faptul că adaugă valoare la gazele naturale extrase, este faptul că creșterea de randament de circa 20% bineînțeles că are rezultate concrete în ceea ce privește consumurile specifice și, în primul rând, emisiile cu efect de seră. Aș putea să spun că tradiția energetică de la Iernut va fi continuată pentru următorii 30-40 de ani, ceea ce este un lucru foarte important, nu numai pentru Romgaz, ci și pentru toată România”, a arătat Balázs Bela, managerul de proiect de la Iernut.

Potrivit conducerii Romgaz, prin noua centrală, eficiența producerii energiei electrice va crește la 56,42%, față de randamentul actual de circa 35%-39%, va scădea consumul de combustibil gaze naturale și implicit emisiile. În plus, se vor reduce costurile de producere a energiei electrice și va crește siguranța în exploatare, mai menționează sursa citată.

Lasă un comentariu