La scurtă vreme după învestirea în funcția de președinte, dl Iohannis a inițiat (lăudabil demers!) un mare proiect național, adresat factorilor politici și societății civile, intitulat „România educată”. Acesta era/este/ va fi, „menit să susțină reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate”. În acest sens, dl președinte s-a și imortalizat într-o poză, zâmbind (dacă ne putem exprima astfel), în mijlocul unui grup de copii, viitori beneficiari ai „culturii succesului”.
Educația și cercetarea din România aveau să constituie subiectul unei ample dezbateri publice, structurată în trei etape, cităm: „Prima etapă (2016-2017) a presupus o serie de opt consultări cu privire la viziunea și obiectivele de țară pentru educație și cercetare (dezbateri regionale), dezvoltarea și diseminarea unui chestionar online, 35 de evenimente de consultare organizate de terți etc.
A doua etapă (2017-2018) pornește de la elementele de viziune identificate în etapa anterioară, pentru a continua consultarea cu privire la strategia pentru educație și cercetare la orizontul 2018-2030. În acest sens, Administrația Prezidențială va constitui șapte grupuri de lucru cu rolul de a dezvolta concluziile primei etape, într-un pachet de strategii, pe temele prioritare: cariera didactică, echitatea sistemului educațional, profesionalizarea managementului educațional, un învățământ profesional și tehnic de calitate, autonomie, calitate și internaționalizare în învățământul superior, educație timpurie accesibilă tuturor, evaluarea elevilor și studenților” (…).
În sfârșit, cea de-a treia, dar și cea mai importantă etapă (o adevărată „etapă a etapelor”) a fost prevăzută pentru anul 2018, adică anul în care ne aflăm, și „va presupune finalizarea rezultatelor proiectului: o viziune de țară asupra educației și cercetării din România, pentru următorii 12 ani (2018-2030); o strategie pentru sectorul educație și cercetare la orizontul 2018-2030; o serie de propuneri și politici publice pe temele desemnate ca fiind prioritare în cadrul proiectului, care vor include și elemente privind guvernarea sistemului de educație și cercetare”. (Acest text, să ne ierte cine l-a inițiat, dar, ca formă și conținut, parcă-i rămas de pe vremea tehnocraților de tristă amintire.)
…În vreme ce procesul de dezvoltare a „culturii succesului” era în plin avânt, și grupurile de lucru se consultau și dezbăteau mai abitir, și se identificau viziuni, și se elaborau strategii, și societatea se „reașeza pe valori” și se preconizau câte și mai câte minunății didactice și pedagogice, în fine, în timp ce România era tot mai educată, pe la mijlocul lunii iunie, un raport al Băncii Mondiale ne arăta, pe bază de cifre, tabele și statistici, că: nivelurile de finanțare a educației în România sunt printre cele mai scăzute din Europa: 3,1% din PIB în 2017, adică sub recomandarea UNESCO, cuprinsă între 4% și 6% din PIB; în zona rurală, doar 1% dintre tineri au abilități și performanțe în învățământ; 83% din școlile cu performanțe scăzute la învățătură se află în mediul rural; rata de absolvire a studiilor universitare este de puțin peste un sfert (25,6%), fiind cea mai mică din UE; numărul elevilor cu performanțe ridicate este cel mai scăzut din UE: doar 2% sunt capabili să rezolve probleme complexe la citire, 3,3% la matematică și 0,7% la științe; infracționalitatea în rândul minorilor rămâne un fenomen îngrijorător.
Nici datele furnizate, tot anul acesta, de Eurostat și de Institutul Național de Statistică, nu sunt mai vesele: în România, abandonul școlar rămâne cu mult peste media UE, peste 270.000 de tineri părăsesc timpuriu școala, ceea ce ne plasează pe locul al treilea în Uniune (după Spania și Malta) iar tendința este de creștere; 18,9% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani renunță la studii; mulți dintre aceștia nu doresc să intre în câmpul muncii după abandonarea școlii; aproximativ o cincime dintre elevii români rămân cu cel mult opt clase; aproape 30% dintre copiii români de 18 ani au renunțat la studiile obligatorii - cu 10% mai mult decât în urmă cu doi ani, și cu 7% mai mult decât media europeană; aproape 40% dintre tinerii de 15 ani sunt analfabeți funcțional, iar 43% dintre copiii cu dizabilități nu sunt înscriși în nicio formă de învățământ.
Una peste alta - cităm din Tribuna Învățământului, revistă națională de educație și cultură (unde-și mai spune și dăscălimea oful, nu că ar băga-o cineva în seamă): „Suntem incapabili să construim strategii reale de prevenire a abandonului școlar - fie din nepricepere, fie din lipsă de fonduri -, iar statul privește cu o superbă indiferență distrugerea a generații și generații de viitori cetățeni ai acestei țări. Și toate acestea, în condițiile în care aproape toate guvernele României de după 1989 (cel puțin ultimele trei, în mod explicit) au susținut că educația este o prioritate națională. Doar cu cornul, laptele și microbuzul nu se poate face educație și nici nu poate scădea rata de abandon școlar, cu atât mai mult cu cât în multe zone din țară, microbuzele nici măcar nu există, iar programul laptele și cornul a pus deseori în pericol viețile a mii de copii din întreaga țară”. (tribunainvatamantului.ro)
Acești dascăli, cu Tribuna Învățământului cu tot, n-au dreptate: ori nu li s-a „diseminat” chestionarul online, ori n-au online, ori n-au auzit de cele opt consultări și 35 de „evenimente organizate de terți”, ori n-au „dezvoltat concluziile, viziunile și obiectivele primei etape într-un pachet de strategii pe teme prioritare”…
…Fiindcă, uite, începe școala și suntem în plină eră a culturii succesului bazată (era sau cultura? -n.n.) pe performanță, muncă și talent: prin sate și cătune, ea, școala, ori n-are acoperiș, ori are acoperiș dar n-are veceu, ori are acoperiș și veceu, dar n-are geamuri la ferești, ori are lemne dar n-are sobă, ori viceversa, dar în curând, toți elevii o să aibă smartfoane de la stat.
Plus că și „managementul educațional” s-a profesionalizat, încât, azi-mâine ajunge la Vârful Omu: în manualul de Geografie de clasa a VI-a, Turnu Măgurele apare pe hartă în locul municipiului Drobeta -Turnu Severin, iar Marea Moartă în locul Mării Roșii, dar autorii au dat vina pe calculator și pe tehnoredactare, fiindcă ei știau că, de fapt, corect se spune: Turnu Drobeta - Măgurele.
În fine, societatea e tot mai „așezată pe valori”, și România tot mai „educată”, după cum se vede cu ochiul liber.
…Dacă n-ar fi de plâns, ai râde cu gura până la…Gura Humorului (prima la dreapta, după Marea Moartă).
Dar, din păcate, e de plâns pentru că, potrivit reprezentanților unei organizații pentru apărarea familiei tradiționale, într-un manual pentru clasele primare, stă scris negru pe alb: „Ce dacă ești fetiță, nu poate să te cheme Matei?”.
Am zice că, în mod normal, nu, dar, mai știi? În fond, ce dacă ești băiețel, nu poate să te cheme Bombonica?
În fine, nu ne pronunțăm, așteptăm să-și termine Cotrocenii proiectul, din care, scuzată fie-ne încetineala minții, n-am înțeles decât că… ori îi ceva, ori mere undeva…
