În Haga, am scos apoi un buletin săptămânal, în limba olandeză, cu știri despre viața constructivă și despre politica de amiciție pe care o duce România în această parte a Europei; informațiile acestuia, trecute în presa olandeză, ne-au fost foarte utile. Mi-au cerut exemplare chiar și universitățile, bibliotecile și sălile de lectură ale diferitelor instituții. Pentru iarna care a trecut mi se ceruseră conferințe de către universitățile din Leyden, Utrecht și Amsterdam, spre marele meu regret, nu le-am putut face, fiind în București.
Firește, atât în Olanda cât și în Belgia, cunosc, înainte de toate, oficialitățile cu care eram în contact și pe colegii mei: pe dl Beel, prim-ministru, Van Ovsterhout, ministru de externe, Lieftinck, ministru de finanțe, Van Kenijnenburg, inginer specialist în îndiguiri, apoi pe ambasadorii Rusiei, Franței, Angliei, Statelor Unite, Italiei, Canadei, Cehoslovaciei; de asemenea, pe câțiva profesori universitari, înainte de toate dl Valkhoff din Amesterdam, care ține la universitate un curs de limba și literatura română.
În Bruxelles, îl cunosc pe dl Spaak, ministrul de externe și pe dl Treclet, fost ministru al muncii, iar între diplomați pe dl Payloff, ambasadorul sovietic, același care a fost șeful diplomatic al misiunii sovietice în București înainte de sosirea dlui ambasador Kaftacadze și pe dl Knatchbull-Hugessen, ambasador britanic, fost coleg al meu la Ankara.
Adaug că, în Haga, între cunoștințele mele bune este dl Guerrers, președintele Curții Internaționale.
Români care să facă vreo acțiune politică în Olanda și Belgia nu sunt.
În decursul tratativelor Conferinței de Pace din Paris, în octombrie 1946, am fost chemat la Paris. Aceasta cu atât mai vârtos cu cât o parte din materialul documentar fusese strâns de mine, iar memoriul principal pentru apărarea integrității Transilvaniei, prezentat Conferinței de Pace (și precum se știe, bine apreciat de Conferință) este în întregime scris de mine. Aici, am întâlnit mari și importante cunoștințe din trecutul meu diplomatic, care aveau rol în sânul Conferinței; ministrul de externe al Cehoslovaciei, regretatul Jan Masaryk, generalul Pika, ambasadorul grec la Paris Rafael, ambasadorul italian la Moscova-Quaroni, experții americani și englezi în chestiunea românească, Campbell și Jeeb (cu care am avut îndelungate conversații în privința fruntariei de nord-vest a Transilvaniei), ambasadorul Franței la Londra, Massigli, și alții.
Amintesc că la Paris am întâlnit cu această ocazie și pe dl V. V. Tilea, am avut o lungă conversație cu domnia sa, pe care am comunicat-o imediat dlui Tătărăscu și dlui Ministru Gheorghiu-Dej, iar într-o scrisoare, dlui prim-ministru dr. Petru Groza.
Reîntors la Haga, am continuat activitatea de a fi - într-o țară de structură conservatoare - interpretul țării noastre în plină reformă socială și economică. Cred că, având în vedere scurtul timp ce l-am avut la dispoziție, am reușit deplin, iar încrederea în țara noastră, cât timp am fost la Haga, a fost în continuă creștere.
În mai 1947, am fost chemat la București pentru a primi “noi instrucțiuni”. Disciplinat și leal, am venit împreună cu soția și copiii mei. De atunci mă găsesc în țară.
Adaug că, deși îi cunosc aproape pe toți, n-am avut și nu am nicio legătură cu așa zișii “emigranți politici” români din Franța, Anglia și Statele Unite, precum, de altfel, guvernul român este deplin informat de aceasta.
Vorbesc bine zece limbi, citesc bine altele patru, am o largă experiență în viața diplomatică și în politica internațională, cunosc savanți, diplomați, artiști, scriitori, ziariști în toată lumea, am scris, am ținut conferințe în Franța, Italia, Belgia, Olanda, Anglia, America, Austria, Germania, am trăit modest, dar demn, sunt un om de caracter și de linie dreaptă, mi-am făcut cariera de la coarnele plugului țărănesc până la cel mai înalt grad diplomatic, prin muncă, talent și hărnicie, sunt un democrat nu prin doctrine învățate, ci prin însăși structura mea sufletească izvorâtă din sângele strămoșilor mei țărani din țara Oltului. Îmi ador țara și poporul meu românesc și i-am servit cu devotament neclintit toată viața mea. Am fost un pasionat al carierei mele, convins că numai dacă ai pasiune pentru o muncă poți realiza o operă de importanță în viață.
(va urma)
