Județul Mureș - pregătit pentru referendum

Distribuie pe:

Pe listele electorale din județul Mureș figurează 480.064 de cetățeni cu drept de vot, pe raza județului fiind amenajate 568 de secții de votare, a informat, ieri, prefectul județului, Mircea Dușa, referindu-se la stadiul pregătirii referendumului național pentru revizuirea Constituției, ce va avea loc în zilele de 6 și 7 octombrie.

Județului nostru i-au fost alocate 2.012.000 lei, din care 1.680.000 lei pentru indemnizații, 332.000 lei pentru cheltuieli materiale și 528.074 buletine de vot.

De la nivel central, au fost asigurate 528.074 buletine de vot (480.064 plus 10%, conform legii), 478.446 timbre autocolante, 2.800 de ștampile cu mențiunea “Votat”.

Instituția Prefectului - Județul Mureș a confecționat cele 568 de ștampile de control, a asigurat toate materialele necesare procesului electoral (rechizite, tipizate, tușiere, tuș etc.).

Cele 528.074 buletine de vot au ajuns în județ, urmând a fi distribuite - în preziua referendumului - primăriilor, care, la rândul lor, le vor distribui secțiilor de votare.

În data de 5 octombrie 2018 vor fi preluate în pază toate secțiile de votare, de către structuri aparținând Ministerului Afacerilor Interne, se precizează într-un comunicat dat publicității de Instituția Prefectului - Județul Mureș.

Lasă un comentariu