Ștafeta Invictus România, așteptată la Târgu-Mureș!

Distribuie pe:

Luni, 22 octombrie, ora 13, prefectul județului, dl Mircea Dușa, va primi, în fața clădirii instituției, Ștafeta Invictus România, informează, într-un comunicat, Instituția Prefectului - Județul Mureș.

În aceeași zi, Ștafeta Veteranilor va fi preluată de la militarii din Batalionul de Apărare CBRN și civilii din Sighișoara, care se vor deplasa spre Târgu-Mureș, unde va fi întâmpinată de militari din Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale (CFOS) și unitățile subordonate, precum și de angajați ai altor structuri militare din oraș, iar în ziua următoare, Ștafeta Invictus România va pleca spre Câmpia Turzii, la Baza 71 Aviație. Până în acest moment, s-au oferit voluntari aproximativ 30 de militari din Comandamentul Forțelor pentru Operații Speciale (CFOS) și unitățile subordonate din Târgu-Mureș, precum și militari din structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Grupul Invictus România se autodefinește ca susținător al unui ideal “prin care sufletul curat este pus în slujba voluntariatului și a camarazilor”, un proiect de educație, o punte între mediul militar și cel civil. Începând din 25 octombrie 2014, Misiunea Grupului Invictus România este de a strânge fonduri pentru a facilita luptătorilor răniți posibilitatea de participare la Jocurile Paralimpice Invictus.

Anul trecut, echipa selecționată a României, care a participat la Invictus Games de la Toronto, a fost formată din 15 militari răniți în teatrele de operații din Afganistan și Irak, sportivii noștri obținând medalia de aur și medalia de argint - în finala de tir cu arcul, medalia de bronz - la proba de canotaj în sală, respectiv proba de atletism.

În acest an, echipa României participă la Jocurile Invictus organizate la Sydney, Australia, în perioada 17-29 octombrie.

Ștafeta Veteranilor din acest an însumează pese 5.000 de kilometri și unește, în cinstea Centenarului, toate reședințele de județ, acoperind toată țara, pe trei trasee: roșu (Moldova), galben (Transilvania) și albastru (Banat, Crișana), adică toate direcțiile de acțiune ale Armatei Române din al Doilea Război Mondial.

Participanții vor alerga / pedala purtând tricoul INVICTUS ROMÂNIA, putând alege din 100 de traiecte, toate mai mari decât distanța de ultra maraton, și parcurse în etape zilnice, astfel încât să se întâlnească în ziua de 25 Octombrie, (când, în 1944, a fost eliberat definitiv teritoriul național românesc, temporar ocupat de Ungaria fascisto-horthystă în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940).

N. red. Cuvântul invictus provine din latină și înseamnă neînfrânt, necucerit. În 1875, William Ernest Henley a compus poemul cu același nume, devenit, ulterior, un simbol pentru libertate : “Oricât de strâmtă este poarta / și chinul cât de lung și crunt / eu însumi mi-oi decide soarta; / stăpânul meu eu însumi sunt”. (trad. Paul Abucean).

Lasă un comentariu