În satul Dileul Vechi, întâmplarea a făcut ca să nimeresc la o familie, unde tocmai era în plină desfășurare prepararea magiunului de prune. Despre felul în care este preparat, conform tradiției de la țară, am primit relatarea doamnei Budai Margareta: “Este o tradiție prepararea «szilvaiz-ului» - magiunului de prune, aici, la țară, obicei rămas de la moșii și strămoșii noștri. Din orice fel de prune se poate face magiun, dar prunele să fie bine coapte. După culesul fructelor, se spală bine, se verifică atent să nu fie stricate, se desfac de sâmburi dacă e cazul, apoi se pun într-un vas mare care se folosește numai pentru prepararea magiunului. Apoi se fierbe la foc mare, până când se încrețește coaja prunelor. Se folosește o strecurătoare mai mare, din ceramică, prin care se strecoară fiertura. Se pune din nou la fiert, la foc mic, până când magiunul se îngroașă. Când se fac cantități mai mari, trec câteva zile cu preparatul magiunului de prune. La țară se adunau mai multe femei și lucrau și noaptea, până terminau. După ce magiunul și-a atins nivelul dorit de consistență, se depozitează în recipienți, fie în vase emailate, borcane sau altele, bine spălate, curate. Mai demult, magiunul se introducea în vase de ceramică și se păstra în cuptorul de pâine. Magiunul trebuie să-și facă o scoarță deasupra. Mai nou, se păstrează în cuptorul de la aragaz. Se mai fierbe la foc mic, circa 2-3 ore. După ce se răcește, se formează o scoarță mai groasă și asta face ca magiunul să poată fi păstrat vreme îndelungată. Apoi se acoperă și se leagă vasul în care se păstrează magiunul, nu cu celofan, ci cu hârtie mai groasă, care se folosea la copt, sau chiar cu hârtie de ziar. Așa se poate păstra magiunul mulți ani. Cu timpul, magiunul se poate întări, dar se diluează cu apă rece. Nu se alterează în timp, dar nu se adaugă nici zahăr, nici conservanți, nimic, atunci când se prepară.”
