Pe cine mai apără presa independentă? Și cu ce preț?

Șaizeci și cinci de jurnaliști au fost uciși în lume în 2017, dintre care cincizeci de profesioniști, șapte bloggeri și opt “colaboratori mass-media”, potrivit bilanțului anual publicat de Reporteri fără Frontiere (RSF) și citat de agenția France Presse. Acest bilanț face din 2017 anul cel mai puțin mortal în 14 ani pentru jurnaliștii profesioniști, notează ONG-ul cu sediul la Paris (!!!!) Cu siguranță, nu același lucru s-ar putea afirma despre anul în curs, cu bilanțul încă neîncheiat.

Desigur, jurnalismul nu este o meserie pentru fricoși, ca și milităria. Știi de la început ce riscuri îți asumi, știi când și încotro pleci, nu știi niciodată când sau... dacă te mai întorci. Mă refer la jurnalistul independent, neprotejat, adesea blamat, scuipat, amenințat și chiar ucis de cei aflați în vizorul său, alergătorul solitar de cursă lungă și viață scurtă.

Dintre cei 65 de jurnaliști uciși în cursul anului 2017, 39 au fost asasinați cu bună știință și 26 au fost uciși în timp ce își exercitau profesia, potrivit Agerpres.

La fel ca în anii trecuți, Siria rămâne cea mai mortală țară pentru reporteri, cu 12 jurnaliști înregistrați uciși, înaintea Mexicului (11), Afganistanului (9), Irakului (8) și Filipinelor (4).

Reporters sans Frontieres estimează că mai puțini jurnaliști au fost uciși în lume în 2017 față de anul trecut (79 uciși anul trecut, în scădere cu 18% în acest an) datorită «gradului mai mare de conștientizare a necesității de a-i proteja mai bine pe jurnaliști și multiplicării campaniilor în acest sens ale organizațiilor internaționale și chiar ale mass-media». Dar și faptului că «țările devenite foarte periculoase se golesc de jurnaliștii lor. Acesta este cazul Siriei, Irakului, Yemenului, Libiei, unde există o hemoragie a profesiei», deplânge RSF.

În cazul în care conflictele armate amenință viața jurnaliștilor care acoperă războaiele, în țări precum Mexicul «cartelurile și politica locală fac să domnească teroarea», forțând mulți jurnaliști «să părăsească țara sau profesia lor. Mexicul este cea mai periculoasă țară din lume pe timp de pace pentru reporter», subliniază RSF. În țările cartelurilor de droguri, jurnaliștii care se ocupă de corupția clasei politice sau crima organizată sunt aproape întotdeauna vizați, amenințați sau chiar executați. Acesta a fost cazul lui Javier Valdez Cardenas, jurnalist veteran de 50 de ani, colaborator al AFP și mass-mediei locale, asasinat la 15 mai 2017.

Să ne apropiem de prezent! La începutul lunii aprilie 2018, zeci de mii de slovaci au manifestat în cadrul unuia din cele mai ample proteste de stradă, cerând demisia șefului poliției, după asasinarea ziaristului de investigații Jan Kuciak. Acesta a fost împușcat mortal acasă la el, împreună cu logodnica sa, la sfârșitul lui februarie. El era specializat în anchete de corupție. “Uciderea ziaristului a declanșat cele mai mari proteste din Slovacia după cele din 1989, care au dus la căderea regimului comunist din fosta Cehoslovacie. Premierul Robert Fico a fost nevoit să demisioneze.” Site-ul de știri Dennik N, preluat de Reuters, estima că 45.000 de oameni s-au adunat la Bratislava. “Poliția a confirmat că asasinarea lui Kuciak are legătură cu anchetele sale jurnalistice, iar un procuror a vorbit chiar despre un asasinat la comandă”.

Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, a fost ucisă. “Considerată incomodă pentru autoritățile din țara sa, ea a fost asasinată într-un atentat cu bombă plasată sub mașină, în apropiere de casă. În vârstă de 53 de ani, Daphne Caruana Galizia a dezvăluit de-a lungul timpului numeroase cazuri de corupție atât în presa malteză, cât și pe blogul său. Galizia a avut un rol esențial și în ancheta internațională «Panama Papers», după care mai mulți miniștri și chiar soția premierului maltez au fost acuzați că dețin conturi off-shore în străinătate. Guvernul a demisionat, dar a revenit la putere în urma alegerilor anticipate. După asasinarea jurnalistei, fiul ei a scris pe rețelele de socializare despre incompetența și complicitatea autorităților cu cei care atacă statul de drept. Premierul maltez, al cărui anturaj a fost ținta unor atacuri violente lansate de jurnalistă, a denunțat un act «barbar» și a promis că va face totul pentru ca ucigașii ziaristei să fie aduși în fața justiției.” După ploaie, chepeneag! Și, totuși... În primăvara acestui an, jurnalista a fost clasată de o revistă printre cele “28 de personalități care fac să se miște Europa”, descriind-o drept “un WikiLeaks întreg într-o singură femeie, în cruciada împotriva lipsei de transparență și a corupției în Malta”.

La începutul acestei luni, cunoscuta jurnalistă din Bulgaria, Victoria Marinova, prezentatoare TV și director administrativ la postul regional TVN, a fost violată și ucisă, cadavrul său fiind găsit aproape de malul Dunării, la Ruse.

“Te-am cunoscut Marinova-n redacții/ Aici, la București sau în Paris/ Erai frumoasă ca un țărm de mare/ Pe care în poeme l-am descris// Aveai un tâlc nedeslușit sub gene/ Și un avânt nebun să afli tot/ Pentru-a afla un adevăr ascuns/ Trei fluvii ai fi traversat înot// Ai scris despre bandiți și despre crime/ Ai intervievat și mafioți/ Erai firavă ca un lujer tânăr/ Dar câtă teamă-ai strecurat în toți// Nu te-ai temut de moarte niciodată/ Cum ne mai temem unii dintre noi/ Puteai să mergi, tu, o plăpândă fată/ Între bărbați cu cască, la război....” (Lucian Avramescu, “Ucisa mea colegă dunăreană”, 9 octombrie, Sângeru)

Jamal Khashoggi era mai mult decât un jurnalist! Potrivit presei turce care citează oficiali din anchetă (care ar fi ascultat înregistrarea audio a execuției), Jamal Khashoggi ar fi fost decapitat în sediul consulatului Arabiei Saudite din Istanbul după ce a fost torturat, fiindu-i tăiate degetele. Dar... “Khashoggi ilustrează colaborarea din umbră dintre presă și serviciile secrete, în acest caz serviciile din SUA și Arabia Saudită. Membri ai cercului apropiat de familia Al Saud au sugerat că el a fost un agent folosit de CIA și Riyadh în timpul ocupației sovietice a Afganistanului”, scrie site-ul Strategic Culture. “Astfel se explică cele câteva interviuri pe care avea să le realizeze ulterior cu cel mai căutat om de pe planetă - Osama bin Laden. A fost un protejat al prințului Turki al-Saud, șef al serviciilor secrete saudite vreme de 24 de ani (a demisionat cu zece zile înainte de atentatele de la 11 septembrie 2011) și apoi ambasador în SUA. A fost suspectat că încerca să racoleze jurnaliști saudiți de partea CIA în timp ce conducea cel mai mare ziar saudit în limba engleză. A fost membru al Fraților Musulmani, o organizație hăituită în Arabia Saudită, pentru că se opune regimului autocratic. A susținut Primăvara Arabă, iar presa americană notează că în ultima vreme acționa pentru lansarea unui grup numit «Democrație Acum în Lumea Arabă», a cărui misiune probabilă este declanșarea unei revoluții colorate în Arabia Saudită. Este de remarcat că Khashoggi nu a fost un critic al prințului bin Salman de la numirea acestuia drept prinț moștenitor; revolta sa a început după ce bin Salman a închis zeci de afaceriști și prinți saudiți pentru a le transfera averile în vistieria regatului, sub acuzația de corupție.

Khashoggi, așadar, nu era doar un ziariast. Era un agent dublu și provenea dintr-o familie pe măsură. Era nepotul lui Adnan Khashoggi, decedat în 2017, la Londra, un celebru comerciant de armament, care a intermediat contractele cu Arabia Saudită semnate de companiile americane Lockheed Martin, Raytheon și Northrop Grumman. Adnan Khashoggi a intermediat și afacerea Iran-Contra, prin care administrația Reagan a vândut în secret arme Iranului, pentru a finanța forțele antisandiniste din Nicaragua. El și-a mascat conturile în bănci din Elveția și Liechtenstein și a avut legături cu ofițeri CIA precum Kermit Roosevelt sau cu afaceristul Bebe Rebozo, un apropiat al președintelui Richard Nixon. A lucrat ca intermediar și pentru liderul libian Muammar Ghaddafi.

În 1988 a fost arestat în Elveția pentru că și-a ascuns conturile. A fost transferat în SUA, unde a fost achitat de acuzația de fraudă, alături de Imelda Marcos. Tatăl lui Adnan Khashoggi a avut origini basce și turcești și s-a stabilit în Arabia Saudită, unde a devenit medicul regelui, dar și al familiei lui Ossama bin Laden. Sora sa este mama lui Dodi al-Fayed, iubitul prințesei Diana, alături de care aceasta a murit în accidentul din 1997. După atacurile de la 11 septembrie, conturile sale din SUA au fost înghețate. În 2003, înainte de invazia SUA în Irak, Khashoggi s-a întâlnit cu Richard Perle, șeful Comitetului Militar Consultativ al președintelui Bush și fost oficial al administrației Reagan.” Ca fapt divers, într-una din vilele lui Adnan Khashoggi de pe Coasta de Azur obișnuiau să se adune bogații României în timpul președinției lui Traian Băsescu, după cum scria “Cotidianul”, în 2010: Adriean Videanu, Monica Maurer, Bebe Ionescu (fostul cuscru prezidențial).

Cotidianul «Yeni Safak» precizează că vocea consulului saudit Mohammad Utayby se aude pe înregistrarea așa-zisului interogatoriu, spunând că lucrurile ar trebui să se desfășoare în altă parte pentru că s-ar putea să aibă probleme. El a fost avertizat însă să tacă dacă vrea să se mai întoarcă în Arabia Saudită.

“Cazul Khashoggi este mai mult decât un atac la libertatea presei din partea unui regim absolutist. Drumul lui Khashoggi până ușa consulatului saudit unde avea să fie dezmembrat la propriu nu a început pe 2 octombrie, ci în 1980, în Afganistan, a trecut prin serviciile secrete saudite, pe la CIA, prin vilele și afacerile unchiului său, mare negustor de arme, prin recrutări de noi agenți, prin atentatele de la 11 septembrie 2001, prin clocirea unei posibile revoluții colorate în Arabia Saudită.

Drumul său spre ușa consulatului saudit se aseamănă cu drumul fostului agent rus Serghei Skripal spre ușa locuinței sale otravită cu agent neurotoxic, în februarie 2018. Atentatele la viața lor au avut loc în alte state, în Marea Britaie și Turcia. La fel, drumul lui Skripal începea tot în anii 1980, când a intrat in GRU, când a spionat în Malta, Spania, drumul lui Skripal a trecut prin trădarea din 1995, când a început să colaboreze cu serviciile britanice, apoi prin schimbul de spioni Rusia-SUA. Rămâne de văzut care va fi reacția lumii în cazul Khashoggi, rămâne de văzut dacă statele occidentale vor expulza zeci de diplomați saudiți, așa cum au făcut-o cu diplomații ruși, dacă vor urma sancțiuni economice, anchete care să îi descopere pe asasini și anchete jurnalistice care să-l indice pe comanditar - poate chiar pe regele Salman sau pe moștenitorul său, după cum în cazul Skripal a fost indicat Vladimir Putin.”

La fel stau lucrurile și pentru regimul de la Ankara, condus de Recep Tayyip Erdogan. “Autoritățile turce, mai mult ca sigur deținătoare ale unor informații sensibile din ziua asasinatului, au o pârghie de presiune uriașă asupra regimului saudit în acest moment. În plus, regimul Erdogan se poate manifesta ca un apărător al presei libere prin investigarea morții jurnalistului Khashoggi. În acest fel este distrasă atenția presei internaționale de la sutele de arestări abuzive ale jurnaliștilor turci, de la închiderea publicațiilor critice la adresa puterii și epurările ce au loc continuu după tentativa de puci din iulie 2016.”

O lume nebună, nebună, nebună... Pe cine să mai aperi????

Lasă un comentariu