Un studiu, realizat de către o echipă de cercetători englezi și japonezi, susține ideea surprinzătoare că o codificare a informațiilor necesare pentru recunoașterea unui chip, a unei figuri expresive, se efectuează la nivelul unui număr mic de neuroni, de ordinul a numai câtorva zeci.
Anterior, se știa că unii neuroni, situați în lobul temporal al cortexului cerebral la maimuțe, “răspund” specific la unele imagini vizuale, în particular, fețele umane. Grupul profesorului Young de la Universitatea Oxford a perfectat o metodă de înregistrare, cu ajutorul electrozilor, a activității electrice a numeroși neuroni din două arii ale cortexului la macaci: partea inferioară a zonei temporale anterioare și aria temporală polisenzorială.
Aceste înregistrări s-au efectuat în timp ce animalele erau puse să recunoască, printre altele, figurile umane proiectate pe un ecran.
S-a realizat apoi o analiză de tip statistic asupra unei populații de celule din cele două regiuni ale scoarței considerate. Aceasta a arătat faptul că celulele din partea inferioară a lobului temporal anterior “răspund”, în ansamblu, la particularitățile geometrice ale chipurilor, în vreme ce celulele din suprafața temporală polisenzorială sunt sensibile la alte aspecte, de mai mare generalitate, care asigură o primă familiarizare cu obiectul.
În plus, o analiză tip redundanță și o cercetare a gradării răspunsurilor neuronilor a sugerat că sunt necesare doar câteva zeci de celule pentru ca procesul de codificare a informațiilor, necesare identificării unui portret să fie cvasicomplet.
Acest rezultat se situează cumva între două teorii clasice și în același timp oponente. Pe de-o parte, una dintre aceste teorii presupune că recunoașterea unui chip se realizează prin activarea unui singur neuron, în vreme ce cealaltă susține, dimpotrivă, că o astfel de codificare pune în joc un număr foarte mare de celule nervoase.
