Reduta Centenarului, asediată din toate părțile de forțele iredentismului maghiar!

Aici nu este vorba de o banală figură de stil, ci de o realitate care se petrece sub ochii noștri, și nu numai de dragul imaginii, ci cu hotărârea fermă de a transforma sărbătoarea Centenarului nostru într-un coșmar, într-un soi de confruntare interetnică, dusă la paroxism, chiar dacă ea se va petrece, pentru moment, doar la nivel propagandistic. Furia celor care nu vor să înțeleagă nimic din mersul istoriei a atins cote agonizante în momentul în care văd că și alți politicieni de frunte ai Europei, dar și din Statele Unite, sunt alături de noi în aceste momente, cum este și cazul președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care într-un recent discurs al său a afirmat că 1 Decembrie al României este și sărbătoarea Europei.

Dacă presa românească este aproape absentă din acest câmp de acțiune, axându-se pe festivismul organizărilor unor manifestări, portalul Agenției Maghiare de Știri (MTI), abundă în mulțimea de informații privind activitățile amenințătoare pe care liderii maghiarimii de pretutindeni, și îndeosebi cei din țara noastră le desfășoară, contra noastră, atât pe plan intern cât și internațional. Evident, cu o puternică angajare a Budapestei, atât financiar cât și logistic, acțiuni pe care oficialitățile noastre le ignoră, preocupările lor fiind îndreptate doar asupra unor mizilicuri care trebuiau puse la punct cu mulți ani în urmă, când fenomenul a început să apară, cum este cazul arborării drapelului Ungariei sau a Ținutului secuiesc. Dar și acestea nu pe întregul teritoriu al Transilvaniei, ci doar acolo unde s-au făcut demersuri în instanță.

Și, uite așa, în vreme ce noi ne tot mocăim, cum să nu luăm taurul de coarne, valul iredentist al revendicărilor teritoriale și al ștergerii cu de la sine a Tratatului de la Trianon, este în măsură să ne copleșească, răspunzând cu o agresivitate ieșită din comun “cumințeniei” noastre, dominată de teama de a nu supăra vecinii. În aceeași notă se înscrie și atitudinea de indiferență de la toate nivelurile, inclusiv a presei, față de recenta Declarație româno-maghiară de la Cluj-Napoca sub semnătura unor “bravi” intelectuali români, dornici să pună la mezat spațiul mioritic al Transilvaniei, transformându-l într-o zonă de complementaritate între București și Budapesta, ca în final să fie a cui o fi, adică al Budapestei. Vecini, care nu ne cer doar o ceașcă cu apă sau un baton de zahăr, ci, nici mai mult nici mai puțin decât o parte inalienabilă a teritoriului nostru, și anume Transilvania, adică inima României, fără de care, așa cum spunea și marele Titulescu, ea nu poate exista.

Se vorbește foarte des în cercurile maghiare că Transilvania n-a fost niciodată a României. N-a fost, într-adevăr, pentru că ea însăși este România, iar dacă vreți chiar leagănul acesteia, nucleul în jurul căruia s-a cimentat românismul, de multe ori în condiții de subjugare, și pentru recuperarea căreia din brațele haine ale agresorilor s-au dat de fiecare dată jertfe grele, fie că a fost vorba de Mărășești, Mărăști și Oituz, la 1917, de Oarba de Mureș și Carei la 1944-1945.

Finalul săptămânii trecute a fost plin de acțiuni antiromânești pe întreg teritoriul Transilvaniei, inclusiv la Târgu-Mureș, cu participarea unor personalități ale guvernului Ungariei, dintre care se detașează catalizatoarea Katalin Szili, însărcinată cu autonomia din partea acestuia, chiar dacă e s-o facă de una singură. Așa, de pildă, la 27 octombrie a.c., Biserica din cetatea târgumureșeană a găzduit ședința comună a Consiliului Național al maghiarilor din Transilvania al lui Tõkes Lászlo și a Consiliului Național Secuiesc al lui Izsák Balázs, în care s-a pus pe tapet două lucruri distincte. Este vorba de autonomia culturală a tuturor maghiarilor din Transilvania și autonomia teritorială a secuilor. În acest fel, spun ei, aniversează o sută de ani de la înființarea acestor organisme. Amintim că imediat după 1 Ddecembrie 1918, când românii au spus la unison “DA” la Alba Iulia, s-a născut și acel “nem, nem, soha”, adică “nu, nu, niciodată” al maghiarilor la Cluj. Atunci vă mai întrebați de ce a apărut acea “ Declarație” de care vorbeam, tocmai la Cluj-Napoca?

Cu alte cuvinte, ei au respins din start Unirea, dar nu renunță, în schimb, la revendicări maxime ale acesteia, pretextând tot timpul că nu li s-a dat ceea ce li s-a promis de către o Adunare populară, a cărei misiune era bine precizată: să statueze unirea necondiționată a Transilvaniei cu România și nimic altceva. Așa prevedeau și principiile wilsoniene ale autodeterminării. Președintele Statelor Unite de la acea vreme, Woodrow Wilson, a ținut foarte mult la exprimarea voinței poporului, tocmai pentru a elimina orice suspiciune de anexiune, sens în care doar noul stat înființat astfel, adică statul României Mari era îndrituit, prin legi pe care le considera necesare să facă asemenea promisiuni. Faptul pururii nemulțumiri îl face pe Balász Izsák să aprecieze că cel mai bun răspuns la Tratatul de pace de la Trianon este autonomia. În acest sens, el a afirmat: “Pentru autonomia Ținutului secuiesc sunt pregătit să pun Europa în mișcare”, iar dacă corelăm această aserțiune cu amenințarea lui Tõkes Lászlo, conform căreia “Fără rezolvarea problemei minorităților, pacea și stabilitatea socială sunt imposibile în România”, ne dăm bine seama despre ce este vorba. Ținându-le isonul, trimisa cu autonomia a guvernului maghiar, Katalin Szili, care a petrecut 4 zile în Transilvania, fără ca cineva s-o întrebe de sănătate, conclavul maghiar a adoptat o rezoluție comună cu privire la proiectul de lege privind autonomia personală și autodeterminarea economică a regiunilor istorice ce urmează să fie depus la Parlamentul de la București.

Tot la Târgu-Mureș, dar cu o zi înainte, UDMR a fost aceea care, sub genericul, de acum știut de toți: “O mie de ani în Transilvania (adică, pardon, în Europa), o sută de ani în România”, a organizat o conferință “științifică” pe tema politicii României privind minoritățile. Vă închipuiți, desigur, ce au mai tras băieții pe săraca noastră țărișoară. Și nu o fac pe gratis, din moment ce Budapesta a promis anul acesta maghiarilor din Transilvania frumușica sumă de 8,6 milioane de euro și modernizarea a peste o sută de grădinițe. Adică, investiții, cu cap și la țintă.

Se vede, deci, de la o poștă că treburile cu “Trianon-100” merg mai bine decât cu Centenarul nostru, fapt care o face pe doamna Szili, ce bântuie neîngrădită cu autonomia prin țară, să exclame că: “în UE, astrele sunt aliniate prielnic chestiunii minorităților”. Evident că, cu atâtea îmbărbătări, și dintr-o parte, și dintr-alta, și cu o tăcere mâlc din partea autorităților statului român, secuii nu puteau pierde prilejul să nu se dea “ rotunzi”, procedând de așa-zisa zi a autonomiei Ținutului secuiesc, pe care o sărbătoresc și ei de o sută de ani, la aprinderea focului în apropierea a o sută de localități.

Tot pe calea MTI aflăm însă o știre mai puțin îmbucurătoare pentru iredentiști, venită din Ucraina Subcarpatică, sau mai bine-zis din Maramureșul nostru istoric, cum că la ieșirile și intrările din principalele orașe ale zonei, Ujgorod, Munkacevo, Berehov, au apărut panouri uriașe cu chipurile liderilor maghiari ai locului și următoarea inscripție: “Să stopăm separatiștii”!

Așadar, stafia umblă prin toate țările, cândva foste sub tutela lor imperială. Vorba ambasadorului Slovaciei, care într-un interviu se întreba retoric “Ați văzut vreo țară în care, prin liderii ei, minoritatea maghiară să nu pună probleme?”. De acord, numai că prin alte locuri se mai întreprinde câte ceva, în vreme ce la noi nimeni nu întreprinde nimic. Dacă nu cu vreo faptă, măcar cu o vorbă! Să fie România chiar un sat fără câini?

Lasă un comentariu