În regimul naționalist al lui Ceaușescu, nealiniat întrutotul Moscovei, țara noastră s-a confruntat, mai ales după desființarea RAM din Transilvania, cu o politică extrem de ostilă a U.R.S.S. și a Ungariei contra României. Serviciile secrete sovieto-ungare însă, K.G.B. și A.V.O., și-au “dat mâna” ca să discrediteze pe cât posibil regimul de la București, în plan internațional, recurgându-se la orice mijloace posibile (în tandem cu spionii americani: ai C.I.A. și cei israelieni ai Mossad) pentru ca “nodul gardian” Ceaușescu să fie eliminat din schema globalistă.
Propaganda hungaristă împotriva lui Ceaușescu fusese însă declanșată, la nici 3 ani după dizolvarea RAM, prin pretenția lui Z. Komocsin (șeful Departamentului Internațional al comuniștilor din Ungaria) de a reafirma pretenția Ungariei de a avea din nou autoritate asupra Transilvaniei! Apoi, după venirea în 1985 a lui Gorbaciov la putere, în U.R.S.S., Ungaria și-a intensificat acțiunile antiromânești (încurajate de Moscova) la cele mai înalte niveluri: M. Szürös (președintele între 1989-1990) a cerut în iulie 1989 - când era președintele Parlamentului Ungariei - autonomia Transilvaniei prin intermediul radioului “Europa liberă”, A. Göncz (președintele între 1990-2000) scria în cartea Istoria Transilvaniei, în 1986, că națiunea ungară are drept de proprietate asupra “întregului Ardeal” (a și fost distins cu Ordinul Național “Steaua României”!), K. Grosz (prim-ministru) a avut o întrevedere la Arad cu Ceaușescu - în august 1988 - și a invocat modificarea granițelor Transilvaniei, J. Kádár (prim-ministru) a cerut înființarea unei comisii - pentru monotorizarea maghiarilor din Transilvania - cu intenția de a comunica permanent situația la Washington, iar G. Horn (ministru de externe) i-a spus obraznic lui Ceaușescu - în 8 iulie 1988, la București - că Transilvania aparține Ungariei și a amenințat cu internaționalizarea problemei! Acțiunile lor au reverberat până la nivelul viceprim-ministrului maghiar J. Fazekaș, din Guvernul României ceaușiste, acesta anunțând posibile masacre dacă nu se va acorda autonomie Transilvaniei, în 1988! Radical, avea să fie și “intelectualul” politolog maghiar G. Molnár, în vara lui 1988, cel care, militând deschis pentru desprinderea Transilvaniei de România, a fost expulzat din țară de Ceaușescu.
Copleșit pur și simplu de o formidabilă companie de “trompete” propagandistice antiromânești, Ceaușescu a fost informat că, în cartea Istoria Transilvaniei (apărută în 1986, sub egida Academiei Ungariei), autorul ei L. Makkai pleda pentru separarea Transilvaniei de România (acesta nega și etnogeneza daco-romană și continuitatea), că la TV ungară V. Petrovski (adjunctul ministrului de externe sovietic) și istoricul sovietic R. Medvedev invocau autonomia maghiarilor din Transilvania sau reinstituirea RAM (o idee ce o vor prelua și liderii maghiarilor, folosind-o ca slogan după 1989), că un grup de români iresponsabili scoseseră la mezat etnogeneza Transilvaniei prin semnarea Declarației de la Budapesta din vara lui 1989 etc.! Așa s-a ajuns ca spionii AVO ai Ungariei să aibă câștig de cauză în pregătirea și desfășurarea “din umbră” a Revoluției române din 1989, să îl înlăture în sfârșit de la putere pe Ceaușescu și, după execuția lui, Ungaria să își vadă deschisă “portița” ascendenței pașnice asupra Transilvaniei, prin ideile propagate într-o carte - “Ardealul, trecut și viitor”, tradusă de fostul președinte A. Göncz - unde se scria despre obținerea unei minorități artificiale ungare în Transilvania, dobândirea a peste 50% din proprietățile imobiliare ale României prin acte false, cumpărarea de terenuri agricole și păduri ...
Da, stimați cititori, în Decembrie 1989 și-au “vârât coada” și ungurii! Căci, în timp ce noi eram ațâțați mediatic să ieșim în stradă ca să scăpăm de Ceaușescu, cu 5 zile înainte ca el să fie împușcat, Ungaria anunța oficial că a denunțat unilateral Tratatul de prietenie și cooperare româno-maghiar din 1948! Habar nu aveam pe atunci, ca revoluționar, ce mai însemna și asta! Însemna, de fapt, că Ungaria redeschide problema Transilvaniei, nemairecunoscând astfel unicul instrument de drept internațional prin care Ungaria recunoștea oficial, în baza Tratatului de Pace de la Paris din 1947, granițele stabilite, după Război, cu România!
