Pentru prietena mea...

Distribuie pe:

Jermaine Washington, în vârstă de 26 de ani, a făcut un lucru uimitor pentru mulți oameni: a donat un rinichi unei femei, “o prietenă”, cum spunea el. Washington a întâlnit-o pe Michelle Stevens, 23 de ani, la locul de muncă. Obișnuiau să ia prânzul împreună și să vorbească în timpul pauzelor. “Era o persoană cu care puteam vorbi”, avea să mărturisească Michelle. “Într-o zi am plâns pe umărul lui. De 11 luni eram pe lista de așteptare pentru un transplant de rinichi și îmi pierdusem speranța”. I-a povestit lui Washington cât de deprimant era să petreacă 3 zile pe săptămână, câte 3 ore, conectată la aparatul de dializă. Suferea de oboseală cronică, pierderi de conștiință, încheieturile o dureau cumplit. Jermaine observase că își pierduse zâmbetul. “Îmi vedeam prietena cum se stingea sub ochii mei”. Mama tinerei suferea de hipertensiune și nu era eligibilă ca donator. Cei doi frați ezitau. “Îi înțeleg. Mi-au spus că mă iubesc și țin la mine foarte mult, doar că le este teamă”. Transferul de rinichi de la Washington la Stevens a fost un succes. După operație, cei doi au rămas prieteni buni. O dată la 3 luni, cei doi se întâlnesc pentru “un prânz de recunoștință”.

Lasă un comentariu