Autoarea alege stilul epistolar, cu o structură specifică și un conținut diversificat, motivat de varietatea tipurilor umane și a problemelor de viață tratate. Tipologia stilului epistolar, pentru care a optat Maria Gheborean, este un model de scrisoare amicală. În felul acesta, lectura cărții este atrăgătoare, implicând și receptorul. Nora, Virginia, Ildiko, Mihai, Ionuț etc., analizându-și comportamentul, nu cred că ar mai proceda ca mai înainte.
Datările articolelor dovedesc o preocupare consecventă a autoarei (cu vastă lectură psihologică). Amintim scrisorile din 2010, 2011... 2016, 2018. Aceasta dovedește interesul doamnei profesoare în cunoașterea trăirilor sufletești atât de diverse, dar și dorința de interpretare, de așezare a relațiilor umane pe o traiectorie a normalității: fără îndoieli, fără suspiciuni, fără compromisuri. Cei care vor citi cartea (consider că vor fi mulți interesați), vor aproba variantele propuse (miezul, esența contribuției autoarei) și vor evita “căderile în ispită”.
Scrisorile - răspuns ale Mariei Gheborean, pe lângă formula de adresare, au titluri stabilite cu multă atenție, fiind incitante: “Suflete pereche”, “Liniștea din casa Elisabetei”, “De ce a plecat soția lui Remus de acasă?”, “E mult 20 de ani în plus”, “Tu să fii chipul iubit” etc. Articolele par a fi autentice povestiri de viață. Unele par a fi “povestiri în ramă”. Nararea ar presupune un personaj-martor cum este doamna Adriana Andreiaș Miu, care relatează în “Doi frați ingrați” despre o colegă de la un azil de bâtrâni, Elena Stratulat, neglijată de cei doi fii (autoarea remarcă: numai fii nu putem să-i considerăm!), dacă ziua înmormântării mamei a fost un eveniment secundar, față de sărbătorirea zilei soției lui Ionuț, fiul cel mic al decedatei.
Alteori, relația dintre autor și personaj are un povestitor care află multe amănunte de la alte personaje și atunci galeria autorilor scrisorilor ar fi mult mai amplă (bunici, mătuși, surori etc.). Ar mai fi o situație bine cunoscută, aceea a personajului absent (care nu mai e în viață, dar la care se gândesc toți ceilalți). În acest amalgam de personaje, se află însăși autoarea cărții care ne trimite la lucrări de specialitate, la anumite aforisme, “adevărate probe de foc” pentru susținerea atitudinilor, a părerilor.
Citind scrisorile autoarei, trimise prietenilor necunoscuți, intri cu totala ta vrere și intenție în labirintul durerii. Contribuția scriitoarei este să găsească răspunsuri la situațiile create. Suntem într-o zonă a motivațiilor psihologice în care “am despărțit firele într-o infinitate de fire” și tot n-am priceput de ce s-a întâmplat așa.
Scriitoarea recurge la întrebări retorice, formulări dubitative, parcă ar fi o variantă feminină (păstrând proporțiile!) a autorului nuvelei psihologice cu pronunțare a posibilului, dar și a imposibilului. Ce s-ar fi întâmplat dacă tatăl Virginiei nu-și îndepărta ginerele, după abia trei luni. Cum era dacă iubitul Vandei nu era cu douăzeci de ani mai tânăr decât ea și soțul Ludmilei, profesorul universitar, cu peste patruzeci de ani mai în vârstă. Autoarea încearcă nu numai variante de întrebări, dar și variante de răspunsuri. Își poartă personajele în gând săptămâni și luni, unora le “iartă” din greșeli, pe alții îi incriminează “până la desființare”. Autoarea folosește cuvântul “ghem de durere”. Atunci se dă un sfat: să nu suprapunem durere peste suferință și suferința peste durere, întrucât finalul devine tragic (la nivelul nucleului familiei).
În lucrarea Mariei Gheborean sunt inserate în contexte foarte potrivite citate din scriitori și filozofi. Prezint două astfel de citate. Emma Whelher Vilcox: “Orice dragoste care nu are la bază prietenia, este un castel construit pe nisip”. Dalai Lama ne sfătuiește: “Dăruiește-i persoanei pe care o iubești aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se reîntoarce și motive pentru a rămâne”. Aripile și zborul ar însemna libertatea de a fi tu însuți. Nu poți trăi o viață cu “aripi frânte”. Fixarea rădăcinilor poate să semnifice trăinicia relațiilor, “două tulpini crescute, împreunate în aceeași rădăcină, iar motivele de a rămâne alături sunt de la un salut și un zâmbet până la liantul vieții în doi”, copiii.
Un citat potrivit pentru relația dintre un bărbat și o femeie (de exemplu Olga și Mihai) îl extrage autoarea din Alexandre Dumas: există două feluri de a-ți dovedi dragostea față de o femeie: căsătorindu-te cu ea, dacă este liberă, și respectând-o, dacă nu este. Întrebările: Iți dai sema câtă suferință se abate asupra ta, Vanda? Pe ce se construiește fericirea ta, lldiko? De ce a plecat de la Miruna? Cum nu te-ai gândit o clipă, Lavinia, la ce se poate întâmpla?, sunt justificate și se află mai ales sub cupola atât de imaculată “a căsătoriei”, uneori, termenul însemnând abateri de la normele morale.
Lectura tratatului de Psihologie și a lucrării “Gelozia” ale renumitului psihiatru american Paul Hauch, oferă autoarei o documentație asupra cauzei geloziei. Am preluat doar câteva citate: “Imaginația poate anihila capacitatea voinței de a judeca... Cauza geloziei este lipsa de încredere în sine și nu neîncrederea în partener... Oamenii geloși sunt printre cei mai nefericiți oameni”. Și totuși sunt cunoscuți mulți oameni nefericiți. Uneori intervine autoarea și explică ceea ce presupune respectul dintre soți. Remus, care credea că mama copiilor lui trebuie să rămână doar cu grija acestora, își caută mângâiere în altă parte. Soția lui pleacă de acasă și nu peste mult timp este fermecat de râsul altei femei, pe care o visa deseori noaptea.
Bunica Liviei, din Covasna, le spune la cimitir, Ruzaliei și Jujiei, că ele (de mult timp decedate) prea i-au iubit soțul. Confruntările cu semne de gelozie sunt “halouri” și după moarte.
Autoarea (cărții) surprinde în scrisorile care stau la baza conceperii lucrării și relatări cu sfârșit fericit. “Sufletele pereche” se regăsesc după douăzeci de ani pentru că iubirea a prins rădăcini în cele trei luni cât au fost căsătoriți.
Maria Gheborean manifestă harul povestirii, cunoaște nuanțe ale psihologiei personajelor, dovadă fiind și întrebările formulate și răspunsurile niciodată echivoce.
