Și, astfel, vine momentul de grație, 1 Decembrie 1918, când părea că “a răsărit, nu un soare, ci toți sorii secolelor trecute”. S-a revărsat spre Alba Iulia “cel mai curat suflet al unui popor”, pentru a-și clădi, de astă dată cu propria-i voință, statutul unei vieți democratice și libere, pentru a “jura credință civilizației umane” și pentru a înlătura orice privilegiu și exclusivism etnic în cârmuirea politică a țării lor. “Drapelul” de la Lugoj scria: “Am înviat! Suntem și vom fi! De aci înainte este depus prezentul și viitorul nostru în mâinile noastre”. O voință de nestăvilit a hotărât ștergerea pentru vecie a “veacurilor de avânt zdrobit și de speranțe împiedecate” (N. Iorga). Uriașul clocot sufletesc al celor prezenți la Alba Iulia și al celor rămași acasă voia să răscumpere “veacuri întregi de suferințe”. Spre Alba Iulia se îndreptau, din toate colțurile Transilvaniei, cea umilită de atâtea secole nedrepte, coloane de români îmbrăcați în cele mai frumoase straie pe care femeile românce le-au croit cu suflet și artă, din generație în generație. Era “la Alba Iulia-n cetate” o mare de oameni, țărani îmbrăcați în straie de sărbătoare, după portul din fiecare zonă etnografică, coborând de la Iza și Apșele de peste Tisa, până la Timiș și Cerna, din Apusenii lui Iancu, din Crișana, din ținutul Năsăudului, din Țara Oltului (Țara Făgărașului) și Brașov, de pe Mureș și Târnave, din Orăștie, din ținuturile someșene, din Satu Mare, Arad, Zarand, Beiuș, Hațeg, Lugoj, Caransebeș, Țara Bârsei, din Mărginimea Sibiului, din ținutul Pădurenilor, din cel al Huniazilor, din Trei Scaune, Odorhei și Ciuc, din Câmpia Ardealului, din zona Clujului și a Turzii, din Valea Gurghiului și a Beicii, din Țara Silvaniei, din ținutul Bistriței etc. Atunci a fost văzut acolo “cel mai frumos tablou din istoria unui neam de țărani”. O mare de drapele tricolore, pancarte indicând locurile de origine, mulțimea așezată în rânduri nesfârșite în bună rânduială, cântecele naționale “Deșteaptă-te Române”, “Pe-al nostru steag e scris Unire” și “La arme” - iată tabloul unei veritabile fresce naționale. Drumul spre Cetate era străjuit de moții din Apusenii lui Avram Iancu, înarmați și îmbrăcați în straie albe, ca niște columne. Trist este faptul că au rămas cu visul neîmplinit o serie de delegații participante la Alba-Iulia, cum sunt cele din Bătania, județul Cenad, din Giula și Chitihaz, județul Bichiș - localități rămase în Ungaria; apoi Apșele și Slatina de peste Tisa - azi în Ucraina; Vârșeț (cu unsprezece delegați la Alba-Iulia), Voievodinț, Deliblata și Biserica Albă - rămase în Serbia.
Toți martorii oculari au fost uimiți de maturitatea și demnitatea politică și națională a făuritorilor actului Marii Uniri, a mulțimii prezente la Alba Iulia, de faptul că românii “sunt un popor vrednic de mari acte istorice”. Vasile Goldiș spunea că “Niciun neam nu a dovedit maturitatea atât de perfectă și iubirea de neam pe care a dovedit-o, la 1918, poporul român”. Secretul miracolului românesc de atunci trebuie căutat, totuși, în pleiada de mari intelectuali, impresionantă ca număr și ținută morală și politică, pe care i-au avut și în care au crezut românii atunci, de la modelatori de suflete (Octavian Goga, Iuliu Hossu, Miron Cristea, Ioan Lupaș, Ion Agârbiceanu ș.a), la oameni politici (Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Gheorghe Pop de Băsești - “badea George”, Vasile Lucaciu - “Leul de la Șișești”, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop, Aurel Lazăr, Aurel Vlad, Teodor Mihali, Ghiță Pop, Simion Mândrescu, George Moroianu,Victor Deleu, Silviu Dragomir, Vasile Stoica, Amos Frâncu, Emil Hațieganu ș.a.). Poetul Al. Vlahuță scria atât de frumos că “îndărătul strălucitei biruinți pe care o sărbătorim au stat legiunile de mucenici, toată oastea nevăzută a trecutului nostru”.
Conștiința națională ajunsese la apogeu. Zicea Octavian Goga în anii cei grei de la sfârșitul secolului al XIX-lea că: “Pe boltă, sus, e mai aprins,/ La noi, bătrânul soare,/ De când pe plaiurile noastre/ Nu pentru noi răsare.../”. Trebuia, deci, ca bătrânul soare să răsară și pentru noi, nu numai pentru opresorii de veacuri ai poporului român.
(Va urma)
