HANDBALISTELE ȘI-AU STABILIT NOUL OBIECTIV PENTRU 2019: “ĂSTA E VISUL NOSTRU, DAR ESTE DESTUL DE MUNCIT PENTRU A AJUNGE ACOLO”

Handbalista Bianca Bazaliu a declarat că este mândră de colegele sale și că locul 4 obținut de echipa națională la Campionatul European din Franța este unul foarte important. “Eu sunt foarte mândră de fete. Pentru mine, acest loc 4 este foarte important. E prima competiție oficială la care particip, mă bucur că am fost acolo. Pentru viitor, ne dorim turnee finale bune și foarte bune”, a spus ea. Bazaliu regretă accidentarea suferită de Cristina Neagu în meciul cu Ungaria. “Îmi pare foarte, foarte rău pentru ceea ce i s-a întâmplat Cristinei Neagu. Îi doresc multă sănătate și să revină de 10 ori mai puternică pe teren, după această accidentare”, a adăugat Bianca Bazaliu. La rândul ei, handbalista Gabriela Perianu a afirmat că este un lucru pozitiv faptul că, prin locul 4 la EURO 2018, România și-a asigurat participarea la Campionatul Mondial de anul viitor. “Visul nostru este participarea la Jocurile Olimpice și mai este destul de muncit pentru a ajunge acolo. Faptul că la acest European ne-am asigurat calificarea la Mondialul de anul viitor este o șansă, avem timp să ne pregătim mai mult”, a precizat Perianu.

Lasă un comentariu