ÎN LACRIMA DURERII

Ceea ce nu doream să se întâmple, s-a întâmplat. A plecat să se veșnicească în ceruri bunul nostru prieten, LAZĂR LĂDARIU, marele patriot român, ziaristul desăvârșit, pesonalitate a culturii naționale, descoperitor și îndrumător de tinere talente, cel care purta în inimă și în gând toată istoria neamului nostru, pe care a iubit-o și a prețuit-o ca nimeni altul.

Nu avem cuvinte spre a-i mulțumi la câte a făcut el pentru noi, românii, cei trăitori aici, în Ardealul nostru cel răbdător și sfielnic, aflat mereu sub umbra ocrotitoare a marilor noștri bărbați, Avrămuț cu ai lui tribuni jertfelnici, Papiu, Maior, Netea cu toți luminătorii neamului ce și-au luat puterea și nădejdea din focul revoluției, spre a ne-o lăsa nouă ca sfântă moștenire din veac în veac până la el, cel chemat acum la Domnul.

Ne tot rărești Mărite Doamne de oamenii noștri cei buni și învățați, de cei de care avem atâta nevoie acum când ei ne-ar fi fost de mare trebuință în aceste vremuri tulburi, nesigure și neguroase. Poate că ai vrut să ne arăți, prin lipsa lor, cât de valoroși sunt ei cât îi avem în viață, tocmai pentru a le da importanța ce li se cuvine și a-i prețui ca atare, iar Lazăr Lădariu al nostru a fost unul dintre ei.

Nădăjduim ca bunul Dumnezeu să-l ierte, să-l așeze spre veșnicire în nesfârșitele sale raiuri și să-i odihnească acolo sufletul său cel care a urmat mereu calea cinstei, a corectitudinii și a adevărului, aleasă moștenitre primită ca dar de la bunii și străbunii lui.

Lasă un comentariu