GICĂ POPESCU: “SE LUCREAZĂ ÎN DOUĂ SCHIMBURI!”

Distribuie pe:

Oficialul Executivului de la București a mai precizat că se lucrează în două schimburi, totul pentru ca lucrările legate de suprafețele de joc să fie gata la timp. “Lucrările sunt în grafic, dar iarna nu se pot turna betoane. Lucrurile au început foarte târziu, dar totul este la turație maximă. Se lucrează în două schimburi. Și Steaua și Arcul de Triumf vor fi sigur gata. Acesta va fi dărâmat, iar La Giulești se va păstra doar o mică parte, va avea 15.000 de locuri. La Rapid au fost probleme pentru că studiul de fezabilitate s-a făcut în 2016 și de atunci până în 2018 au crescut prețurile și era o diferență de 10 milioane de euro care trebuia pusă de cineva. Ministerul Transporturilor a pus suma, dar totul a durat trei luni”, a mai spus fostul căpitan al naționalei. Legat de Stadionul Dinamo, care se afla și el în grafic pentru Euro 2020, Gică Popescu a spus că situația judiciară de acolo este extrem de încurcată. “Și Dinamo rămâne în plan, dar acolo trebuie terminat PUZ-ul. S-a stabilit că nu se va face unde este actualul stadion, ci pe velodrom. Nu se poate, sunt probleme juridice”, a completat Gică Popescu.

Lasă un comentariu