COPIII ABUZAȚI, RISC DE PÂNĂ LA CINCI ORI MAI MARE DE SINUCIDERE LA MATURITATE

Distribuie pe:

Oamenii de știință britanici de la Universitatea Manchester, citați de descopera.ro, susțin că, dacă s-au confruntat cu abuzuri fizice, sexuale și emoționale sau au fost neglijați, copiii prezintă un risc de până la cinci ori mai mare de a se sinucide atunci când ajung la maturitate.

“În cercetarea noastră, am analizat 68 de studii efectuate în întreaga lume, fiind adunate date despre 262.000 de adulți cu vârsta de peste 18 ani, care au fost expuși abuzurilor și neglijenței în copilărie.

Astfel, am descoperit că încercările de sinucidere au fost de trei ori mai probabile pentru persoanele care au suferit abuzuri sexuale în copilărie și de două ori și jumătate - pentru persoanele care au suferit abuzuri fizice, abuzuri emoționale sau care au fost neglijate în copilărie.

Foarte grav este faptul că persoanele care au suferit abuzuri multiple sunt supuse unui risc de cinci ori mai mare de a încerca să se sinucidă la maturitate.

Ținând cont că au fost luate doar abuzurile din perioada copilăriei, pe măsură ce victimele cresc, crește și riscul tentativelor de sinucidere. Mai mult, la cel mai înalt nivel de risc s-au situat persoanele care nu au apelat niciodată la ajutor specializat pentru a trece peste traume.

De asemenea, avem dovezi solide care susțin faptul că neglijarea și abuzarea copiilor sunt asociate cu o probabilitate crescută de a încerca să se sinucidă la maturitate. Acest lucru are implicații semnificative și asupra serviciilor medicale. De exemplu, un studiu anterior, făcut în Statele Unite ale Americii, sugerează că povara economică a maltratării copiilor este estimată la aproximativ 124 de miliarde de dolari anual.

Tratamentul actual pentru persoanele care au tendințe de suicid se axează pe terapia cognitivă și pe terapia comportamentală. Totuși, acest lucru presupune ca oamenii să caute ajutor din proprie inițiativă. Tragem un semnal de alarmă asupra faptului că tocmai persoanele care nu apelează la ajutor specializat și care nu sunt monitorizate de medici sunt în cel mai mare pericol.

Considerăm că este nevoie de o nouă abordare pentru identificarea acestor oameni și că trebuie să ne concentrăm eforturile noi, ca și comunitate, și să intervenim”, concluzionează specialiștii.

Lasă un comentariu