* Omul n-a putut să-L vadă pe Dumnezeu până ce Dumnezeu și-a diminuat strălucirea Sa, devenind unul dintre noi în Persoana lui Iisus Hristos. Iisus este strălucirea lui Dumnezeu micșorată așa încât să putem să ne apropiem de El, să-L vedem, să-L cunoaștem și să-L iubim. Un necredincios a spus odată unui creștin: “Arată-mi-L pe Dumnezeu și voi crede în El”. Credinciosul a răspuns: “Privește la soare”. Necredinciosul zise: “Nu pot. Voi orbi”. Atunci creștinul a răspuns: “Dacă nu poți privi la soare, care este numai una din creaturile pe care le-a făcut Dumnezeu, cum aștepți să-L vezi pe Dumnezeu, care este mult mai strălucitor decât soarele?” Au fost momente în viața Mântuitorului când strălucirea slavei lui Dumnezeu a ieșit la iveală din nou, încât ucenicii au văzut în El pe Dumnezeu. De pildă, când a săvârșit minuni, când a înviat din morți, când s-a schimbat la față și trupul său a devenit mai luminos decât soarele, încât Apostolii au fost nevoiți să-și acopere ochii. Pe Tabor a fost superb. Prezența Dumnezeirii a fost simbolizată de norul luminos. Au apărut Moise și Ilie, iar Părintele ceresc a zis: “Acesta este Fiul Meu...”. Aici Iisus a descoperit strălucirea slavei lui Dumnezeu în Sine pentru a arăta ucenicilor Săi și nouă că El este Dumnezeu.
***
* Orașul Nazaret datorează renumele său cinstei care i-a fost rezervată de pronia divină de a fi locul unde a trăit Sfânta Fecioară Maria, când îngerul Gavriil i-a anunțat taina întrupării Domnului și locul ales Fiului lui Dumnezeu pentru a-și petrece tinerețea (Luca 2,39), până la vârsta de treizeci de ani. Orașul se numește astăzi Nazaret, ceea ce în traducere literară înseamnă “floare” sau “vlăstar”. Supravenerarea Maicii Domnului este un adevăr scump învățăturii și spiritualității ortodoxe. Acesta este cuprins în marea temă a cinstirii sfinților. Maternitatea și fecioria ei sunt reflectate în evlavia poporului nostru: “Aceasta este mana duhovnicească cu care s-a hrănit neamul nostru în veacurile zbuciumatei sale epopei. Pe Născătoarea de Dumnezeu cu dumnezeiescul Prunc la sân au zugrăvit-o de-a pururi iconarii noștri, au învăluit-o în nouri de tămâie și de rugăciune preoții noștri, au privit-o în catapeteasmă părinții noștri, au ținut-o sub căpătâi mamele noastre, au iubit-o și sărutat-o copiii noștri, au implorat-o și au preacinstit-o apostolii străvechi care ne-au venit de peste Dunăre și din Bizanț. Așa ne-a învățat Biserica dreptmăritoare a Răsăritului. Așa s-a închegat psihologia noastră și evlavia noastră” (Gala Galaction).
***
* Legea morală poate fi definită, în sens biblic, ca o povățuire părintească, o pedagogie a lui Dumnezeu. Ea prescrie omului căile, regulile de purtare, care duc spre fericirea făgăduită; interzice căile răului, care abat de la Dumnezeu și de la iubirea Lui. Legea este o regulă de purtare, promulgată de autoritatea competentă în vederea binelui comun. Legea morală presupune ordinea rațională, care a fost stabilită între creaturi, pentru binele lor și în vederea scopului lor, de puterea, înțelepciunea și bunătatea Creatorului. Orice lege își află în Legea veșnică adevărul prim și ultim. Legea este un îndreptar practic, o poruncă morală, o normă de orientare în lume și în viață. Izvorul ei este rațiunea, mintea luminată. Oriunde este o lege, este o dovadă despre o ființă cu minte, care a rânduit-o. Cel mai mare legiuitor este Dumnezeu. El a stabilit legile veșnice după care se mișcă lumea și se dezvoltă viața.
Din volumul “Hristos, salvarea noastră”
