Relatăm, fără prea multe comentarii (răutăcioase, desigur, ca de obicei), o manifestare “de suflet”, care a ocupat, deunăzi, Facebook-ul, de la un cap la altul, creând o stare de puternică emulațiune în interiorul adânc al ființei noastre, chiar în vecinătatea zonei abisale.
...Acțiunea se petrece în sufrageria “Apartamentului 80-east”. Adică, optzecist. Adică din anii `80 ai secolului trecut, în plin comunism. Sufrageria nu e chiar așa de mare ca a dlui Oprea, dar nu mărimea contează, ci faptul că ne amintește cum trăiau românii în vremea comunismului și ce agoniseli aveau ei prin casă: pe jos - nelipsitul “covor persan” multicolor, achiziționat de la “vaporeni” de-ai dlui Băsescu Traian, cu modele și îmbârligături de te usturau ochii uitându-te la dânsele; într-un colț - ditamai soba de teracotă care, orice s-ar zice, dădea căldură, nu glumă, și nici nu se defecta când ți-e lumea mai dragă și frigul mai crunt, precum se defectează centrala de apartament a vremurilor ce le trăim; în alt colț - un televizor alb-negru, cu lămpi (pe ecranul căruia familia comunistă privea, cu nesaț, serialul “Dallas”); pe televizor - nelipsitul pește de sticlă pe care, dacă dădea dracu' să-l spargi, te alegeai cu o mamă de bătaie, soră cu moartea, atât de la mama, cât și de la bunica; pe un perete - rafturi (chiar) pline cu cărți, din colecția (dacă am văzut bine) “Biblioteca pentru toți” - seria veche, de pe vremea când traducerile se făceau de către traducători, nu de către Google Translate; sus, pe bibliotecă - bibelouri de porțelan, înfățișând o balerină, în plin avânt coregrafic, și un câine fioros, alb și cu urechile pleoștite, negre; la ferești - bineînțeles, mândria familiei: perdelele de Pașcani, agonisite cu greu, prin intermediul unei cumnate care avea o verișoară cu pile și relații la regretata întreprindere socialistă de stat ; între ferești, atârnat în cui - un tablou reprezentând un apus sau un răsărit de soare printre nori. În mijlocul încăperii - celebra canapea extensibilă (pe care puteau dormi, lăbărțați, în voie, atât membrii familiei, cât și neamurile din Buzău) și vreo două măsuțe de lemn, acoperite cu fețe de masă din cipcă de macrameu și un ștergar de etamină, cu cruciulițe, cusut, probabil, la ora de “lucru de mână” (înlocuită, azi, sau pe cale de a fi înlocuită, cu ora de educație sexuală, potrivit normelor europene). Colea, pe un alt raft - un aparat de radio
tranzistor, la care, seara, familia comunistă asculta “Europa Liberă”, mușcând dintr-un coltuc de pâine (din aluat necongelat) și dintr-o bucățică de brânză (fără soluție de dezghețat șosele/autostrăzi).
... O, da, o, da, ce nostalgic, recunoaștem interiorul, chiar într-un astfel de spațiu trăiau “românii de rând” și de la bloc, acum 30 și ceva de ani. Și unii, săracii, ar mai trăi și-acum, dacă, între timp, fabricile și uzinele - “un morman de fiare vechi” - n-ar fi ajuns în lada de gunoi a industriei și a istoriei, cu tot cu peștele de sticlă, cu “macrameul” și cu perdelele de Pașcani.
... “Azi - vorba romanței - toate s-au schimbat”, da, da... De exemplu, chiar expresia “a conduce pe ultimul drum” și-a pierdut sensul, fiind înlocuită cu mai realista formulare “a conduce pe ultima potecă”, după cum văzurăm recent, la televizor, scena în care, drumul fiind “deteriorat” de vreo cinci ani, sătenii și-au confecționat o potecă de lemn, să ajungă până la cimitir, îngustă, mai să scape mortul în părău, bietul popă făcând echilibristică, vai de capul lui, și (bănuim) înjurându-l, în gând, pe primar.
...Dar, unde vrem să ajungem cu descrierea fotografiilor de pe Facebook? Vrem să ajungem la faptul că apartamentul de care făcurăm vorbire este, în realitate, “un laborator interactiv, de educație civică, dedicat, în primul rând elevilor, care folosește anii '80 ca pretext de a vorbi cu tinerii despre democrație. Proiectul se înscrie în seria acțiunilor pe care le derulează Asociația Funky Citizens pentru promovarea democrației, a spiritului civic și a implicării cetățenilor în viața comunității (...). Sperăm să fie un laborator de educație nemaivăzut, dar și un mod de a ne înțelege trecutul pentru a avea o democrație cât mai zveltă (...). Mulțumim Departamentului de Stat și Ambasadei SUA pentru ajutorul acordat în realizarea proiectului, precum și celor peste o sută de voluntari care au contribuit până acum”, a scris, pe Facebook, doamna Elena Calistru, o cetățeancă din Focșani, inițiatoarea și promotoarea acestei inițiative. (Am zis că nu comentăm, dar, totuși, ce mare ajutor or fi primit acești promotori ai democrației “zvelte” din partea Ambasadei SUA, că doar un pește de sticlă și-un macrameu de la bunica se mai găseau prin debara?!)
...Ei, și ce ne văzură ochii? Cine a fost primul invitat în sufrageria tip laborator, ca să le explice elevilor din ONG-ul dnei Calistru din Focșani cum devine cu “lipsurile și atmosfera apăsătoare din anii comunismului”? Nimeni altul decât dl Klaus Iohannis! Să vezi și să nu crezi!
...Măi, da' nici nu ne-am fi imaginat că președintele nostru iubit (ca sarea-n bucate sau ca sarea-n ochi, după caz), când nu tace, știe să mai spună și altceva decât “nu știu”, “nu mă interesează”, “nu comentez” “ha, ha, ha”, și că Olguța să mai lucreze un pic la moralitate și că “gașca de penali” etc...
...Da' de unde! Dl Iohannis, înconjurat de un grup de copilandri, nu părea deloc (dar deloc) deranjat de îngustimea spațiului și de lipsa de aer caracteristice sufrageriei comuniste, ba, dimpotrivă: dânsul a salutat inițiativa Funky Citizens “de a le explica tinerilor lipsurile și atmosfera apăsătoare din anii comunismului, aducându-i într-un apartament recreat în spiritul anilor `80”. (Bine, dar ziceam că, poate, era mai potrivit să-i ducă într-o sală de clasă, cu elevii stând în bănci, și profesorul la catedră, nu înghesuiți cu toții pe dormeza comunistă, de pe vremea când democrația nu era chiar așa de “zveltă”.)
Apoi, președintele, ca un diriginte de pe vremuri, le-a explicat, părintește, că, sigur, “majoritatea oamenilor se leagă într-un fel de obiectele pe care le folosesc și majoritatea dintre noi avem amintiri mai degrabă plăcute despre casa părintească, despre camera noastră de când am fost copii sau tineri, dar, din păcate, nu asta a fost comunismul”. Adică nu covorul persan, peștele din sticlă și perdelele de Pașcani. Cităm, dară, din gândirea prezidențială, din apartamentul comunist: “Ceea ce vedem aici a fost mai degrabă insula pe care și-a creat-o fiecare român în casa lui pentru a fugi de comunism (...). Comunismul, în realitate, a fost un regim oribil, un regim crunt, un regim draconic (...). Ceea ce am simțit, cum ne-am simțit, oprimați, umiliți, jigniți, îngrădiți, lipsiți de libertate, aceste lucruri nu se pot nici imagina în ziua de astăzi, nici nu se pot transmite ca sentiment de viață”. “Pot să spun așa, simplu, cam toți i-am urât pe comuniști și comunismul, sigur, în afara celor care au fost un fel de șefi în comunism și care au avut avantaje și materiale și de altă natură și, de fapt... ca și în ziua de azi, unii politicieni încearcă să folosească poziția politică pentru înavuțire personală. Așa au fost și atunci mulți. Și i-am urât. Și asta, nu din cauză că sunt etnic german sau sas, ci din cauză că sunt român, cetățean român, evident”. “Să țineți minte întotdeauna, epoca a fost probabil cea mai neagră epocă a României și ororile comunismului nu trebuie uitate, trebuie povestite, tocmai pentru a nu ajunge să repetăm greșeli pe care noi le-am făcut”. Povești la gura teracotei, cum ar veni, fiecare fiind liber să tragă concluziile...
Per total, a conchis președintele, important este ca participanții la manifestarea din apartamentul comunist și, în general, toată populația, să aibă grijă cum își gestionează libertatea și să lupte pentru ea, altminteri e jale mare, că vin fantomele peste noi: “Și pentru democrație, și pentru libertate, și pentru drepturile noastre, pentru libertatea de exprimare, trebuie să luptăm zilnic. Altfel, din negura vremurilor, nu foarte îndepărtate, se ridică fantome și, câteodată, am impresia că în zilele noastre, unele fantome încearcă să iasă din colțuri...”.
Brrrr... Adevăru-i că, decât cu fantoma din capul dlui Iohannis, mai bine cu macrameul de pe mesuță... Păcat că, din lipsă de spațiu, nu putem reproduce toată pledoaria președintelui din sufrageria comunistă. În orice caz, dl Iohannis le-a vorbit, într-o oră, tinerilor din incintă, mai mult decât le-a vorbit românilor, în tot mandatul. Până și partenerii strategici au fost impresionați: “Importanța cunoașterii istoriei și respectului față de valorile democratice au fost discutate aseară, când adjunctul misiunii noastre, Abigail M. Rupp, a vizitat Apartamentul 80east. Proiectul unor participanți români la International Visitor Leadership Program (IVLP) a fost apreciat și de președintele Klaus Iohannis, care a răspuns întrebărilor despre comunism formulate de un grup de liceeni”, au transmis reprezentanții Ambasadei SUA, care înțelegem că au dat o mână de ajutor la amenajarea sufrageriei și împodobirea ei cu bibelourile comuniste, made in China. Iar dl Iohannis a scris și dânsul pe Facebook: “Recursul la istorie este esențial pentru a înțelege ororile celei mai negre perioade din istoria recentă a României. Ne reamintim astfel valoarea fundamentală a libertății și manifestarea ei cea mai importantă pentru democrație, dreptul la vot”.
Deși am zis că nu comentăm zisele dlui Iohannis, rămânem la câteva idei, puține, dar fixe: 1. Cu toate fantomele și scheletele care pândesc pe la colțurile sufrageriei optzeciste, mulțumim lui Dumnezeu că ne-am isprăvit studiile (ca și dl Iohannis, de altfel) în “cea mai neagră epocă a României”, și nu pe la facultățile de pe Internet, din zilele noastre. 2. Orele de educație civică, chiar și în materie de comunism, se fac în incinta școlii (nu pe canapeiu' din sufragerie) și de către profesori acreditați (eventual) de ministerul de resort, nu de ONG-ul lu' dna Calistru din Focșani, cu sprijin din partea Ambasadei SUA. 3. Între o poveste despre ororile comunismului (cu peștele de sticlă) și o pledoarie despre libertatea din “democrația zveltă” (vezi cum se căsăpesc elevii între ei, la poarta școlii și în sălile de clasă, și cum îi abțiguie pe dascăli, în numele libertății de exprimare), dl Iohannis ar trebui să-și facă timp să-i numească pe cei doi miniștri-lipsă din Guvern și, în general, să respecte deciziile CCR, inclusiv în ce-l privește pe nen'su Augustin Lazăr și nu numai...
..Dar, să nu ne pierdem simțul umorului: “Domnule - îl întrebă reporterul pe un cetățean de la bloc - cum trăiai matale, în comunism?” “Bine”, zise acela. “Și acuma, cum trăiești?” - continuă reporterul. “Bine” - răspunse cetățeanul. “Bine, bine”, zise reporterul, încercând să-l aducă pe calea cea bună : “Câte cămăși aveai dumneata, pe vremea comunismului?” “Șapte”, zise omul. “Și acuma câte ai?” “Două,” - veni răspunsul. “Și alea șapte, din ce erau făcute?” - continuă ziaristul. “Din in” - răspunse cetățeanul. “Bine, și astea două, din ce-s făcute?” - nu se lăsă reprezentantul presei. “Păi... din alea șapte”, zise omul. Ghinion, vorba unui clasic în viață...
... Mai știm și alte ziceri - hi, hi - despre și din comunism, dar ne e că, dacă le reproducem, ies fantomele dlui Iohannis de prin colțuri și ne înhață de pix!
