De multe ori, temperamentul, trăsăturile de caracter, nivelul de cultură al unui poet sau scriitor sunt exprimate fidel în opera lui, ele fiind parcă oglinda sufletului său, în care tu, ca cititor, privești văzându-i toată dragostea de care este el în stare, voința, duioșia, smerenia pe care sufletul său o tăinuiește în adânc, visul, visarea ce plăsmuiește închipuirile ce dau taina și fiorul, divinul și dulceața vorbei, simțirea lui intimă și, mai presus de toate, măiestria cu care el poate să ți le transmită ție, făcându-te să fii ca el, să simți ca el, iubind ori trăind durerea și suferința odată cu el, ca mai apoi să visezi, să te înalțe și să te poarte prin alte lumi, doar cu farmecul cuvintelor sale.
Poetul nostru de suflet, dr. DORIAN MARCOCI, nu face excepție de la această regulă. Nu trebuie să-l vezi, nu e nevoie să-l cunoști ca persoană, de-ajuns fiind să-i citești doar câteva poezii și ,,îl ghicești” deja ca fiind un om deosebit de sensibil, decent, respectuos, cult, sensibil, toate acestea ,,mulându-se” pe poezia lui, făcând-o întocmai ca omul, frumoasă, cultă, elegantă, decentă, sensibilă, matură.
Și mai e ceva care îl diferențiază de ceilalți, poezia sa este îndelung elaborată, mult cizelată pentru a fi așa cum și-o dorește, cum o simte, cum ar vrea să vibreze și să înfioreze sufletul nostru, pentru a ni-l mângâia, pentru a-l alinta, pentru a-l îndulci cu ,,mierea cuvintelor” sale cele mai alese, știind că poezia trebuie să fie, până la urmă, leacul cel vindecător pentru tot și toate nevoile, păcatele, grijile și suferințele acestei lumi, pe care viața ni le pune în tainul fiecărei trecătoare zile, ea fiind picătură din veșnicia timpului ce ne trece și ne petrece pe toți.
Încă de la titlul cărții, ,,ALBIND TĂCERI” îți dai seama cât de mult preț pune domnia sa pe mesajul fiecărui cuvânt, ca el, cuvântul, să fie cât mai poetic, mai încărcat de semnificație, mai aparte, pentru a fi deasupra celorlalte. Cred că așa își scrie și poeziile, întâi le vede și le adună cu ochii, apoi le pune la suflet pentru a le încărca de fior, apoi le scoate și le șlefuiește până le dă strălucire, scânteiere, până le umanizează, pentru ca noi, cititorii, să le putem cuprinde în sufletul nostru fără nicio reținere, cu respect, cu plecăciune, mulțumindu-i pentru efortul său, pentru tot ce-a pus în cuvântul ce l-a înșiruit în vers, ca să devină mai apoi poezie.
,,Trup de dor”, “Dansul efemeridelor”, ,,Meteor”, ,,Exod”, iată doar câteva poezii din volum, poezii pline cu o filozofie mai aparte, rod al visării, al înălțării gândului său înspre neantul poetic, acolo unde toate au un rost al lor, acolo unde totul este posibil, acolo unde nu sunt opreliști, unde ești cu adevărat liber să vezi lumea nu cu ochii, ci cu sufletul. Frumoase, sensibile și încărcate de fior toate aceste mici poeme de suflet.
Ca fiecare dintre noi, autorul , copil crescut la sat, în acel cuibar al veșniciei lumii, nu poate să nu se reîntoarcă mereu și mereu la vatră, acolo, în raiul lumesc din vremea copilăriei cea fără de griji, fără de păcate, pură, curată și adevărată. Poeziile ,,Peste sat”, ,, Amintiri pereche”, ,,Borzia”, ,,Două stele” și altele din acest volum, sunt cele care ,,însăilează” vremea și lumea satului și a copilăriei sale, scrise cu inima și sufletul pentru a nemuri în autor fărâma din acea vreme ce ,,niciodată n-o să mai vină iară”.
Apoi, în acest volum și în toate celelalte, poezia de dragoste este punctul forte al creației sale. Scrisă întotdeauna cu discreție, cu trăiri puternice, curate, adevărate, fără patos ostentativ, simțite, cu multă eleganță și-n respect pentru acest nobil sentiment uman, fac din ea ,,atracția” cărții. Aici, n-am să nominalizez nicio poezie, lăsându-vă domniilor voastre, cititorii, plăcerea de a le descoperi, de a le gusta dulceața, de a le simți fiorul și divinul ce le înnobilează.
Poezia domnului Marcoci are o rimă și un ritm deja bine definite, personale, care se calează pe modul său de gândire, de simțire și de creație și care o face atât de suavă, de caldă, de curată. Verbul este frumos, rotund, plin, încărcat de semnificații, ușor de ghicit, completat de epitete cromatice, acustice, bine nuanțate, care fac tabloul pastelurilor vizualizabil, încărcat de taină și mister, ce îl fac perceptibil cu toate simțurile noastre și, mai apoi, cu sufletul.
Toată poezia domnului Marcoci este una rafinată, cultă, trădând un om sensibil, puțin retras, ca orice poet, în lumea lui, evitând conflictele de orice fel și simțindu-se bine într-o societate elevată. De aceea creația domniei sale este întocmai ca și el, toată creată spre a fi oferită cu drag unor suflete simțitoare care rezonează cu sufletul său. Și așa și trebuie să fie un medic ce în viața civilă vindecă suferința trupească, iar ca poet pe cea sufletească, mult prea încărcată și purtătoare de întristare, de hulă, de urât omenesc și lumesc, de păcat.
Ce-i lipsește autorului acestei frumoase cărți? Poate doar mai mult timp, liniște și pace în lume și în sufletul său, pentru că, cu har și dar l-a înzestrat Domnul din plin. Acum cred că a venit timpul să plătească cerescului cu poezia sa, dată ca vamă pentru ce va lăsa în urma lui, când se va face veșnicie. El nu poate fi uitat de cei care vin, rând la rând, în urma noastră, pentru că de neuitarea lui se vor ,,ocupa” cărțile sale care îi vor ține viu în sufletul iubitorilor de poezie bună, de-acum și din viitor.
Poet cu sufletul în palmă, poet cu gând curat, poet visător la o lume mai bună și mai frumoasă, poet lecuitor de suflete întinate, iată îndemnul meu: SCRIE, scrie cât mai mult, pentru că o faci bine, cu folos și cu talent și ar fi păcat să nu lași o operă cât mai bogată celor care, cândva, într-o lume mai frumoasă, mai așezată și mai sensibilă, te vor descoperi și te vor îndrăgi pentru frumosul tău cuvânt. Scrie ca și când ziua de azi ar fi ultima din viața ta, pentru că, e adevărat, niciodată nu vom ști care va fi acea zi. Acum, nu e vremea poeziei, dar ea va veni odată.
Din partea noastră, a acelora care ne lăsăm sufletul înlăcrimat de vraja poeziei tale, îți urăm din toată inima doar sănătate și viață lungă, pentru ca prin vers să-ți faci nemurirea numelui tău și a frumosului tău vers.
