EDIȚIE A OSCARURILOR, COLORATĂ ÎN ORANGE ȘI DE BUN GUST!

Distribuie pe:

Fiindcă am urmărit ani de zile la rând Galele Oscar, acum am găsit-o pe cea de anul acesta doar pe Digi Tv 24, însă mai devreme decât credeam, cu mult înainte de începerea oficială, deci cu interviurile din culise. Am remarcat, pe lângă opulența toaletelor foarte frumoșilor actori, și bunul lor gust. Categoric, aceea este o altă lume, totuși incredibil de apropiată de noi. Pelicula Green Book, Cartea verde a câștigat categoria cel mai bun film în cadrul celei de-a 91-a ediții a celei mai elegante ediții dintre cele văzute de mine, cel puțin, a Galei premiilor Academiei de Film americane. Colorată în orange, de la statuete până la decor, alternând în culorii excesiv de vii, chiar dacă a trebuit să sacrific o noapte întreagă și poate de aceea mi s-a părut că a durat mult, departe de a mă plictisi, am fost impresionată până la lacrimi. În altă ordine, cea finală, reproduc doar în parte rezultatele, așa cum apar la sfârșit. Aceste rezultate încep cu sfârșitul, deci. Cartea verde a câștigat cel mai important premiu. Cel mai bun regizor a fost Alfonso Cuaron pentru Roma, un film care din câte am înțeles nu era deloc despre capitala atât de romantică și, totodată, tristă a Italiei. Veselă a părut Olivia Colman, în rolul regina Anna din Favourite, îmbrăcată decent în negru cu verde, surpriza fiind că joviala tânără actriță a luat premiul celei pe care probabil mulți am identificat-o cu Cruella devil din 101 dalmațieni, Glenn Close având mereu, din punctul meu de vedere, dezavantajul absenței calității esențiale pentru orice actriță, frumusețea. Din cauza aceasta, probabil, neșansa în carieră și ratarea celui de-al, nu mai puțin, 7-lea premiu, din câte am înțeles. Cel mai bun actor, Rami Malek, din Bohemian Rapsody, a fost avantajat de notorietatea subiectului, el fiind însă mult mai frumos decât cel pe care l-a jucat, emoționându-se atât de tare încât a căzut de pe scenă și a fost nevoie de intervenția medicilor! Cea mai bună actriță în rol secundar, Regina King, una de culoare, arătoasă. Cel mai bun actor în rol secundar, tot unul de culoare, Mahershala Ali, pentru Green Book, după imagini părând a fi un pastor sau ceva cu rang bisericesc. Cel mai bun scenariu original, aceeași Carte Verde. Sincer, nu am fost impresionată de momentul muzical cu Lady Gaga, părând artificială, chiar dacă a câștigat și ea. Prea multe elemente oculte în clipurile ei, dar și prea artificială în apariție, nu m-a impresionat nici numărul muzical din duetul live, nici piesa în sine. Cele mai bune efecte vizuale, First man. Machiaj și coafură, Vice. Cele mai bune costume, Black Panther, ca și cea mai bună coloană sonoră și design de producție. A fost cea mai bună ediție din ultimii ani, după părerea mea, scurt și la obiect.

Lasă un comentariu