Născută acum o sută de ani, în comuna mureșeană Șincai, doamna ELVIRA COVEȘAN este o adevărată istorie vie a ultimului secol, dar și o sursă de inspirație pentru o viață echilibrată, fără excese materiale sau de orgoliu, dar adaptată vremurilor schimbătoare. Vorba lui Eminescu: “Lumea-i așa cum este și ca dânsa suntem noi!”.
În opinia domniei sale, nu există un secret al longevității, există doar muncă pe care să o faci din suflet, iubire pentru semeni și dorința de a face bine.
Educația, o prioritate în familie
Venită pe lume în data de 27 februarie 1919, într-o familie înstărită și numeroasă, cu nu mai puțin de nouă copii, doamna Elvira (Roman, la acea vreme) își amintește că a muncit de când se știe, pe măsura puterilor ei. Însă părinții ei, cu știință de carte (tatăl fiind chiar primar în comună, mulți ani), și-au dorit pentru copiii lor școală, educație, cariere, atât pentru fete, cât și pentru băieți. Din păcate, trei dintre frații doamnei Elvira au fost răpuși de mici de bolile greu de învins ale vremii, însă ceilalți au ajuns acolo unde și-au dorit.
După școala primară, absolvită în satul natal, adolescenta Elvira este admisă la prestigiosul liceu “Unirea” din Târgu-Mureș, unde se și... îndrăgostește pentru întâia oară, de Mitică, elev la școala militară. Însă, vremurile fiind atât de agitate, ea este nevoită să se transfere la Școala Normală din Cluj, iar iubitul ei platonic a rămas să își continue studiile acolo unde le-a început, la Târgu-Mureș.
Dezamăgiri în dragoste
“Timp de trei ani, nu am mai știut nimic de Mitică, dar după absolvirea Școlii Normale din Cluj i-am scris, anunțându-l că, urmând să muncesc ca învățătoare, voi reuși să adun bani pentru dotă, obligatorie pentru orice fată care se căsătorea cu un ofițer militar și despre care noi vorbiserăm înainte.
Răspunsul lui a sosit, dar nu era deloc cel pe care îl așteptam. Îmi spunea că este deja căsătorit și că are doi copii... Toate promisiunile lui și toate speranțele mele s-au prăbușit. L-am urât atunci, nu am vrut să mai știu nimic de el și multă vreme nu am mai crezut în declarațiile de iubire ale băieților, dar tot am mai pățit-o o dată.
După câțiva ani, un alt băiat, jurist la primărie, care mi-a declarat că mă iubește și că vrea să ne căsătorim, a cedat în fața părinților lui, care îl promiseseră altei fete, pe care o considerau o partidă mai bună.
Am suferit mult din cauza celor două dezamăgiri în dragoste, dar acum nu mai cred că acele relații sentimentale însemnau iubire”, ne mărturisește, cu sinceritate, doamna Elvira.
Și, totuși, a existat iubire...
Realistă și pragmatică, tânăra învățătoare Elvira Roman își începe cariera didactică în comuna natală, investindu-și toată energia și pasiunea muncii de dascăl, indiferent unde a fost trimisă (Dileu, Pogăceaua, Vatra Dornei, Dorna-Sunători, Lechincioara, Șincai).
Seriozitatea, hărnicia, dar și delicatețea și frumusețea ei au fost observate de toți cei cu care muncea, însă unul dintre colegi s-a îndrăgostit de ea, încet și pentru totdeauna. Profesorul Pantelimon Coveșan, originar tot din comuna Șincai, o convinge de sentimentele lui curate și, amândoi, se decid să întemeieze o familie pentru toată viața. “Îl cunoșteam, aveam încredere în el, munceam împreună, iar atunci când m-a cerut de soție, am acceptat”, își amintește doamna Elvira.
Împreună au avut o fetiță, care a murit la trei ani și jumătate, din cauza unei răceli galopante. “A fost cea mai grea lovitură pe care mi-a dat-o viața. Nu știu cum am reușit să ne revenim, eu și soțul meu, după această pierdere. Poate că alte nenorociri care au venit peste noi nu ne-au permis să ne gândim prea mult la această de neimaginat pierdere”.
După 4 ani de front, soțul este arestat ca... legionar!
În anul 1940, soțul doamnei Elvira a fost concentrat pe front, unde a luptat până la sfârșitul Celui de-Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu l-a ajutat să se întoarcă acasă, era sănătos și s-a reîntors la activitatea de profesor. Însă, vremurile fiind atât de tulburi, el a fost confundat cu legionarii și închis în temniță timp de aproape un an de zile.
“Nu îmi venea să cred că se întâmplă așa ceva, dar nu aveam nicio putere să ne împotrivim. În realitate, nouă ni se furaseră toate bagajele, iar soțul meu nu mai avea cu ce să se îmbrace decât în uniforma de militar. Până s-a aflat adevărul, a trecut aproape un an de chin și de suferință. După acest episod nemeritat din viața noastră, am încercat să uităm și să iertăm”, spune doamna Elvira.
Viața își reia cursul firesc
După limpezirea lucrurilor, soții Coveșan își reiau activitate de dascăli în Șincai, unde, printre altele, coordonează și corul comunei, de aproape 200 de persoane, care le va aduce, cu timpul, mari satisfacții, inclusiv premii naționale la concursurile de profil.
Doamna Elvira chiar a fost distinsă cu Ordinul Muncii, deoarece, ani în șir a fost profesoară suplinitoare de limba română și istorie, sădind dragostea pentru valorile naționale în sufletele a zeci de generații de elevi.
În același timp, soții Coveșan au luat în grijă o nepoțică de doi ani, Lacrima, pe numele ei, de care părinții, prea ocupați cu munca, nu reușeau să se ocupe.
În mod firesc, fetița se atașează de ei, la fel cum și ei se atașează de ea, iar urmarea normală a fost înfierea acesteia. De atunci, soții Coveșan nu s-au mai simțit singuri, ocupându-se de Lacrima așa cum s-ar fi ocupat de fetița lor, dacă aceasta nu i-ar fi părăsit pentru totdeauna, la doar trei ani și jumătate.
După ani și ani...
La vârsta de o sută de ani, doamna Elvira Coveșan este mulțumită și recunoscătoare pentru viața pe care a avut-o, nu reproșează nimănui nimic, are o fată de care este foarte mândră (Lacrima a ajuns asistentă-șefă la Clinica de Urologie din Târgu-Mureș, de unde s-a și pensionat), cu care locuiește în prezent, are un nepot, Bogdan, de 37 de ani, care muncește, împreună cu soția lui, în Dubai, și are un strănepot, de doar trei luni, Mihai, la al cărui botez abia așteaptă să participe, în curând, aici, la Târgu-Mureș.
Deși spune că prietena ei cea mai bună, Silvia Iatica, este în... Noua Zeelandă, este fericită că poate vorbi cu ea cel puțin o dată pe lună și speră că se vor mai întâlni și față în față. “Întotdeauna am avut prietene, dar nu obișnuiam să ne vizităm reciproc, să ne pierdem vremea la cafea și la bârfă, ci ne întâlneam la diverse activități sociale, de care eram pasionate”.
În prezent, pe lângă plimbările zilnice, frecventează Biserica Greco-Catolită “Adormirea Maicii Domnului” (din cartierul Tudor, strada Armoniei), al cărei cor l-a format și l-a consacrat.
Politica nu a interesat-o niciodată, cu sănătatea nu a avut probleme (în afara unei simple operații de apendicită), mănâncă tot ce își dorește, mai bea, din când în când, câte un păhăruț de țuică sau de vin, se deplasează singură, sprijinită de baston, și se simte norocoasă că le are alături pe fiica ei Lacrima și pe Kira (cățelușa lor).
Nu în ultimul rând, doamna Coveșan este unul dintre cei mai fideli cititori ai ziarului “Cuvântul liber”, reînnoindu-și abonamentul în fiecare lună.
Sărut mâna, sănătate și “La mulți ani!”, stimată Doamnă!
