• Un dregător din vechime excela prin frumusețea sa; avea doar un mic defect la ochiul stâng. Un pictor iscusit l-a portretizat și a reușit să-i zugrăvească chipul fără acest defect. Așa se cuvine să procedăm și noi, să nu născocim cusururi aproapelui nostru sau să le potențăm pe cele mici, inerente oricărui pământean, ci să le trecem sub tăcere sau să le corectăm, dacă e cu putință. Înspre aceasta trebuie să tindem, încât „ocărâți fiind, să binecuvântăm, prigoniți fiind, să răbdăm, huliți fiind, să mângâiem" (I Corinteni 4, 12-13). Domnul Însuși ne-a poruncit să iertăm oricând și ori de câte ori va fi nevoie, fără limite, fără măsură. El îi spune Sfântului Apostol Petru să iertăm „de șaptezeci de ori câte șapte" (Matei 18, 21-22), adică de infinit de multe ori. Dacă e vorba de „greșeli" (cf. Matei 6, 12) sau de „datorii" (cf. Luca 11, 4), în realitate suntem mereu datornici precum zice Sfântul Apostol Pavel: „Nimănui cu nimic nu-i fiți datori, decât cu iubirea unuia față de altul; fiindcă cel ce îl iubește pe aproapele a împlinit legea" (Romani 13, 8).
***
• Mântuitorul Iisus Hristos, Care a făcut din viața sa pământească o revărsare necontenită de dragoste și de îndurare, ne cheamă și pe noi să slujim altora și să fim izvor de bucurie pentru alții. A fi creștin înseamnă a urma pilda dăruirii de sine pe care ne-a lăsat-o Domnul nostru, Care ne spune: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții" (Ioan 13, 35). Iată actul nostru de identitate, „buletinul" nostru religios al sarcinilor celor de o fire cu noi. Mulți se consideră creștini dacă își îndeplinesc obligațiile față de Dumnezeul Cel Ceresc, săvârșind unele acte de cult cum ar fi: „rugăciunea, postul, frecventarea slujbelor bisericești, ținerea zilelor de sărbătoare". Toate acestea sunt bune, dar inima creștinismului este iubirea concretizată prin slujirea semenilor noștri, precum și Sfântul Iacob învață: „Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl este aceasta: să-i cercetezi pe orfani și pe văduve în necazul lor" (Iacob 1, 27). Adică să hrănim pe cel flămând, să dăm de băut celui însetat, să îmbrăcăm pe cel gol, să primim în casă pe cel străin, să căutăm pe cel bolnav, să cercetăm pe cel robit, să îngropăm pe cel robit.
***
• La ușa casei noastre bat mulți năpăstuiți, și în drumurile noastre întâlnim mulți nenorociți care au nevoie de ajutorul nostru. Pe toți aceștia trebuie să-i slujim cu generozitate și cu convingerea că, în chipul tuturor celor ce au nevoie de ajutorul nostru, Se află Hristos. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Omule, de nu-i dai nimic astăzi lui Hristos, dincolo El nu va avea trebuință de tine. Aici flămânzește El, aici însetează. Iisus însetează după mântuirea ta. De aceea, El vine ca un cerșetor, de aceea, El umblă gol. Prin aceasta, Dumnezeu vrea să-ți dăruiască Împărăția. Nu-L trece cu vederea. Binele făcut semenului nostru se urcă la cer, unde este primit ca și când ar fi fost făcut lui Dumnezeu. „Cel care pe sărac ajută, pe Dumnezeu împrumută", răsună un dicton vechi. Într-adevăr, pentru binele făcut vom dobândi, în ziua Judecății, bucuria Raiului. Atunci vom înțelege deplin sensul cuvintelor Mântuitorului nostru: „Cel ce va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru. Și cel ce va vrea să fie întâiul între voi, să le fie slugă tuturor" (Marcu 10, 43-44).
Din volumul „Hristos, salvarea noastră"
