Tristă întâmplare! De parcă ar fi fost întâmplare! În orice caz și oricum am privi tragicul eveniment petrecut acum mai bine de o sută de ani (aprilie 1912), nu putem rămâne imuni și reci la gândul că atâția oameni nevinovați au pierit în apele înghețate ale Oceanului Atlantic. Accidente se întâmplă frecvent. Ștința umană are, totuși, limitele ei. N-au crezut artizanii Titanicului de atunci. Cred oare cei de azi? Poate exista progres fără jertfă!?
Pentru unii dintre noi, știința a devenit o nouă religie: credem pur și simplu în ea! Iar ea încearcă să ne facă să înțelegem lumea ce ne înconjoară? Însă percepțiile noastre sunt și ele mărginite, de unde și experiența atâtor puncte de vedere diferite. Mai mult, realitatea în care ,,ne mișcăm și suntem" nu o putem percepe, pricepe ca un întreg, ci doar în parte, pe porțiuni. O mare parte din ea ne rămâne necunoscută, iar pentru tot mai mulți devine inaccesibilă. Deci, de vreme ce (ne)cunoaștem tot mai puțin, sau nu dorim să știm mai mult decât credem că știm, cine suntem și ce nu știm?
Ideea acestei teme mi-a venit dintr-o conversație avută cu o persoană pe care am întrebat-o de ce vine doar la Paști și la Crăciun la Sfânta Biserică. Ea mi-a zis că rugăciunea e primită și acasă, mai ales că Duminica dimineața, fiind obosiți, ea și soțul ei dorm atât de bine și lenevesc cu o mare plăcere în așternutul parfumat. Și mi-a mai zis că ea crede în Dumnezeu și că El, fiind bun și mare, îi va ierta. Eu am întrebat doar: și dacă nu vă iartă? Ea mi-a răspuns: ,,Ei, și dacă nu ne iartă, noi tot dormim".
Socrate, săracul înțelept, deși știa atâtea, știa că nu știe nimic. Modest în măreția lui, titan între piticii vremii, sublim prin jertfa sa, tânjea mereu după mai multă știință (înțelepciune). Și nu atât pentru el, cât pentru semenii lui. Ei bine, tocmai cei care leneveau comozi în zi de sărbătoare l-au condamnat, cu surâsul pe buze și odihnită, satisfăcută rațiune, la moarte. De ce? Pentru că erau tocmai ceea ce nu vroiau să știe că sunt adormiții veacului, adică morți! Iar moartea, moarte aduce! Socrate, precum Ioan Botezătorul, Hristos și toți martirii (trejii) lumii asta au vrut să spună omenirii: sunteți ceea ce nu vreți să stiți, să auziți, să cunoașteți! Dar iată că moartea i-a ucis și pe ei! În afară de Unul, Care a învins-o!
Nimic, așadar, nicio știință, nicio ideologie, nimic în lumea asta nu aduce Viața, decât Viața Însăși! Credința vine din auzire, zice Scriptura. Dar eu nu vreau să aud! Cum pot fi atunci un credincios!? Hristos e învierea și viața! Știm asta!? Sigur că am auzit, măcar la înmormântări, această expresie biblică. Și atunci de ce nu credem în înviere? Pentru că suntem ceea ce nu vrem să știm? Suntem pregătiți să eșuam iar, precum Titanicul odinioară, în apele înghețate ale ignoranței, urii față de specia umană și natura care încă ne răsfață. Iar dacă suntem moarte, de ce nu vrem să fim viață? Pentru că nu vrem să știm că putem fi (în) viață! Percepția spirituală a creștinului de azi s-a alterat atât de mult încât nu mai poate percepe Viața, adică pe Hristos. El, săracul Împărat, a rămas doar un copilaș mic, așezat sub bradul de Crăciun, care, dacă i se aduc colinde, ne aduce daruri...
În realitate, realitatea este pentru omul de azi doar ceea ce poate el percepe prin cele cinci simțuri. Dacă le are! Și Atât! Experiențele noastre nu sunt doar din, ci sunt lumea noastră! Mintea, rațiunea (Spongebob-ul nostru), atâta cât ne-a înzestrat natura, sau Dumnezeu, e roaba acestora (aici cuvântul roabă poate fi înțeles și ca unealtă de lucru), face și duce (cară în spate) toate mizeriile preferate de ele. În lipsa înțelepciunii, luminii filosofiei și a teologiei, a adevărului, să fim serioși, ce poate face o roabă?
În calitate de rob al lui Dumnezeu, însă, sunt un om liber pentru că ,,Adevărul mă face liber" și sunt contemplativ și capabil să-mi transcend mărginimea ființei și să-mi tranfigurez simțurile primare, să anihilez dictatura lor totalitaristă. Adică știu să privesc prin binoclu, pentru că am vrut să știu, și să văd din timp aisbergul ucigaș, nu voi lenevi la căldura camerei comode, ci știu să aud la timp semnalele S.O.S. venite din împrejurimi, pentru a-mi salva viața și pe cea a semenilor mei și, chiar dacă mor, știu să trăiesc și să rămân viu.
De trăiesc să cânt, chiar dacă râd sau plâng, de sunt bogat sau sărac, cinstit sau corupt, geniu sau tâmpit, sunt ceea ce nu vreau să știu! Lumea întreagă e ceea ce nu vrea să știe! Titanicul se reîntoarce. De data asta pierderile ar putea fi totale!
