Așa se face că lăcomia și ura nu cunosc limite în rândul politicienilor, ci doar moduri diferite de manifestare, asociate cu dezinteresul și lăcomia de care au dat dovadă încă de la începutul ascensiunii unora în politică. Dar lăcomia nu este numai o caracteristică a politicienilor, ci ea este regăsită și în alte domenii de activitate, de regulă acolo unde responsabilitatea este mai mare, inducând relativ aceleași efecte. Așa cum ne este demonstrat, lăcomia este prezentă și în sălile de tribunal, de clasă, pe drumurile publice, ghișeele funcționarilor, exponentul cel mai fidel al acestei tare morale degenerative, fiind mita și corupția în general, acestea fiind cvasigeneralizate în societatea românească postdecembristă. Să fie o predispoziție nativă - degenerativă, acest fenomen exclusiv uman? Este o întrebare la care antropologii și psihologii ar trebui să găsească răspunsul. În ceea ce mă privește, înclin spre un răspuns afirmativ, atâta timp cât ne simțim confortabili și iresponsabili atunci când beneficiem de un bun obținut pe asemenea căi, fie el cât de mic, chiar și la nivel simbolic. Dacă vom extrapola aceste predispoziții și însuma efectele lor, vom putea observa că una din resursele răului social se regăsește și în această tendință spre lăcomie și imaginea favorabilă creată prin ceea ce dobândesc cei lacomi, de regulă în mod fraudulos și ilegitim, astfel s-ar părea că lăcomia are o „justificare" și „legitimitate" sub acest aspect.
Lacomi au fost și cei care au înființat adevăratele fabrici de confecționat diplome, efectele acestei lipse de pregătire fiind resimțite prin incompetența acestora, dar și prin tendința de ascensiune în plan social, profesional și politic, ceea ce a condus la o neconcordanță dintre cerere și ofertă pe piața muncii, creșterea șomajului și a migrației externe a forței de muncă tinere, cu consecințe evidente în plan demografic (scăderea populației prin scăderea natalității și creșterea ratei mortalității, fiind resimțit fenomenul îmbătrânirii atât la oraș, cât mai ales în mediul rural). Această inflație de profesii și absolvenți, fără un suport real, conduce în mod inevitabil la anumite derapaje și contradicții în plan social, competiția fiind de cele mai multe ori imorală și ineficientă, câștigând cei cu bani și pile, și nu cei competenți și morali, dintre care cei mai mulți au luat drumul străinătății. Ar fi bine ca în baza principiului transparenței să fie cunoscute performanțele școlare ale demnitarilor și, mai ales, prin ce împrejurări au ajuns să ocupe asemenea funcții, ei și copii lor, cât timp unii absolvenți ai unor universități prestigioase, nu au acces spre asemenea statusuri sociale și profesionale înalte. Aici cred că se află cel mai mare rău din societate, el fiind perpetuat prin asemenea mecanisme care vor „îngropa" adevăratele valori ale societății, locul lor fiind preluat de asemenea incompetenți și ariviști care se vor elita gulerelor albe. De fapt, putem spune a gulerelor murdare, întrucât cei mai mulți au o imagine pătată cu noroi, ignorând că atunci când ești împroșcat cu zoaie (reproduc această sintagmă din folclorul politic românesc!), rămâi murdar, până nu-ți cureți hainele - dosarele, chiar dacă beneficiezi de prezumția de nevinovăție, pe fondul unor suspiciuni rezonabile, care nu te fac curat sub raportul imaginii publice. Aceștia sunt ușor de văzut, îi întâlnim la tot pasul: în Parlament, în Guvern, la Președinție, în amfiteatrele universităților, în spitale, în primării și consilii județene, oriunde au găsit un loc care să le permită să-și ascundă incompetența, beneficiind de un asemenea status iresponsabil, prin care mai mult cer decât li se cere.
Așa cum anticipam, lăcomia și incompetența nu cunosc limite în societatea românească postdecembristă. De aceea, lăcomia nu este doar un atribut strict individual, ci chiar un mecanism social prin care este întreținută aceasta. Lacomi au fost și sunt și cei care au beneficiat de salarii speciale, continuate cu pensii ce-i „îngroapă" în bani, și care sfidează prin asemenea privilegii restul populației. Desigur, o asemenea dezvinovățire a acestor privilegiați, nu are un temei real, și cu atât mai puțin legitim, atâta timp cât este încălcat și ignorat față de acești privilegiați, principiul comun al contributivității. Oare este mai important un magistrat decât o învățătoare care ne-a pus creionul în mână și ne-a învățat să scriem și să citim? Evident că nu! Acea imagine ne însoțește cu pioșenie întreaga viață, pe când magistratul este perceput într-o manieră discriminatorie negativă, fiind asociat mai mult cu răul decât cu binele, prin impactul indus prin actul justițiar.
Dar pe lângă incompetență, iresponsabilitate și lăcomie, la acest meniu al răului social mai trebuie adăugat și un alt ingredient, și anume aroganța și lipsa bunului simț, atribute pe care românii le taxează cu o celebră zicală înțeleaptă: „prostul dacă nu-i fudul, nu-i prost destul!". Din păcate fauna politicii este suprasaturată cu asemenea indivizi aroganți, care defilează seară de seară pe ecranele televizoarelor, crescând rating-ul atât prin prostia și aroganța lor, cât și prin tupeul și lipsa bunului simț a celor mai mulți dintre aceștia, în pretinsele dispute și polemici politice, lipsite de substanță și coerență logică. Astfel, pe ecranele televizoarelor se regăsesc și destui sociologi, care în loc să investigheze realitatea, mai mult dezinformează telespectatorii. Nu de puține ori își depășesc competența, recurgând la informații ce transced atribuțiile și chiar competențele domeniului profesional, care aparțin altor discipline de profil și nu sociologiei.
(va urma)
