NE-AM INTERESAT PENTRU DUMNEAVOASTRĂ - SPRIJIN FINANCIAR PENTRU CREȘTEREA ANIMALELOR

Distribuie pe:

Zilele trecute, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale precizează că valoarea totală maximă a ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru acest an, este de 72.075.000 de lei, din care 34.525.000 de lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine, respectiv 37.550.000 lei pentru speciile ovine și caprine. Sumele se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

“Având în vedere că pe parcursul unui an, în exploatațiile de creștere a animalelor au loc variații ale efectivelor, se reglementează posibilitatea rectificării cererii inițiale și ajustarea sumelor solicitate, în cazul în care se înregistrează diminuări de efective, mai mari de 10% pe beneficiar.

Ținând cont de faptul că, în etapa de verificare a cererilor inițiale, centrele județene APIA nu aprobă sume, ci doar le determină, le centalizează și le comunică la APIA central, se impune modificarea corespunzătoare pentru această acțiune, în sensul înlocuirii termenului “aprobă” cu “determină”.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenționate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv, întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care dețin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum și persoanelor juridice care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole.

Cererile de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, precum și pentru serviciile de determinare a calității genetice a raselor de animale, completate de solicitanții prestatori ai serviciilor, se depun lunar/trimestrial, conform opțiunii menționate în cererea inițială, în termen de 20 de zile lucrătoare următoare încheierii lunii/trimestrului pentru care se solicită ajutorul de stat”, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Lasă un comentariu