B-UNICII... BIJUTERII CU POVESTE

Distribuie pe:

Ziua de 13 martie, Ziua bijuteriilor, e ziua în care se celebrează tot ce strălucește, sclipește și e... scump.

Originea acestei sărbători neoficiale - motiv de distracție și cumpărături - nu e cunoscută, dar se celebrează în unele state cum ar fi Marea Britanie, Austria, Statele Unite ale Americii.

Dicționarul explicativ al limbii române spune că bijuterie înseamnă: obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); sinonim: giuvaer.

Practic, bijuteriile nu ne sunt necesare. Atunci, de ce le poartă omul de când e el pe Pământ? Psihologii afirmă că e vorba de satisfacerea unor nevoi cum ar fi iubirea, apartenența.

Oricum ar fi, e o exprimare a personalității - nu e nici bine și nici rău, dar poate fi de bun-gust sau de prost-gust.

B-unicii au avut ocazia să descopere aceste lucruri, și multe alte curiozități despre bijuterii, cum ar fi modul în care ele se poartă, despre cele mai valoroase bijuterii din lume și chiar despre bijuteriile sau pietrele care se potrivesc în funcție de ziua săptămânii în care te-ai născut.

Sărbătoriții lunii martie au fost privilegiații care au avut încântarea de a fi surprinși de cadoul oferit, acesta reprezentând o piatră specifică zilei de naștere (marți, miercuri, duminică etc.).

“Vedeta” evenimentului însă a fost PERLA, cea care semnifică o rană vindecată... o stridie care nu a fost rănită nu poate produce perle.

Perlele sunt produsul durerii... rezultat al pătrunderii unei substanțe străine și nedorite în interiorul unei stridii, cum ar fi un parazit sau un grăunte de nisip.

Tot așa, și noi oamenii, atunci când durerea ne încearcă, să nu ezităm .... “să producem o perlă.”

Vă dorim tuturor să aveți sufletul “doldora de perle”!

Lasă un comentariu