S-a născut în 17 aprilie 1940, în satul Spătaru - nu departe de Buzău. După absolvirea școlii gimnaziale în satul natal, urmează cursurile Liceului Bogdan Petriceicu Hașdeu din Buzău.
Soarta a făcut ca gândurile să-l îndrepte către cariera militară. Urmează Școala Militară de Ofițeri Tancuri și Auto pe care o absolvă în anul 1960 cu gradul de locotenent, ca șef de promoție.
O scurtă perioadă, de numai de un an, îl petrece la trupe, într-un regiment de tancuri - respectiv Regimentul 68 Tancuri și Autotunuri.
Calitățile de bun instructor și comandant, dovedite pe timpul școlii militare, determină cadrele de conducere ale școlii să-l solicite ministrului apărării să-l aducă în școală, pentru a forma ofițeri de tancuri necesari Armatei Române și asta a dovedit-o pe deplin.
Între 1966-1962, urmează cursurile Academiei Militare Tehnice, Facultatea de Tancuri și Auto, pe care o termină cu rezultate remarcabile, motiv pentru care conducerea acestei importante instituții de învățământ militar superior îl oprește pentru a doua oară să îmbrățișeze învățământul militar. Este încadrat ca lector și șef de lucrări. Așa a fost văzut de Conducerea Academiei. Conducerea Ministerului Apărării Naționale l-a văzut însă ca un foarte bun viitor comandant, motiv pentru care l-a mutat din Academie, acolo unde se simțea în largul lui, la R. 6 Tancuri “Ion Buteanu” din Turda, în calitate de comandant.
Munca depusă, dârzenia de care a dat dovadă face ca permanent să se afle în atenția Conducerii Armatei și aprecierile să se materializeze în înaintări în grad, înainte de termen, de patru ori și promovarea în funcția de Șef de Stat Major al D. 6 Tc. “H.C.C:”, apoi comandant al acestei mari unități, și din septembrie 1986 în înalta funcție de Șef al Marelui Stat Major.
Timp de 10 ani a fost trup și suflet legat de Târgu-Mureș.
Vorbind despre Târgu-Mureș, generalul spunea “Etapa Târgu-Mureș a însemnat mult pentru mine. A fost o foarte bună școală. Acolo am cunoscut mai bine mentalitatea, dar și sufletul soldatului, precum și viața unităților militare. Sunt legat de Transilvania. Aici am cunoscut oameni minunați pentru care nu contează ce limbă vorbesc”.
Pentru meritele pe care colegii, colaboratorii și înalte oficialități militare au considerat că generalul Ștefan Gușă le are cu prisosință și pentru tot ce a făcut în Târgu-Mureș, au propus ca figura sa să fie imortalizată printr-o statuie pe bulevardul unde se află sediul marii unități în care a lucrat. Inițial, toți decidenții chemați să-și spună cuvântul au fost de acord. Pe parcurs, oameni care n-au avut nicio contribuție, nu l-au cunoscut, au făcut tot ce au putut pentru ca înălțarea statuii generalului să nu se realizeze.
Aș dori totuși să se știe că de ei, cei care nu au fost de acord cu acest simbol al orașului și al armatei, nu-și va aduce nimeni aminte, însă generalul Ștefan Gușă va rămâne în istorie.
El este cel ce a refuzat sprijinul “prietenesc” pe care unii au dorit să ni-l acorde. Dacă accepta acest sprijin în 1989, nu se știe care era direcția în care ne aflăm în prezent.
Nu a fost implicat în evenimentele de la Timișoara, așa cum s-a căutat să i se atribuie. Ba mai mult, putem afirma că a evitat dezastrul și nu a executat ordinele de reținere și arestare a celor din clădirea Operei din Timișoara. În prezența acestui brav ofițer a fost prima oară când s-a strigat “Armata e cu noi”. Dacă Ceaușescu trăia, probabil că generalul era condamnat la moarte. Sunt convins că timpul îi va recunoaște meritele. A fost eliberat din funcția de Șef al Marelui Stat Major în mod abuziv, fără nicio explicație și numit Șef de Stat Major al Armatei a 4-a “Transilvania”, ca apoi să fie numit Comandant al Armatei a 2-a, la Buzău. După regulile militare era îndreptățit să fie numit Ministru al Apărării Naționale, odată cu moartea generalului Vasile Milea.
O boală necruțătoare l-a scos de lângă camarazii lui dragi, pe care i-a stimat și apreciat întotdeauna, și s-a stins din viață pe un pat de spital, la 28 martie 1994. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
