BIO - DIVERSITATE!

Distribuie pe:

La început de “mărțișor”, în editorialul “Importăm până și flori”, domnul Vasile Bota, jurnalist, surprinde o fracțiune din realitatea paradoxală care ne modelează existența cotidiană precară, impusă prin regulamente și directive europene suprastatale!

Într-o democrație capitalistă “binefăcătoare”, la care s-a cuplat și “remorca” românească, acționează legea pieței (junglei!), există cereri variate nelimitate, mai ales în găștile unor parveniți, mediocri și corupți, care se consideră și se prezintă ca intelectuali de rasă, dotați cu parale nemuncite, dar risipite pe nimicuri de plăceri efemere, cum sunt și “splendidele” flori din import care au invadat toate piețele. Analizând aspectele cu privire la întreținerea acestor produse horticole, se remarcă “sfatul” prețios de pe etichete, adresat cumpărătorului român, cu precizarea, “a nu se consuma”! Olandeză et comp. sunt deosebit de atenți față de români, mai ales prin obstrucționarea accederii României sub “cupola circului” Schengen, deși sunt îndeplinite toate condițiile impuse de inchizitorii și civilizatorii europeni. Poate, de teamă să nu le devorăm culturile. Sau - întreb - este o atitudine antiortodoxă?! Ar fi îngrijorător!

Principalii furnizori de legume și fructe, pe piața care și-a pierdut specificul românesc, sunt Polonia, Ungaria, Turcia, Italia, Spania. Constatăm că, merele și perele din ofertele acestor producători au gust de gulie sau cartofi cruzi, alte fructe nu au niciun gust, morcovii și ardeii kapia conțin coloranți care cedează prin fierbere. Predomină aceleași caracteristici specifice, atât la fructe, cât și pentru legume, sunt lipsite de arome, fără nicio savoare!

Recent, în unele marketuri s-au pus în vânzare cartofi din Germania și din Franța, cu aspect deplorabil, amestecuri de soiuri și calități, cu forme neregulate, vătămați de insecte parazite și boli specifice evidențiate mai ales după secționare. Se găsesc și cartofi “noi” din Egipt, amestecați din belșug cu pământ (parazitat?). Controale-zero! Actualizare, “clientul nostru, fraierul nostru!”

Asemenea “bunătăți comestibile”, deși provin din contractele marilor lanțuri de magazine occidentale, nu conțin avertismente pentru cumpărătorul expus, nu potențialei intoxicații, dar sunt dirijate cu prioritate, fără nicio fundamentare temeinică a cererii, spre piețele estice second-hand, de unde extrag profituri uriașe, printr-o politică economică parșivă, prin spolierea țărilor satelite răsăritene, pe baza unui consumism excedentar, destinat și containerelor de gunoaie. Deviza lor: “Noi vrem egalitate, dar nu pentru căței!”

România a devenit o piață de desfacere foarte rentabilă pentru orice “investitor” străin cu o sută de dolari în buzunar, sau prin “înrudire” cu coruptibilii autohtoni, prin utilizarea unui limbaj comun, mita, în timp ce producătorul român, cu tradiții în cultivarea unor soiuri rezistente la boli, ecologice, este marginalizat instituțional, chiar de organele de coordonare și supraveghere, blocat într-un labirint legislativ și financiar stufos și discriminativ. Directive europene?!

Pe lângă aceste “mizilicuri” se importă, fără discernământ, cele mai abjecte năravuri occidentale și transoceanice, ceea ce reprezintă o gravitate alarmantă, manifestate prin destrăbălare și imoralități comportamentale, răspândite facil prin indivizi “demnitari” decizionali, psihopați, maniaci, coruptibili și alte specimene declasate până la nivelul unor primate, sub paravanul imunităților pe care le-au inițiat, legiferat și impus partenerilor de cârdășie, pentru obținerea avantajelor în funcțiile deținute, în detrimentul majorității!

Paradisul democratismului dictatorial absolut s-a avântat spre cele mai “mărețe” culmi!

 

Lasă un comentariu