Cum ar arăta oare o competiție aparent absurdă între două tandemuri imposibil de imaginat până mai ieri, SUA-Rusia (forțele antiglobaliste și protecționiste) versus China-UE (vectorii globaliști)?... Recent, nebăgate prea mult în seamă de presă, de opinia publică și de mediile analitice de la noi (mult prea concentrate pe Trump și Putin și pe misterioasa lor discuție de la Helsinki), au avut loc două Summituri ale Uniunii Europene în Asia, cu principalele două superputeri economice ale celui mai mare continent al lumii, respectiv China și Japonia, care își dispută împreună cu SUA și UE supremația economică globală, dar își tatonează totodată relațiile reciproce, potențialul de expansiune, interesele și posibilele alianțe pentru secolul XXI. Deși ordinea planificată inițial fusese Japonia și apoi China, pentru a sugera preferința politică firească a europenilor pentru o putere democratică, inundațiile din Japonia (motivul oficial) nu a determinat în ultimul moment inversarea ordinii vizitelor pe care președinții Consiliului European și Comisiei Europene le-au făcut în Asia, începându-se astfel cu summitul din China și continuând imediat cu cel din Japonia. Parteneriatele strategice ale UE cu Japonia și China au mize economice și strategice uriașe, fiind în joc chiar resetarea ordinii globale actuale, cu tradiționalul tandem occidental SUA-UE pus greu la încercare de Doctrina Trump, în condițiile în care atât Beijingul, cât și Tokyo se arată foarte dispuse la colaborare cu Bruxellesul, la continuarea și adâncirea globalizării și la formarea de spații ale comerțului liber care să domine, practic, piețele mondiale”.
Pentru a înțelege mai bine direcția și intensitatea schimbărilor actuale la nivelul ansamblului economiei globale este necesară o privire retrospectivă asupra modului în care s-au desfășurat relațiile economice internaționale înaintea declanșării crizei mondiale.
Este interesant de studiat maniera în care ultimele două decenii au orientat fluxul și intensitatea relațiilor economice internaționale, mai ales între principalii actori comerciali mondiali - SUA, China și Uniunea Europeană. Este o etapă în care s-a intensificat avântul economic al unor economii emergente (China, India, Brazilia) și în care Uniunea Europeană a realizat uniunea monetară prin introducerea euro. De asemenea, este utilă studierea dinamicii raportului de forțe în actualul context geopolitic, caracterizat prin elemente majore cum ar fi anexarea Crimeii de către Rusia, conflictul sirian, Brexit-ul sau amenințările nucleare ale Coreei de Nord care, la rândul lor, nu puteau să rămână fără o reflectare directă asupra modului în care s-a prezentat și în care se prezintă ansamblul economiei mondiale prin prisma fluxului de schimburi comerciale.
Analiza ultimilor ani arată o creștere considerabilă a dezechilibrelor la nivelul conturilor curente.
Situația nu a fost inițial considerată ca fiind îngrijorătoare, deoarece apărea ca o consecință directă a dezvoltării fenomenului de globalizare cu efecte directe asupra posibilității finanțării deficitelor.
Astfel, analiza de sorginte neoliberală a acreditat ideea conform căreia dezechilibrarea conturilor curente reprezenta o tendință pozitivă în sensul în care deficitele erau destinate unei mai bune alocări a resurselor, astfel, spus, o finanțare a țărilor mai puțin dezvoltate de către cele mai dezvoltate în scopul ridicării ritmului creșterii economice în țările cu economie emergentă, care, din punctul de vedere al valorificării capitalului, dispuneau de condiții mai favorabile.
(Va urma)
