“Mare atenție cu proclamarea independenței Kosovo, în mod unilateral, pentru că acest lucru poate declanșa un efect de domino în alte regiuni (de exemplu, în Transilvania) cu importante minorități etnice, aruncând U.E. în haos” (Francesco Cossiga, fost președinte al Italiei, între anii 1985-1992).
A vorbi în termeni neglijenți despre rolul Italiei în politica mondială, fără a ține cont că aceasta reprezintă a 5-a economie a lumii până în 1990, este cu siguranță o eroare care dovedește neînțelegerea de ansamblu a participării Italiei la ambele războaie mondiale și, la nivel bilateral, a modului neprietenos prin care Italia fascistă a consimțit la cedarea nord-estului Transilvaniei la Ungaria horthystă (Diktatul de la Viena din 1940). Lăsând însă la o parte faptul că Italia lui Mussolini și-a adus contribuția la dezmembrarea României, nu se poate să nu se remarce că în anii '60, Italia postbelică și-a arătat interesul pentru a încuraja o politică aparte în lagărul comunist și, chiar dacă a fost inclusă în diferite planuri și scenarii (organizații și cercuri guvernamentale) ale lobby-ului unguresc împotriva României la Roma (după '89), a luat în postcomunism atitudine împotriva unor cercuri internaționale (ațâțate de Budapesta) care ar fi dorit ca în Transilvania românească să fie întreținută o mișcare secesionistă de tip Kosovo.
În principiu, intervenția în cauză a fostului președinte italian F. Cossiga este lăudabilă (în a se pune capăt mișcărilor secesioniste), dar nu este potrivit a compara Transilvania cu Kosovo, cum a făcut acesta, întrucât în regiunea sârbească predomina o majoritate albaneză, iar în regiunea românească o minoritate maghiară! Această crasă neconcordanță a fost însă speculată, la presiunea Ungariei și a U.D.M.R., de “acoperiții” unei Prese europene pro-globaliste, antiromânești, interesate să fractureze mentalul colectiv și să ne arate cât mai rapid “minunățiile” Noii Lumi!
Ce cuvânt va avea de spus (în “proiectul” final) Italia, “decimată”, și ea sub aspectul unor lupte intestine abil întreținute, știe doar Bunul Dumnezeu și, evident, vom afla - și noi - la timpul potrivit...
