Atenție, români! Dușmanii Centenarului Marii Uniri nu dorm! Transilvania în “colimator”! (LXXV) Prim-ministrul ungar Károly Grósz (1987-1988)

Când acest ateu, comunist, a fost numit de PSM-ul ungar să ocupe funcția de șef al Executivului, peste un Guvern învestit să se ocupe cu treburile interne și externe, deja revizionismul și extremismul iredentist maghiar ajunsese la niște cote atât de radicale, în privința stimulării eforturilor eliminării din joc al lui Ceaușescu și revenirea mai rapidă a României la cheremul Vestului globalizant, încât s-a produs la Budapesta o “inflamare” politică, gata să “explodeze”, amplificată în urma efectuării câtorva vizite “în lanț” în Ungaria, prin anii '80, ale unor nume grele din arena internațională: premierul britanic Thatcher, președintele francez Mitterand, președintele american Bush, cancelarul german Kohl, austrieci etc. Și de această dată, Ungaria s-a pliat sub ,,umbrela” unor forțe care, în preconizata arhitectură a Noii Europe, și-au dat (nu doar) diplomatic mâna pe când deja, în opinia publică internațională, era de notorietate insistența Ungariei de a pretinde ,,dreptul” său de stăpânire a Transilvaniei (în 1986, 1987 și 1988, ungurii au distribuit în masă, în Occident, 3 volume despre Transilvania și, astfel, și-au asigurat monopolul asupra interpretării trecutului istoric), lucru care nu ar fi fost posibil fără a se încerca cu orice chip destabilizarea situației politice din România, fără a-l hărțui irațional pe Ceaușescu (ungurii îl urau atât încât, în 1977, nici nu au trimis vreo felicitare cu ocazia aniversării a 100 de ani de la obținerea independenței României!) și fără a-l discredita în exterior că îi persecută pe maghiarii din România (dacă pentru nimeni nu este o surpriză că în august 1988, la Arad, au existat replici dure între Ceaușescu și prim-ministrul K. Krosz, în schimb este îmbucurător să aflăm că înaintea întrevederii, întâlnindu-se pe străzile arădene cu alaiul unei nunți, Ceaușescu a coborât din mașină, i-a felicitat pe miri și le-a oferit cadou un televizor, un frigider și o mașină de spălat)!

S-ar cuveni, în aceste condiții, ca masele de oameni dezlănțuiți, care își închipuie că fac istorie ieșind pe străzi în spirit revoluționar, să înțeleagă că orice mișcare socială nu este altceva decât o simplă tehnică insurecțională în preluarea puterii politice de către o anumită forță ocultă și, așa cum avea să fie și la Budapesta atunci când, cu puțin înainte de 1989, serviciul secret maghiar AVO și-a activat Divizia Ardeal pentru destabilizarea pe căi ascunse a României, s-a făcut posibilă ieșirea pe străzile Budapestei (în 1988) a 30.000 de anticeaușiști (infuzați cu minciuna că liderul de la București îi deznaționalizează pe etnicii maghiari ai Transilvaniei) și antrenarea forțelor de gherilă urbană în scopul acționării diversioniste pe teritoriul țării noastre. Obiectivul unei asemenea misiuni subversive a Ungariei, valabil și ieri și astăzi, ni l-a destăinuit foarte expresiv atașatul militar al României la Budapesta, între 1979-1990, col. I. Todericiu: ,,Ungaria ar fi dorit un război civil în România. Acest război l-ar fi folosit pentru intervenția în Transilvania, cu scopul declarat de a-și proteja minoritatea”! Alo, se aude?

Lasă un comentariu