Ce concluzii pot apărea studiind principalele tipuri de opinii (expuse mai sus) referitoare la necesitatea, dar și la iminența unor schimbări ale paradigmei sistemului economic și politic global?
- Este evident că, la acest început de secol XXI, prezentul sistem economic și politic global se clatină, fiind zbuciumat de o serie întreagă de evenimente perturbatorii pe care, folosind o “licență” nu literară, ci economică, le putem numi crize.
Interesant este faptul că putem folosi și o altă licență economică, numind aceste evenimente “multicrize” deoarece, spre deosebire de alte etape istorice, lumea contemporană este afectată în mod simultan de mai multe crize, chiar dacă ele sunt deosebite ca esență, durată, intensitate sau manifestare.
Periculozitatea acestei situații nu se exprimă doar prin prezența simultană a mai multor crize, ci și prin faptul că ele se intercondiționează și, ca un efect de rolling stones, antrenează un torent de efecte negative prin amorsarea succesivă a unor focare din diferite domenii, dar și din diferite regiuni sau zone.
Conflictele de natură geopolitică se radicalizează, antrenând declanșarea de războaie religioase, terorism și valuri migratoare de intensitate încă neîntâlnită de la exodul armenilor din Turcia. Puseurile identitare se reaprind în apariția unor mișcări naționaliste cu accente neofasciste și antieuropene. Reapare protecționismul, sub forma războiului comercial și a vechiului slogan naționalist-autarhic: “America first”. Consecința acestor contradicții, conflicte și tensiuni este și subestimarea până la abandon a problemei mediului înconjurător, renunțarea, sub imperiul principiilor pieței neoliberale, la reorientarea unei părți importante din investițiile globale spre realizarea unor structuri și infrastructuri capabile să evite efectele fatale ale încălzirii globale. Din ce în ce mai evident, decidenții politici mondiali sunt captivi politicilor marii finanțe, acționând în interesul acesteia, pompieristic și pe termen scurt, fără viziune asupra viitorului, fiind permanent în postura politicii pasive, și nu active anticriză. Uniunea Europeană nu se dovedește capabilă să găsească politici eficiente de preîntâmpinare a crizelor și să unească țările membre în jurul unei aceleiași idei.
- Chiar dacă Statele Unite ale Americii continuă să-și mențină în manieră globală modelul său economic din punctul de vedere al impunerii principiilor neoliberale ale circulației factorilor de producție, criza din perioada 2007-2008 a atras atenția asupra pericolului continuării acestui model dovedit incapabil să controleze derapajele capitalului financiar. Criza a “atras doar atenția”, dar nu a putut pune în discuție renunțarea la acest model care, prin liniile sale fundamentale, rămâne superior, în termeni de eficiență economică, oricărui alt model cunoscut până în prezent.
- Chiar dacă s-a evidențiat contradicția dintre, pe de o parte, existența unui viciu de fond al modelului neoliberal american (lipsa capacității de control a capitalului financiar) și, pe de altă parte, imposibilitatea renunțării la el chiar dacă are acel viciu, nu se poate face abstracție de faptul că schimbarea lumii este necesară și pentru că există și în altă parte alte vicii de funcționare ale modelului global. Este viciul modului de funcționare a marilor instituții de cooperare economică multilaterală: Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului.
Viciul acestor instituții constă în lipsa lor de obiectivitate și de echidistanță în tratarea partenerilor. A devenit clar că liniile de acțiune ale acestor instituții sunt dictate de către marile puteri economice nu numai în scopuri economice de natură concurențională, dar și în scopuri de natura raporturilor politice zonale și globale.
Orice eventuală tentativă de repoziționare sau chiar de schimbare a modelului global nu va putea avea succes fără o profundă acțiune de reformare a acestor instituții internaționale de cooperare economică multilaterală. Procesul este preconizat și anunțat încă din jurul anului 2000, dar încă nu a fost demarat.
- Chiar dacă marile puteri economice ale lumii își mențin dominația asupra pieței globale, momentul crizei a marcat posibilitatea economiilor emergente de a face față situației fără a înregistra pierderile pe care le-au suferit economiile dezvoltate occidentale. Rolul lor în economia globală a devenit mult mai important, ceea ce le-a permis abordarea unor poziții de respingere a presiunilor occidentale și, în primul rând, ale Statelor Unite ale Americii. Afirmarea unor poziții proprii conform intereselor lor politice și comerciale a început în 2003, cu ocazia Conferinței ministeriale a OMC de la Cancun, când au ridicat problema barierelor comerciale netarifare aplicate abuziv exporturilor lor de către unele țări puternic industrializate, cu precădere Japonia și SUA.
Acțiunea economiilor emergente (BRIC) a continuat în aceeași direcție cu ocazia Reuniunilor de la Ekaterinburg (2009) și Brasilia (2010).
Ca rezultat al poziției și al creșterii puterii lor economice, este evident că orice acțiune pe care economiile puternic industrializate ar face-o în direcția redesenării modelului economic global nu mai poate avea loc fără participarea și implicarea concretă a economiilor emergente.
(Va urma)
