ÎN TIMPUL PREȘEDINȚIEI ROMÂNE, 90 DE DOSARE - ÎNCHISE

Distribuie pe:

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat, luni, că în timpul președinției române a Consiliului UE au fost închise nu mai puțin de 90 de dosare și a adăugat că și-ar dori să vadă și de la liderii altor state o recunoaștere publică a acestui fapt.

“România deține în prezent președinția rotativă a Consiliului UE, mandat care se dovedește a fi unul de succes. (...) Înțeleg de la membrii Guvernului că am închis nu mai puțin de 90 de dosare - un număr record - și nu dintre cele mai ușoare. Mi-aș dori, evident, să vedem și de la liderii altor state o recunoaștere publică și o abținere de la tentația dictatului politic sau a aroganței birocratice”, a spus Tăriceanu, în cadrul conferinței “Viitorul Europei”, al cărei invitat de onoare este fostul președinte al Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, sir Graham Watson.

În discursul său, Tăriceanu a arătat că, în prezent, “nu doar mișcarea liberală europeană, ci și Uniunea Europeană însăși se confruntă cu provocări majore”.

El a abordat subiecte precum migrația și Brexit, subliniind că acestea sunt “doar câteva aspecte care țin de viitorul Uniunii”. Totodată, șeful Senatului a vorbit despre “nevoia din ce în ce mai acerbă” de “a investi în procesele de consolidare democratică”.

“Efectele crizei refugiaților din 2015 se resimt încă în valurile de mișcări populiste, xenofobe și anti-imigraționiste. Răspunsul fiecărei națiuni în parte la aceste mișcări va contribui la conturarea destinului nostru european comun. Sunt bucuros că în România nu există partide politice antieuropene și sunt nerăbdător să văd rezultatele alegerilor de săptămâna viitoare, fără a avea temerea că acestea pot alimenta în țara noastră tendințe xenofobe sau extremiste. Cu toate acestea, ne așteptăm ca și componența viitorului PE să reflecte schimbările prin care trec câteva țări membre. Acest lucru este îngrijorător. Și suntem îngrijorați că prin influența pe care o vor câștiga grupurile extremiste în PE vor putea să contamineze și scena noastră politică la nivel național”, a spus Tăriceanu.

Lasă un comentariu